In vizor

Doarme lumea în papuci la IPJ Cluj? Dăm cu zarul pentru cât durează să se finalizeze ancheta internă cu polițistul de la DEJ? De cel de la Florești nu s-a aflat de ce a refuzat denunțul unui furt

Ziar de Cluj a publicat ieri, la categoria ”Vocea ta”, informațiile semnalate de un cetățean cu privire la aroganța polițistului Alin Câmpean de la Dej, despre care se susținea că împarte nemilos amenzi la civili, în baza ordonanțelor militare, iar după ce iese de la muncă, se dezbracă de uniformă și se duce la chefuri cu șeful Căpităniei Dej – Viorel Federiga și alți tovarăși. Conducerea IPJ Cluj a venit cu precizări în această dimineață, anunțând că polițistul în cauză este cercetat disciplinar la Control Intern: 

„În urma imaginilor și a informațiilor apărute în spațiul public, conform cărora un polițist cu funcție de conducere ar fi participat la un eveniment împreună cu mai multe persoane, aspect care contravine prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de urgență, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea unor verificări pe linie internă, pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată în precizările IPJ Cluj. 

Suntem curioși cât durează o astfel de anchetă internă pe o fotografie ștearsă, pentru că Ziar de Cluj a semnalat și comportamentul abuziv al unui agent de la Poliția Florești, care săptămâna trecută a refuzat să înregistreze un denunț pentru furt (plus PROBE VIDEO), pentru o BANALĂ oglindă (până am publicat noi materialul, că după au găsit și făptașul și oglinda, hahahahaha). În speța respectivă, la mai bine de o săptămână de la incident, IPJ Cluj nu a revenit cu precizări referitoare la explicațiile date de agentul de la Florești sau sancțiuni dispuse împotriva acestuia. Noi am făcut solicitarea către IPJ Cluj pe data de 14 aprilie, iar NUMĂRUL de ÎNREGISTRARE (de ce să visăm la un răspuns…) a venit pe 22 aprilie: „Solicitarea dvs. a fost înregistrată cu nr. 6xxxxx22.04.2020, urmând a vă fi comunicat răspuns în termenul legal”. 

„Încă nu avem un răspuns nici la cealată speță”, arată purtătorea de cuvânt a IPJ Cluj. 

Asta cu cercetările interne din IPJ Cluj ne amintește despre cum au scăpat polițiștii de la Gilău și Biroul Silvic, care se chefuiau pe manele și primeau dedicații de la operatori de masă lemnoasă cu un trecut infracțional frumușel.

VIDEO: Să mă feresc de GARDĂ nu mai vreau, varianta GILĂU. Protectorii legii se întrec în dedicații cu transportatorii de lemne: fărăăăăăă număăăăăăr!

De ce ne amintește? Pentru că și în cazul acelor persoane, IPJ Cluj ne-a transmis după publicarea materialului că vor efectua cercetări disciplinare împotriva polițiștilor respectivi, iar ulterior ne-au spus că fapta e mai veche de un an și C’ est la vie.

 

Avem o întrebare pentru șeful IPJ Cluj: Cât durează analiza unei fotografii și cât durează analiza unui comportament abuziv de refuz înregistrare denunț pentru furt?   

Dăm și variante de răspuns: 

a. 12 luni;

b. 12 luni și o zi;

c. ne-am decis să ne facem treaba și să îi cercetăm în termen;

P.S. Domnilor Daniel Graur și Constantin Ilea, nu vă lăsați așteptați și faceți și voi precizări, dacă tot sunteți adjuncți la IPJ Cluj (să vă meritați alea șase luni când aveți salariul mărit, zic). 

 

Citește și: 

O captură cu un pește mare din Poliția Dej – Alin Câmpean într-un grup de 5, la o ieșire în aer liber în 13 aprilie

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *