Editorial

Vreau sa candidez la sefia APPC. Ideile mele, programul meu

Am participat in aceasta seara la lansarea anuarului Asociatiei Profesionistilor din Presa Cluj (APPC). Este la a noua editie si contine niste texte ale membrilor asociatiei, texte faine, scrise cu sudoare. Si cam atat. Zero emotie, sute de zambete false, intepaturi, orgolii mustind in aer. 

Din pacate, editia din acest an, si nu la tiparitura ma refer, ci la micul eveniment, a semanat mai mult cu o demonstratie trista a faptului ca presa locala inca mai exista, ca si cum ar trebui ca ea, presa locala muribunda si famelica, sa fie adusa “spre vedere” o data pe an, sa constate niste legisti invizibili ca nu a murit. 

De cand exista, APPC a fost an de an maidanul rafuielilor intre membri. Intelegeti, ei, membrii, s-au rafuit intre ei, s-au jignit, s-au exclus ori si-au depus demisiile, ca si cum certurile dintre ei ar fi fost subiecte de interes stelar.

Anii treceau, membrii se rafuiau. Anii treceau, presa locala mai murea cate un pic.

 

Au fost multe dati in care am dispretuit sincer APPC. Inca de la infiintare, mi s-a parut ca are un nume care discrimineaza. Ca si cum ceilalti jurnalisti care nu au fost chemati la infiintare (sau nici macar dupa infiintare, fiindca fondatorii au avut orgolii) n-ar fi fost profesionisti. Ca si cum ar fi fost niste amatori.

S-a produs o falie atat de mare intre membrii APPC si noua generatie de jurnalisti, incat cei mai tineri intrati in breasla pur si simplu nu mai au incredere in asociatia breslei lor. Au auzit doar ca aia de la APPC se cearta mereu, ca-s hatri, ca-s pe gasti si ca aerul e insuportabil. Iar asta e grav.

Dupa ce ca presa clujeana a pierdut increderea publicului, increderea advertiserilor, increderea agentiilor de publicitate, increderea politicienilor, a ajuns sa fie privita cu neincredere maxima de noua generatie de jurnalisti.

Am tinut mereu la profesia mea. Mi-am aparat-o mereu, mi-am aparat si breasla. Chiar daca am mai picat si eu in latrina cu orgolii marunte, injurandu-i sau jignindu-i cateodata pe unii colegi, transformandu-ma intr-un bou veritabil, mereu le-am luat apararea atunci cand a fost nevoie si cand alti jurnalisti taceau.

De aceea, am decis sa anunt public, barbateste, ca ma inscriu pentru presedintia APPC la alegerile ce vor avea loc pe 15 mai 2014. 

Cred ca pot sa fac mult mai multe pentru APPC daca mi se da aceasta sansa. Cred ca pot sa fac mai multe pentru ca presa clujeana sa isi oblojeasca ranile si sa isi recapete demnitatea.

Am decis sa fac acest anunt cu o saptamana inainte de alegeri, ca sa nu creada cineva ca vreau sa imi ascund intentiile, sa complotez. Mai mult, pe aceasta cale, imi voi prezenta si obiectivele pentru anul 2014-2015 in cadrul unui program deloc pompos, dar dens si interesant.

Sigur, o sa radeti, am o mica problema. Nu sunt membru APPC :). Dar sper sa devin. Caci vineri dimineata imi depun cererea de aderare la statutul de membru al asociatiei. Potrivit statutului, ar trebui sa primesc un raspuns in termen de 5 zile calendaristice. Iar apoi voi putea candida la sefia APPC.

In statut, exista o singura conditie pentru a deveni membru: sa am o experienta de minim 6 luni in presa.

Desi sunt un jurnalist tanar, am doar 35 de ani, am deja 17 ani de presa. In acest rastimp, am scris foarte multe anchete, foarte multe reportaje, textele mele sunt citite astazi de mii de oameni, iar asta inseamna ca sunt un jurnalist cunoscut si influent. Consider ca m-am validat si ca manager de presa. Am creat de la zero proiecte de presa, auditate conform standardelor industriei, de la Citynews.ro la revigorarea Mesagerului, pe care le-am vandut unor investitori pe bani buni si am reusit sa revin in forta creand un alt grup de media de la zero si pe care l-am adus din nou cu succes in centrul atentiei publicului. Vreau sa fac mentiunea foarte importanta pentru mine ca nu am intarziat niciodata cu lunile salariile colegilor mei, ba, ma mandresc cu faptul ca am marit salariile recent jurnalistilor de la Ziar de Cluj, si n-am prea mai auzit sa fi facut cineva asta in ultimii ani in media clujeana.

Mi-e greu sa cred ca actuala conducere a APPC imi va refuza intrarea. Ar fi impotriva statutului.

Mi-e greu sa cred ca actuala conducere va refuza intrarea si celor cateva zeci de jurnalisti clujeni ce nu fac parte din APPC si pe care i-am convins sa se inscrie si sa ma sustina in acest demers. E vorba de jurnalisti foarte buni ce indeplinesc cerintele statutului si care nu au fost chemati niciodata in APPC, care au fost ignorati pana acum de aceasta asociatie profesionala si care au ales sa ma urmeze. Mai mult, am convins nume importante din presa clujeana sa se inscrie in APPC, jurnalisti cu state vechi in profesie si care n-ar fi admis in ruptul capului sa intre in asociatie si care vor sa imi dea sansa de a demonstra ca pot sa fac mai mult pentru breasla. Sunt multe nume de acest gen, le pastrez pentru ziua competitiei, va ofer doar un singur exemplu: cunoscutul jurnalist Octavian Hoandra a acceptat sa se implice in APPC si sa ma sustina.

Incepand de maine, mailurile conducerii APPC (Cosmina Fernoaga, Cosmin Puris, Mihai Prodan) se vor umple de cererile noastre de adeziune. Sa nu fim primiti? Se poate intampla. Dar ar fi pacat, inseamna ca APPC e o feuda a unora care ignora breasla – ori eu stiam ca e menita sa o reprezinte.

La alegerile din 15 mai, trebuie sa fie competitie, nu joc de glezne. Iar eu imi propun sa castig cu ajutorul celor care cred in proiectul meu, inclusiv cu ajutorul actualilor membri ai APPC care au ocazia sa se gandeasca la ce a fost in trecut APPC si la ce ar putea deveni aceasta asociatie profesionala.

Dragi jurnalisti, vreau sa va cer ajutorul in reformarea APPC!

Aceasta asociatie trebuie sa fie mare, cu cat mai multi membri, aceasta asociatie trebuie sa aiba bani in cont, nu sa se milogeasca dupa sponsorizari de 300 de euro, aceasta asociatie trebuie sa creeze evenimente relevante pentru breasla si pentru ameliorarea imaginii jurnalistilor in ochii opiniei publice. Aceasta asociatie trebuie sa se implice in actiuni sociale, trebuie sa ii integreze in profesie pe jurnalistii aflati la inceput de drum, trebuie sa restabileasca legatura cu Facultatea de Jurnalistica de la UBB, trebuie sa isi sporeasca respectul in ochii factorilor de decizie din administratia locala si judeteana. Aceasta asociatie trebuie sa isi premieze talentele in mod constant pentru ca ele sa nu se piarda in neant sau sa ia drumul Bucurestiului. Aceasta asociatie trebuie sa stabileasca o relatie concreta si de bun augur cu comunitatea bloggerilor clujeni, foarte relevanta si foarte influenta. Aceasta asociatie trebuie sa isi convinga membrii sa isi tempereze orgoliile si sa se respecte! Nu sa se iubeasca jurnalistii intre ei, ci macar sa se respecte! Inecati de frustrari sau esecuri, exista niste jurnalisti clujeni ce ii urasc atat de mult pe alti confrati, incat ar fi in stare sa ii omoare sau, daca ar putea, sa ii stearga de pe fata pamantului.

Atat de rau am ajuns ca breasla.

 

Crezul meu despre aceasta profesie il gasiti AICI in textul “Handicapul Bunei Sperante”. Sa il cititi, eu zic ca merita.

 

Echipa pe care o propun in conducerea executiva si pe care ma bazez in realizarea proiectului este compusa din:

Adina Fartusnic, una dintre cele mai interesante penite din noua generatie de jurnalisti. Lucreaza la Ziar de Cluj, are un stil de scris superb, este foarte muncitoare si iubeste meseria cu patima.

Dinu Criste – un jurnalist de forta, foarte ponderat, o voce rationala, cu experienta foarte mare in televiziune. Il ador pentru puterea de a accepta provocarile profesionale. Desi nimeni nu ii dadea vreo sansa la Agro TV, face audiente si face revolutie ca realizator, convingandu-i pe romanii din mediul rural, si nu numai, sa nu ignore potentialul agriculturii, invatandu-i cum sa castige o pita din munca cu pamantul si cu animalele.

Sabin Gherman – un jurnalist despre care ati crede ca nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ba eu cred ca are. Este unul dintre cei mai buni redactori-sefi pe care i-am vazut la lucru in ultimii 15 ani, un adevarat antrenor de jurnalisti. Din mana lui au iesit in ultimii 7 ani foarte multi jurnalisti buni din generatia tanara.

 

Le multumesc ca au acceptat in aceasta seara sa vina in echipa pe care o propun la conducerea APPC.

 

Obiectivele mele, daca sunt ales presedinte al APPC si daca mi se va aproba echipa, sunt urmatoarele:

 

1. Depunerea de urgenta a actelor Asociatiei la Tribunalul Cluj, pentru improspatarea datelor de identificare si a notarii modificarilor ce au avut loc in ultimii ani. Este inadmisibil ca actele principale ale asociatiei sa fie cele de la fondare si actualul presedinte sa nu fie trecut si validat in acte si la Tribunal.

2. Refacerea site-ului asociatiei – www.presaclujeana.ro – si afisarea transparenta a tuturor datelor de identificare a APPC, a statutului, a membrilor curenti ai APPC, a datelor financiare si de bilant anuale, a evenimentelor facute de APPC. In acest moment, site-ul nu exista.

3. Actualizarea evidentei membrilor activi si includerea lor intr-un registru special, includerea in statut a unor proceduri care sa clarifice felul in care se activeaza adeziunile si demisiile membrilor, precum si clarificari pentru situatiile de excludere a membrilor. In acest moment, nimeni din APPC nu stie cati membri sunt activi, cati si-au dat demisia, care e diferenta dintre membru simpatizant si membru activ.

4. Supunerea la votul AG a unor modificari in statut care este, din punctul meu de vedere, invechit si incomplet, neacoperitor pentru situatiile ce au avut loc in trecutul asociatiei si inregistrarea noului statut la Tribunal.

5. Emiterea de carduri de membru atat pentru jurnalistii nou intrati in APPC, cat si pentru cei activi. Cardurile de plastic vor purta insemnele APPC, vor mentiona numele jurnalistului si vor fi numerotate. In cazul unei excluderi sau demiteri, ele vor fi anulate din sistem.

6. Negocierea de catre conducere pentru membrii APPC a unor reduceri substantiale la restaurantele, hotelurile si clinicile medicale clujene, la concertele mari organizate in oras, la salile de sport, spa-urile, barurile si competitiile sportive importante. Este un demers perfect fezabil si important pentru jurnalisti, orice banut ce ramane in buzunar conteaza.

7. Anularea forumului APPC, creat initial pentru transmiterea rapida de mesaje si care s-a transformat intr-o pubela comunicationala unde fiecare injura sau jigneste, unde se discuta pe langa sau pe deasupra. S-a ajuns atat de departe cu jegul verbal incat unii considera ca forumul ala e insasi APPC. Ei bine, eu nu cred ca e. Daca voi ajunge presedinte, voi anula acel forum. Cine doreste sa isi exprime nemultumirile sau punctele de vedere sau ideile este invitat la sedintele lunare ale APPC pe care le voi organiza. 

8. Initierea unui program de “recrutari” de noi membri pentru APPC din randurile jurnalistilor ce inca nu fac parte din asociatie

9. Afilierea APPC la International Association of Journalists, un ONG foarte respectat in intreaga Europa si dedicat organizatiilor profesionale

10. Crearea unei proceduri de suport pentru jurnalistii APPC care sunt dati in judecata pentru insulta si calomnie si plata integrala de catre APPC a serviciilor de reprezentare avocatiala pentru membrii care au nevoie de reprezentare legala.

11. Crearea unei proceduri de suport pentru jurnalistii APPC care au conflicte de munca cu patronatul si sustinerea lor activa pentru remedierea situatiei.

12. Organizarea de catre APPC a patru mari evenimente anuale care sa pozitioneze corect breasla atat in ochii jurnalistilor tineri sau experimentati, cat si in ochii opiniei publice

           – Lansarea Anuarului APPC – luna mai

           – “Jurnalistii Anului” – un concurs cu premii in bani pentru productiile celor mai talentati jurnalisti din Cluj – luna septembrie

           – “Premiile APPC” – un spectacol de sfarsit de an in care sa premiem clujenii care, prin faptele lor deosebite, au iesit in evidenta in anul respectiv – luna decembrie

           – “Businews” – un eveniment de o zi in care membrii APPC sa se intalneasca cu cei mai importanti oameni de afaceri din Cluj pentru a afla care sunt planurile si prioritatile lor, pentru a ne cunoaste mai bine, pentru a identifica noi cai de comunicare si de oglindire a activitatii marilor companii clujene in presa locala – luna martie

13. Deschiderea unui dialog real cu conducerea Facultatii de Stiinte Politice din UBB pentru ca membrii APPC sa poata sa ajute sectia de Jurnalism sa ii pregateasca mai bine si mai realist pe studenti, crearea de evenimente in parteneriat cu APPC pentru ca identitatea breslei jurnalistilor sa fie corect receptata de viitorii studenti.

14. Organizarea a patru petreceri trimestriale cu participarea stricta a membrilor APPC pentru destinderea relatiilor dintre membrii breslei. 

15. Atragerea de parteneriate si sponsorizari care sa creasca veniturile APPC la cifra de 20 000 de euro anual, o suma neatinsa vreodata in aproape zece ani de existenta

 

Ma angajez public sa imi dau demisia din pozitia de presedinte al APPC in mai 2015 daca macar unul dintre aceste obiective nu va fi indeplinit.

 

Daca doresti sa te implici in reforma APPC, exprima-ti dorinta de a intra in asociatie printr-un email trimis pe toate adresele de mai jos:

 

fcosmina@yahoo.com – Cosmina Fernoaga

cosminpuris@yahoo.com – Cosmin Puris

mihai.prodan.cluj@gmail.com – Mihai Prodan

 

Daca ai experienta profesionala mai mare de 6 luni de zile sau chiar daca ai fost membru, ti-ai dat demisia si vrei sa revii, ar trebui sa primesti de la unul dintre cei trei de mai sus un raspuns de refuz sau de accept.

 

Daca esti membru APPC vechi sau devii unul in aceste zile si vrei sa votezi in 15 mai 2014 pentru mine, anunta-ma printr-un email la adresa scrie@ziardecluj.ro

 

Succes tuturor celor ce vor sa faca reforme adevarate in APPC!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *