Justitie

Pedofilul din parcul de la Expo Transilvania, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 46 de ani, surprins joi, în parcul de la Expo Transilvania în timp ce mângâia zonele intime ale unei fetițe de 10 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Joi seara, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul a mai fost condamnat pentru fapte similare în anul 2017.

“Bărbatul în vârstă de 46 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și ultraj contra bunelor moravuri, a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis, vineri seara, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Vă reamintim că bărbatul a fost dat pe mâna Poliției de o femeie, care se afla cu copilul în parcul de la Expo Transilvania. Ea a reuşit să surprindă incidentul cu telefonul mobil şi ulterior a anunţat Poliţia. Deşi bărbatul s-a făcut nevăzut şi a încercat să fugă, a fost prins în scurt timp şi a fost reţinut de poliţişti.

Bărbatul este recidivist şi a fost eliberat după ce a executat doar trei ani dintr-o pedeapsă de cinci ani. El a fost condamnat în 2017 la cinci ani de închisoare, după ce a atins mai multe fetiţe într-o baie. A fost însă eliberat în 2020, din Penitenciarul Bistriţa.

Citește și:

Pedofil recidivist surprins în timp ce molesta un copil. A fost condamnat în trecut la 5 ani de închisoare, dar a făcut doar 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *