In vizor

Lărgirea străzii Bună Ziua nu va debloca traficul, ci noile proiecte imobiliare din zonă, cu 15 etaje

Lărgirea străzii Bună Ziua, din cartierul omonim, care spune „noapte bună” traficului din patru ample areale, până în Centru (Bună Ziua, Zorilor, Andrei Mureșanu, Calea Turzii), nu va duce la fluidizarea traficului rutier, ci, în mod paradoxal, la blocarea lui suplimentară. Și asta, din două motive:

1. Strada Bună Ziua este lărgită degeaba, atâta timp cât străzile adiacente au efect de pâlnie, adică toate mașinile care vor circula, teoretic, mai lejer, pe kilometrul lărgit al străzii Bună Ziua, se vor bloca, practic, la intersecția strâmtelor străduțe Fagului – Trifoiului – Măceșului, dar și la ieșirea pe Calea Turzii, supraaglomerată din două cauze: Calea Turzii este o importantă poartă de intrare în municipiu dinspre Turda și o zonă în care s-au construit și se construiesc sălbatic, pe ambele laturi, blocuri cu un regim mare de înălțime;

2. Odată cu lărgirea străzii se va da liber din nou pe strada Bună Ziua la construirea de blocuri gigantice, adică strada va fi populată cu mii de mașini în plus, ceea ce va face ca lărgirea să fie inutilă (plus efectul de pâlnie menționat anterior).

Cum a fost născut mort un cartier, din interese pur imobiliare

Cartierul Bună Ziua s-a născut mort din punctul de vedere al traficului (dar și al altor criterii care țin de calitatea vieții riveranilor – spații verzi, grădinițe, spitale etc.), fiindcă a fost construit de la zero pe interese pur imobiliare – au fost edificate doar blocuri și nimic altceva, pe străduțe care ar suporta un trafic rutier provenit doar de la case.

Marea densitate a locuirii în Bună Ziua și caracterul strâmt al străzilor au dus la blocajele din trafic cu care ne confruntăm astăzi.

Fiindcă în zonă nu există niciun fel de facilități, locuitorii sunt nevoiți să meargă în Centru sau în celelalte cartiere ale Clujului, practic, pentru orice.

Cum Bună Ziua este situată pe un deal, mersul pe jos spre Centru, cu bicicleta sau cu alte mijloace de deplasare ce presupun efort fizic sunt excluse fiindcă nu toți clujenii sunt sportivi de performanță să poată face exerciții fizice grele zilnic. Rețelele de transport în comun sunt subdimensionate ca trasee și capacitate de preluare a călătorilor. Așa că cei care și-au cumpărat apartamente în Bună Ziua sunt dependenți de mașinile cu care fac zilnic câteva drumuri dus-întors, ceea ce înseamnă un infern în trafic.

Nu se vor mai da autorizații de construire, până când se vor mai da

În baza unui studiu de trafic realizat de Universitatea Tehnică, ce a arătat că traficul în zonă a depășit 98%, în urmă cu 2 ani emiterea de autorizații de construire în cartierul Bună Ziua a fost blocată.

Care a fost soluția Primăriei pentru deblocarea construirii în zonă? A lărgit strada Bună Ziua pe o porțiune de aproximativ un kilometru, pentru ca traficul, strict pe acest kilometru, să dea bine pe hârtie. Dacă pe strada Bună Ziua se poate circula mai lejer și studiile de trafic efectuate strict pe această stradă arată că drumul suportă o încărcare suplimentară cu mașini provenite de la noi blocuri, atunci se pot emite noi autorizații de construcție, în logica strâmbă a Primăriei.

Ce mai contează că mașinile care circulă pe kilometrul de stradă lărgită se vor bloca pe străduțele strâmte în care se revarsă tot traficul de pe Bună Ziua? Important e că datele de pe hârtie permit emiterea de autorizații de construire, adică investitorii pot face bani!

Primăria Cluj-Napoca, în loc să vegheze la interesele locuitorilor municipiului, pare a se gândi doar la buzunarele dezvoltatorilor imobiliari. Clujenii au nevoie de un trafic decent, dezvoltatorii de autorizații de construire. Așa că municipalitatea le va da!

„În Borhanci și Bună Ziua se vor limita construcțiile. Va fi și o hotărâre de Consiliu Local. Când se va emite autorizația de lărgire a străzilor Bună Ziua și Borhanci, se vor emite și autorizații de construcție”, a spus primarul Emil Boc, la o emisiune radio, la începutul acestui an, lucru spus și în anul 2018, și în 2017, când municipalitatea a fost obligată de rezultatele studiilor de trafic să sisteze eliberarea autorizațiilor de construire în Bună Ziua.

„Se fac studiile de trafic și până la sub 20 de apartamente pe proiect s-a permis construcția și s-a emis autorizații de construcție, pentru că nu se aduce un impact major la trafic, dar peste nu se poate”, a mai declarat primarul, la începutul anului 2019.

Nici nu s-a terminat bine de lărgit strada Bună Ziua, că proiectele imobiliare gigantice, pe terenurile rămase libere pe această stradă, au și început să apară! Lărgirea străzii Bună Ziua va debloca noile proiecte imobiliare din zonă, și nu traficul.

O construcție imensă, cu 15 etaje, așteaptă aprobarea Primăriei

Pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, o nouă propunere de „Plan Urbanistic Zonal – construire ansamblu funcțiuni mixte strada Bună Ziua” a fost postată pentru informarea și consultarea publicului, care poate transmite observații asupra documentației în perioada 23 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020, adică de Crăciun  și de Revelion, când lumea e ocupată cu alte lucruri sau când oamenii nu sunt în localitate.

După cum reiese din documentația depusă pentru obținerea avizului Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, beneficiarii noului ansamblu imobiliar cu 15 etaje sunt SC STK Properties SA și SC Emergent Real Estate SA, companii administrare de STK Financial Societate de Administrare a Investițiilor SA, condusă de Matiș Dumitru și Roșianu Adrian, în calitate de administratori, și de Pașcu Nicolae, Pașcu Cristina Veronica și Sugar Liviu Claudiu, în calitate de asociați.

În 2016, STK Financial Societate de Administrare a Investițiilor SA a avut o cifră de afaceri de 405 759 euro, un profit net de doar 78 246 euro și datorii de 64 493  euro.

STK Properties a avut, din 2007 până în 2018, o cifră de afaceri de zero euro. Din 2016 și până în 2018, și Emergent Real Estate SA a avut aceeași cifră de afaceri, de zero euro.

Firmele enumerate mai sus sunt beneficiarele unui PUZ prin care se dorește construirea unui ansamblu imobiliar de 15 etaje, pe un teren cu o suprafață totală de 19 262 mp, învecinat cu parcarea Lidl, cu case unifamiliale și locuințe colective cu două – trei etaje, dar și cu un bloc de 10 etaje, aflat în construcție.

Prin PUZ se propune un regim de înălțime mai mare decât cel prevăzut prin Planul Urbanistic General, adică o derogare de la PUG, dar și o clădire cu funcțiunea de grădiniță și spații verzi. Subsolul și două niveluri de demisol vor avea destinația de parking, iar parterul va avea funcțiuni comerciale și de alimentație publică. Etajul 1 va conține o sală de sport cu piscină și birouri, etajele 2-5 vor fi destinate birourilor, iar de la 6 la 15 vor fi apartamente rezidențiale, locuințe.

În documentația afișată pe site-ul Primăriei se specifică:

„Regim de înălțime propus

S_Is P+2

S_Va P

Lcx P+15+R

M3x P+15+R

În cazul UTR-urilor Lcx și M3x regimul de înălțime propus nu respecta prevederile PUG, ca atare se impun prevederi  diferite legate de amplasamentul corpurilor de clădire descrise în cap următor.”

Noi derogări, așadar, de la PUG, pentru ca profitul dezvoltatorilor imobiliari să crească proporțional cu etajele suplimentare aprobate.

Traficul dinspre acest ansamblu mamut se va vărsa în totalitate în strada Bună Ziua. Numărul total de locuri de parcare prevăzut este de 512. Cum sutele de mașini nu vor sta parcate mereu, ci vor circula, ele se vor regăsi, bară la bară, pe Bună Ziua, alături de miile de mașini ale riveranilor de acum, dar și ale viitorilor locatari din celelalte ansambluri noi de locuințe aflate în construcție. Dacă ne gândim doar la Grand Park Sud Residence, care va însemna 8 noi imobile pe strada Bună Ziua, vorbim despre alte câteva sute de mașini.

Lărgirea străzii Bună Ziua, care a însemnat un calvar pentru locuitorii din zonă, care a blocat traficul în acest an cu un imens șantier, nu va duce, așadar, în final, la deblocarea și la fluidizarea traficului rutier, ci la deblocarea autorizațiilor de construire pe această stradă unde vor apărea noi ansambluri imobiliare gigantice, care vor readuce traficul la ceea ce a fost, ba chiar la mai mult decât atât! Așa se întâmplă când Primăria veghează doar la interesele imobiliarilor, interesul cetățeanului simplu fiind pus la demisolul celor 15 etaje de profit ale singurilor cetățeni care contează în acest municipiu: „investitorii”.

Clujeanul de rând  primește doar asta:

Pe strada Bună Ziua, timp de un an, clujenii pot trăi experiența autentică a unui război în tranșee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *