463 Zile de la FURTUL din Dâmbul Rotund: un portret robot, un cerc de suspecți și un autor necunoscut

S-au scurs 463 de zile din clipa în care un bărbat își ascundea fața în spatele unui fular și băga groaza în cei câțiva angajați ai unei sucursale BT din cartierul clujean Dâmbul Rotund. Evident, a fost vorba de un jaf. Un jaf reușit. Iar atacatorul pleca cu 20.000 de lei. 

Cu un simplu cuțit de bucătărie, hoțul a intimidat personalul unității bancare, a reușit să sustragă banii, după care a plecat într-o direcție necunoscută. Ajuns acasă, atacatorul a pus cuțitul în sertar, iar o oră mai târziu arma jafului era transformată într-un simplu instrument gospodăresc. 

 

Luni, 18 Iunie 2018

 

Era o simplă zi de luni, o zi obișnuită a începutului de săptămână în care angajații Inspectoratului Județean de Poliție Cluj încercau să prindă ritmul muncii, după un week-end cu accidente și alte incidente antisociale. Datele privind activitatea de peste week-end curgeau anevoie către direcția de comunicare a instituției, pentru a sumariza cazurile grave și numărul incidentelor din trafic: câteva accidente rutiere pe raza județului Cluj, alte situații privind consumul de alcool la volan și acțiuni conjugate ale forțelor de ordine privind faptele antisociale. 

Ziua era posomorâtă și nimic nu prevestea evenimentele precipitate ce aveau să se deruleze în a doua parte a zilei. De altfel, și angajații erau cam puțini: câțiva agenți plecați în concediu, alți câțiva în teritoriu, iar cei din birouri nu-și vedeau capul de hârtii: rapoartele, analizele și întreaga activitate trebuiau trimise la centru.

Activitatea din unitatea bancară de pe strada Giordano Bruno era în toi. Fluxul clienților era unul obișnuit, iar întrucât ora prânzului se apropia, pe rând, anagajatele au început să-și ia pauza de jumătate de oră: singurul repaus pe care-l au, momentul mult așteptat al zilei, când te poți sustrage nițel agitației specifice unui început de săptămână deloc plăcut.

 

Trei ore de muncă și o zi cu final neașteptat

 

Deja era trecut de ora 14, iar până la finalul progamului mai rămăseseră mai puțin de trei ore de muncă. 

Un tânăr înalt, cu o constituție atletică, să fi avut în jur de 30 de ani?, cu o eșarfă la gât, ce s-a dovedit a fi un fular, într-o zi mohorâtă de vară, a intrat rapid în unitatea bancară, s-a îndreptat direct către una dintre angajate, iar în loc să-și scoată buletinul, a fluturat un cuțit și a cerut scurt, cu o voce hotărâtă, banii din casă.

„Clientul” a fost într-atât de convingător, încât a fost „servit” în mai puțin de 100 de secunde.

Cei 3-4 oameni care așteptau la rând pentru a-și plăti facturile nici n-au înțeles c-au asista la un jaf armat. 

Experiența plină de adrenalină a zilei trecuse pe lângă ei.

Numai după ce individul cu cuțitul de bucătărie în loc de buletin s-a făcut nevăzut, numai atunci una dintre angajate a reușit să apese butonul de panică.

CITEȘTE ȘIJaf armat în DâmbuL Rotund

Atmosfera a devenit tensionantă, iar forțele de ordine au fost alertate, fiind trezite din amorțirea unei zile pe sfârșite, dar care s-a dovedit a fi mai lungă ca de obicei.

 

Portretul robot al negustorului cinstit. Și atât

 

Hoțul neprins e negustor cinstit, spune proverbul românesc. Atacatorul a dispărut cu tot cu fular și cuțitul de bucătărie. Și cu cei 20.000 de lei. 

În urma sa a rămas doar un portret robot. Semnalmentele s-au dovedit inutile: cca 1,80 înălțime, constituție atletică, trening, fular, cuțit. 

O tâlhărie calificată și un portret robot. 

CITEȘTE ȘIFOTO Cum arată autorul jafului de la Banca Transilvania

Cercetările au intrat în subordinea Serviciului de Investigații Criminale. Faptul că această structură a rămas cu un simplu portret robot, fără să fi reușit să identifice identitatea atacatorului, a făcut ca șansele de reușită în acest caz să fie reduse către zero. Nici măcar nu a putut fi înregimentat în rândul Persoanelor Urmărite.

În momentul jafului din Dâmbul Rotund, activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj era coordonată de către Constantin Cristian Ilea. Este vorba despre comisarul-șef care a fost adjunct al IPJ Cluj pentru o bună perioadă de timp și care, la două zile de la tâlhăria din Dâmbul Rotund, în 20 iunie 2018, declara că problema drogurilor în Cluj este inexistentă, chiar dacă substanțele psihoactive împânziseră județul, iar consumatorii se „prăfuiau” în parcuri, in cartiere, în plin centrul orașului.

CITEȘTE ȘICristian Ilea, seful POLITIEI Cluj (interimar): "Nu exista o problema cu drogurile la Cluj, e doar exagerarea presei!"

Din păcate, activitatea Inspectoratului Județean de Poliție Cluj a fost cordonată doar de interimari, astfel că după pensionarea fostului comandant al IPJ Cluj, Tudor Grindeanu, în 2016, executivul IPJ Cluj a avut parte doar de persoane împuternicite de miniștrii MAI. Mai întâi interimatul a fost asigurat de către Ciprian Miron, căruia i-a urmat Constantin Ilea. 

în imagine: Ciprian Miron

Pentru pasivitate deosebită, Miron a fost numit ulterior, în decembrie 2018, în funcția de director al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, iar Ilea a fost mutat, în ianuarie 2019, să conducă activitatea Brigăzii de Combatere a Crimei Oganizate. 

CITEȘTE ȘIPentru pasivism și lipsa de acțiune, Poliția Română îi face cadou de ziua lui o nouă funcție clujeanului Ciprian Miron 

în imagine: Constantin Cristian Ilea

EXCLUSIV PARADOX în Poliția Cluj! După ce a negat că avem o problemă cu drogurile, Cristian Ilea a ajuns în fruntea BCCO Cluj

Culmea, la doar trei zile distanță de la jaful din Dâmbul Rotund, în 21 iunie 2018, la o unitate bancară a CEC Bank din cartierul Mărăști a mai fost înregistrată o tentativă de jaf. Soldată cu un eșec.

CITEȘTE ȘITentativa de jaf la o banca. De data asta, la CEC Bank, in Marasti 

Aproape un an le-a luat polițiștilor să-l prindă pe cel care speriase o angajată a unității bancare cu un pistol de jucărie. 

Culmea, Roberto Sandrelli, atacatorul jafului eșuat, locuia chiar în blocul la parterul căreia se află sucursala CEC Bank. Tot învârtindu-se în jurul cozii, după 11 luni de cercetări asidue, oamenii legii l-au identificat pe „vecinul” Sandrelli.

Practic, cel mai pertinent scenariu pare a fi următorul: după ce casiera l-a intimidat și l-a scos din sediu, italianul a fugit prin gangul de lângă CEC, a intrat în bloc, a luat liniștit liftul și s-a dus acasă. De la balcon, admira mașinile de poliție care se învârt bezmetice prin sensul giratoriu.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV – Italianul care a încercat să fure CEC-ul din Mărăști locuia deasupra băncii. A coborât să facă jaful ca și cum ar fi ieșit să cumpere o pâine. Poliția a avut nevoie de UN AN să îl prindă

După aceste incidente nefericite, care aruncă o umbră asupra siguranței cetățenilor, dar și a activității operative a efectivelor de poliție clujene, la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Cluj a fost numit Mircea Ioan Rus. Astfel, după o perioadă îndelungată în care Poliția clujeană a avut șefi interimari, fostul șef al Biroului de Investigații Criminale (BIC), Mircea Rus, promova examenul pentru ocuparea funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

în imagine: Mircea Rus Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

CITEȘTE ȘIMircea Rus, de la împuternicit al IPJ Cluj la șef cu drepturi depline. Vezi primele declarații ale acestuia

Jafurile au continuat în Cluj-Napoca. 

În aprilie 2019 era spartă o sală de jocuri, iar hoții plecau cu 7.000 de lei pradă ușoară. În acest caz însă, oamenii legii au avut noroc. La câteva zile distanță, hoții au fost identificați. 

CITEȘTE ȘIȘirul de jafuri armate continuă la Cluj. De data aceasta a fost vizată o sală de jocuri

Totuși, autorul jafului din Dâmbul Rotund rămâne necunoscut. 

La finalul anului trecut, adică la jumătate de an de la momentul tâlhăriei, IPJ Cluj anunța, la solicitarea Ziar de Cluj, continuarea cercetărilor în acest caz, fără prea mulți sorți de izbândă:

„Cercetările continuă. Nu există alte noutăți. În acest moment se verifică, în continuare, piste pe care le avem și sperăm că în final vom reuși să ajungem la autorul faptei. Se lucrează în continuare. Este una dintre faptele care ne preocupă cel mai mult, în special pe polițiștii judiciariști”, informau reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI: IPJ Cluj, la un pas să încheie anul într-un mod rușinos. Autorul jafului din vară, de la Banca Transilvania, este încă în libertate!

După ce s-au scurs 463 de Zile de la momentul FURTULUI, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj continuă cercetările pe baza portretului robot, făfă a avea un cerc de suspecți, fără prea multe șanse.

„Dosarul este în lucru la Serviciul de Investigații Criminale Cluj. Sunt continuate activitățile sub coordonarea Parchetului”, au transmis marți, 24 septembrie 2019, polițiștii clujeni.

Și totuși există un cerc de suspecți.

Și un portret robot al autorului jafului din 18 iunie 2018. 

Dar autorul continuă să rămână necunoscut.

 

 

 

Adauga comentariu