Ianuarie 2020 vine cu scumpiri: Primăria majorează taxele și impozitele locale

Primăria Cluj-Napoca pregătește spre adoptare noile tarife, taxe și impozite locale care vor intra în vigoare începând cu ianuarie 2020. Noul an vine cu scumpiri, iar asta întrucât administrația locală a indexat taxele și impozitele locale în funcție de rata inflației, majorându-le cu 4,9%, valorile fiind actualizate cu coeficientul de corecție ori cu alți indici. 

Astfel, Primăria Cluj-Napoca pregătește terenul pentru a aduna mai mulți bani la bugetul local, iar clujenii sunt sfătuiți să se caute bine prin buzunare sau să-și pună niscaiva sume deoparte încă de pe acum. 

În următoarea ședință de Consiliu local urmează să fie votat (în unanimitate, după cum ne-au obșinuit deja aleșii locali clujeni) proiectul privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale pentru anul 2020.

Proiectul de Hotărâre poate fi accesat aici.

O serie de taxe și impozite vor fi majorate: 

„Începând cu 1 ianuarie 2020, se stabilesc nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și texele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzi”, se arată în proiectul de hotărâre.

Pentru diverse domenii de activitate, precum și pentru o serie de acte, taxele vor fi majorate.

Acestea cuprind: Direcția Generală de Urbanism, Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății, Direcția de Evidență a Persoanelor, Serviciul Stare Civilă, Serviciul Revendicări Fond Funciar etc.

Rămân valabile bonificațiile pentru cei care-și vor achita impozitele până la data de 31 martie, în valoare de 10%, în cazul impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, impozitului pe mijloacele de transport.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2020, se aprobă majorarea impozitelor pe clădiri și a impozitului pe teren cu 500% pentru clădirile și terenurile neîngrijite, situate în intravilan. 

Oricum, noile tarife pentru anul 2020 vor fi majorate, fiind indexate în funcție de rata inflației cu 4,9%, dar și în funcție de alți coeficienți. 

Potrivit dispozițiilor articolului 129 alin. 4 lit.c) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ: „consiliul local stabilește și aprobă impozitele și taxele locale în condițiile legii”. 

Resursele financiare constituite din impozitele și taxele locale se utilizează pentru cheltuielile publice a căror finanțare se asigură din bugetele locale. 

Sunt stabilite noi limite minime/maxime pentru amenzi, pentru impozitele pe teren, cresc taxele administrate de Direcția Urbanism, precum și cele administrate de Direcția Patrimoniu și Evidența Proprietății, texele Evidența Persoanelor Stare Civilă vor fi de asemenea majorate, taxe Fond Funciar Registru Agricol etc.

Noile tarife privind impozitele și taxele locale s-au aflat în dezbatere publică în perioada 29 octombrie – 13 noiembrie 2019.

CITEȘTE ȘIPrimăria pregătește majorări pentru taxele și impozitele locale din 2020. Clujeni, căutați-vă prin buzunare

 

 

 

 

 

sursa foto: radiocluj.ro

Adauga comentariu