Din oras

TUPEU: Au făcut o petrecere cu 200 de persoane în plină pandemie, în clădirea în care funcționează Centrul de Interes, cel mai mare spațiu din România dedicat artei contemporane. Polițiștii au spart distracția

În plină pandemie, când petrecerile și orice alte evenimente similare sunt interzise, în Cluj-Napoca a fost organizată o petrecere privată la care au participat aproximativ 200 de persoane. Potrivit surselor Ziar de Cluj, party-ul a avut loc în aceeași clădire în care funcționează Centrul de Interes de pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 9 din oraș. Aseară, Poliția a fost sesizată și distracția a fost întreruptă, fiind aplicate zeci de amenzi. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor care au organizat evenimentul si stabilirea tuturor împrejurărilor faptei.

În clădire funcționează Centrul de Interes, o federație formată din mai multe asociații și artiști. Centrul ocupă o parte din imobil, dar mai există și spații neocupate. Petrecerea a avut loc într-un spațiu care nu ar aparține Centrului de Interes. 

“La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui complex de pe raza municipiului se desfășoară o petrecere privată la care participă un număr mare de persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca.

În incinta complexului, polițiștii au identificat un număr de aproximativ 200 de persoane care participau la o petrecere, existând aparate de sonorizare special destinate organizării unor astfel de evenimente”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Până în acest moment au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid -19, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

“Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt intezise. Polițiștii se află la datorie și vor interveni în toate situațiile în care legea este încălcată”, au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Citește și: 

DREPT LA REPLICĂ al Federaţiei Centrul de Interes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *