Editorial

Iubește-ți devalizatorii ca pe tine însuți. Dacă ți-au golit un buzunar, întoarce-l și pe celălalt. Să ne anexăm, deci, pe amnistii

România este cel mai mare producător de găuri: în buget, în asfalt, în legislație șamd. Guvernanții noștri sunt experți în productivitatea prin găurire: dacă se măresc salariile, se face doar pentru a se mări baza de impozitare și pentru a se mai da o pensie specială la câte o categorie de asistați politic; dacă se amnistiază fiscal, asta este pentru cei care au știut să nu-și plătească în veci datoriile și obligațiile față de stat (alți amici și asistați politic); dacă scade CAS și CASS cu o mână, cresc accizele și bazele de impozitare; dacă cresc salariile, mai fac niște ministere. Companiile de stat care sunt găuri de mulți ani le păstrează la stat dar cu “management privat”, adică aceleași găuri. Sau, dacă nu e de management privat, le trec tot la stat dar la autoritățile locale. Că ăia aleși pe promisiuni știu cum să mangerieze găurile afacerilor de stat…

Am văzut la noi, la Cluj, cu Clujana și alte găuri istorice lăsate la fezandat până când au putut băieții veseli din CJ Cluj să le tragă terenurile de sub căpătâi și să-l vândă amicilor lor politici.

Evident, s-a mizat pe faptul că se vor repezi ăia de la UE să arunce cu sutele de milioane în managementul unor habarniști.

Pe dracu, ăia de la UE au dat legea aceea cu interzicerea ajutorului de stat și-atunci devalizatorii au început să plângă după o nouă amnistie fiscală, că, vezi Doamne, să nu lase pe drumuri atâția oameni cu locuri de muncă acolo. Nu mai bine i-ar fi cules de pe drumuri pe așa-zișii mangeri și i-ar fi adunat într-o pârnaie? Ba da, dar, unde merge de-o aministie fiscală, ar merge și de una penală – să aibă cum sărbători și penalii alături de famiglia lor tradițională: el, devalizatorul copt, cu ea, secretara nubilă.

S-a dus dăncila statului la întâlnirea cu prim-voiajorul României, Iohannis Plimbărețul, să-i recite mesajul lui Liviu Dragnea: ne anexăm pe amnistii. Că așa este de frumos de Centenar: să fii mai iubitor de aproapele care ți-a nenorocit Patria, părinții și copiii, furând autostrăzi, medicamente, spitale și tot ce i s-a ivit în calea lăcomiei sale și dacă ți-a golit portmoneul, să-i dai și codul PIN.

“Potrivit informațiilor DCNews, Viorica Dăncilă, pentru a pune punct fracturii din societate, războiului româno-român, dorește o discuție punctuală despre amnistie și grațiere, indiferent de forma îmbrăcată, ordonanță de guvern sau proiect de lege. Premierul îi va propune președintelui Klaus Iohannis să fie un moment T0, în an Centenar, în care să fie dată amnistia și grațierea, dar nu pentru fapte cu violență și nu pentru cei care au comis abuzuri. Surse DCNews ne-au declarat că premierul Viorica Dăncilă merge la Palatul Cotroceni cu mandat de la partid. Viorica Dăcilă ar urma să-i amintească președintelui care sunt prioritățile sociale, economice și de investiții din programul de guvernare. În cursul întâlnirii ce va avea loc la Palatul Cotroceni, premierul ar urma să pună în discuție programul de guvernare întârziat pe legile justiției și apărarea drepturilor cetățenești”.

Care e noutatea?

Știm cu toții că PSD-ALDE au de făcut plăți de fidelitate și de plătit polițe într-un război personal cu o anumită parte a poporului român (cea care mai muncește) – și în nici un caz de scos țara din criză, ci de adâncit.

În rest, să rememorăm ce ne-a spus zilele acestea Vâlcov (băiatul de la guvernare cu opt ani încasați cu executare în primă instanță pentru fapte de corupție), s-a deschis robinetul către găuri, că “România are potenţial de creştere economică”: sute de kilometri de pârtie, canal București-Dunăre, milioane de autostrăzi, pensii dublate în euro și alte avioane.

Nu mai este mult până când vom afla că economia duduie mai ceva ca pe vremea lui Tăriceanu, ca să nu mai pomenesc de vremea lui Văcăroiu când se făcea leul într-o zi cât alții averi într-o viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *