Din oras

Penibilii anului 2015

2015 a fost un an greu pentru politicienii Clujului, din toate punctele de vedere. A fost un an care s-a lasat cu arestari, perchezitii, interepelari si audieri. Pentru altii, a fost unul prolific, plin de realizari. Iar pentru altii a fost pur si simplu… penibil. Ziar de Cluj face o retrospectiva a momentelor amuzante care au avut loc de-a lungul anului care tocmai se incheie si va prezinta cele mai rusinoase si jenante situatii in care au fost surprinsi alesii locali, cei mai mari dintre ei: primarul, presedintele Consiliului Judetean, vicepresedintele aceleiasi institutii, prefectul si doi senatori. 

Oleleu, omul cu sapa 

Dupa lupte seculare care au durat aproape un an, social democratul Ioan Oleleu a renuntat la functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj. Asta dupa ce s-a certat si luptat cu liberalul Mihai Seplecan in forul judetului pana cand nimeni nu mai stia, cu siguranta, cine detine al doilea fotoliu din CJ, atat de ravnit de ambii politicieni.

In timpul “razboiului” dintre cei doi s-a ajuns la tactici care au lasat un gust amar tuturor. Sedintele Consiliului Judetean Cluj au ajuns sa tina si cate 7 ore, in incercarea de castigare a fotoliului. Ioan Oleleu si Remus Lapusan chiar au “fugit” de la una dintre sedinte, tocmai pentru ca votul exprimat in deliberativul judetean sa nu mai intruneasca cvorum. Asta in timp ce Mihai Seplecan imbratisa pe oricine putea sa-i mai acorde un vot si trimitea mesaje cu “esti fratele meu”.

Apoi, fara sa anunte de ce, in luna mai a acestui an, Ioan Oleleu si-a dat  demisia din functia de vicepresedinte al judetului. Fara sa motiveze alegerea, printr-o simpla foaie alba, pe care erau scrise sase randuri. A respectat procedura legala si nimic mai mult. In apararea sa a iesit, din nou, presedintele PSD Cluj, care a spus ca Oleleu s-a spetit prea mult in folosul judetului.

“Ioan Oleleu era exact ca in povestea populara care spune ca unul este cu sapa si cinci cu mapa. Domnul Oleleu era cel cu sapa, cel care care muncea si se implica in toate proiectele judetului, insa tot el era cel criticat in orice situatie”, a declarat Lapusan.

Ioan Oleleu nu a facut nicio declaratie legata de demisia dintr-o functie pentru care s-a luptat aproape un an, cu toate armele pe care le-a avut. 

El e PREFECTUL 

Cu cateva zile inainte de inceperea anului scolar, prefectul Clujului s-a prezentat la Liceul Special pentru Deficienti de Vedere. Nu stia nimeni ca vine, desi institutia pe care o conduce a trimis un comunicat de presa in acest sens cu o zi inainte (sic). Surpriza nu a fost, insa, nici a directorului, nici a profesorilor, nici a muncitorilor. Prefectul insusi s-a autosurprins cand a dovedit, in fata cetei de jurnalisti pe care chiar el a convocat-o, ca nu stie care au fost investitiile facute in institutia de invatamant, care sunt nevoile si prioritatile acesteia, cati copii invata la acest liceu si cat de greu le e sa tina pasul cu un sistem care ii considera parte din invatamantul normal, de stat.

Mai mult decat atat, a promis cum nu promitea nici cand facea parte fatis din Partidul Social Democrat, ca va modifica legile, ca va trimite bani pentru mai multe investitii, ca va reveni de fiecare data cand va fi nevoie. Ce a uitat, insa, prefectul e ca majoritatea oamenilor in fata carora a vorbit au probleme de vedere. Grave. Unii dintre ei nu percep nici macar lumina. Asa ca a vorbit liber, fara sa se intrebe de ce, de fiecare data cand zicea “vedeti”, “ati vazut”, “uitati” si “la revedere”, profesorii inclinau capul si nu scoteau un cuvant.

Seplecan + Nicoara = Love

Ramas fara sprijin politic din partea PNL, in urma sedintei din luna septembrie, presedintele Consiliului Judetean, Mihai Seplecan, a facut declaratii socante despre senatorul Marius Nicoara, cel care l-a propulsat in cariera politica.

„Haideti sa va explic mizeria pe care a facut-o senatorul porno astazi. (…) Practic, Marius Nicoara (…) s-a asezat capra. Daca domnul Nicoara avea sange in instalatie…
Cer public demisia senatorului porno, cel care se uita la filme porno in Parlament cand se vota legea pensiilor. A fost prins cu 1,4 grame la mie alcoolemie si are dosar deschis la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca era sa omoare un taximetrist”. 

La sfarsitul lunii trecute, inca presedintele Consiliului Judetean Cluj a ajuns vedeta intregii tari. Mihai Seplecan ar fi folosit o diploma de licenta falsa emisa de Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti, rectorul acestei institutii, Aurelian Bondrea, sustinand ca documentul pe numele sefului Consiliului Judetean (CJ) Cluj „este contrafacut si prezinta date neconforme realitatii”. Intr-o adresa a Universitatii „Spiru Haret” se arata ca diploma pe numele lui Mihai Seplecan „nu a fost eliberata de Serviciul acte de studii din cadrul universitatii”.

Luna aceata, Mihai Seplecan a fost indepartat din functia la care a ravnit si pentru care s-a luptat atat de mult in ultimul an, nu inainte de a-i certa pe consilierii judeteni: „Deci, sa va fie rusine, fiindca eu am plecat din plenul CJ ca sa ma duc in Sfantul Munte Athos”. 

Senatorul si prajiturile

Douazeci de persoane au fost condamante la pedepse cuprinse intre doi si trei ani de inchisoare cu suspendare intr-un dosar disjuns din cauza de coruptie in care este judecata Mihala Cordos, sotia senatorului clujean Alexandru Cordos. De frica procurorilor, senatorul i-a cerut fiicei Andreea Alexandra sa ascunda o geanta cu documente care o incriminau pe sotia sa, dupa ce a aflat ca aceasta era vizata de o ancheta penala, potrivit referatului prin care procurorii DNA cereau, in luna aprilie a acestui an, arestarea preventiva a Mihaielei Cordos pentru fapte de coruptie.

Mihaiela Cordos, referent in cadrul Spitalului Clinic Judetean Cluj, pretindea sume de bani cuprinse intre 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influenta pe care aceasta si sotul sau, Cordos Alexandru o aveau asupra persoanelor cu functii de conducere din cadrul Spitalului Clinic Judetean Cluj, Inspectoratului scolar Judetean Cluj si a altor institutii publice, sa le obtina locuri de munca, carora le spuneau codat „prajituri”, cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

Emil Boc si ospitalitatea ardeleneasca

Clujul este orasul european cel mai prietenos si mai tolerant cu strainii. Acesta a fost concluzia unui studiu de anul trecut cu care s-a laudat administratia locala pe toate scenele posibile. Nu acelasi lucru se poate spune despre primarul Emil Boc, care, in urma cu doua luni, in direct la Realitatea FM, a rabufnit la un ascultator din Bucuresti, aflat in vizita la Cluj. Replicile deloc ospitaliere ale edilului nu ii fac cinste nici ca simplu cetatean, dar mai ales ca primar al acestui oras. Primarul Clujului “l-a invitat” pe ascultator sa se intoarca la Bucuresti si sa isi pastreze sfaturile pretioase pentru Capitala pentru simplul fapt ca a indraznit sa ceara explicatii asupra motivului pentru care traficul din centru este atat de aglomerat.

Va redam dialogul purtat de primarul municipiului Cluj-Napoca si ascultatorul care a sunat la emisiune, asa cum a fost consemnat de Ziua de Cluj:

Sorin Pana: Buna ziua, ma numesc Sorin Pana si nu sunt din Cluj, sunt din Bucuresti. Am constatat o problema care, ma rog, este si in Bucuresti, dar aici parca a trecut de niste limite. Stau la un hotel pe langa Facultatea de Medicina, daca nu ma insel. Iesind din hotel cobor pe o straduta, dau intr-o piata, in fata Casei de Cultura a Studentilor (Piata Lucian Blaga n.r.). Va rog sa ma credeti ca in dimineata asta mi-au luat 35 de minute sa trec de aceasta piata din fata Casei de Cultura a Studentilor.

Emil Boc: Nu stiu, domnule. Eu am plecat la 7,15 de acasa si am ajuns la primarie la 7,45, exact pe Victor Babes, in piata centrala a orasului, nu am avut nicio problema. Astazi este mai aglomerat ca lumea merge la scoala intre 8 si 9, pana la 8 merg la licee si este mai aglomerat, va recomandam sa mergeti pe jos in zona centrala, mai ales cand ploua.

S.P.: imi cer scuze, am venit aseara de la Bucuresti pentru un proiect aici si plec joi. Nu am cum sa merg pe jos…

E.B.: … de ce sa nu mergeti pe jos, dar ce, la Bucuresti nu se merge pe jos, se merge numai cu masina?

S.P.: Domnule primar, repet, am venit aseara de la Bucuresti pentru un proiect, aici, in Cluj, trebuie sa plec joi inapoi, si am de lucru in zona aeroportului, dincolo de aeroport. Cum as putea sa merg pe jos?

E.B.: Atunci rugamintea mea este sa plecati cu zece minute mai devreme, pentru ca si Bucuresti, si Cluj sunt metropole si este aglomerat. Cand ploua, toata lumea circula cu masina. Daca asta intelegeti bine, daca nu, ramaneti la Bucuresti ca este mai bine.

S.P.: Problema era alta. 50 de metri am facut in 35 de minute. Nu e vorba de altceva. Este o zona foarte aglomerata, in care – cel putin asa am constatat…

E.B. Prostii, vorbeste din povesti, „Amintiri din copilarie”, amintiri din Bucuresti. Va multumesc pentru sfaturile intelepte de la Bucuresti. Pastrati sfaturile pentru capitala si rezolvati-va problemele acolo. Bine? si ne dati alte sfaturi alta data. La revedere…

„M-am saturat de sfaturile acestea ale bucurestenilor, care vin aici sa ne dea lectii. Asta e orasul, asta e metropola in care traim. Mai ales cand ploua, e normal sa fie mai aglomerat”, a comentat Boc, dupa ce ascultatorul a multumit si a inchis telefonul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *