Din oras

Firma care se ocupă de întreținerea gazonului pe Cluj Arena va iriga iarba din Parcul Central. Cât plătește Primăria pentru sistemul de irigații

Eco Garden Construct SRL Cluj-Napoca, firma care se ocupă de întreținerea gazonului pe Cluj Arena, a încheiat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea unor sisteme de irigații în Parcul Central Simion Bărnuțiu. Investiția urmează să fie realizată în 6 luni și se ridică la valoarea de peste 1,3 milioane lei, fără TVA. 

În ședința de Consiliu Local de miercuri va fi discutat un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea unui sistem de irigații în Parcul Central. 
„Realizarea unor sisteme automate de irigaţii în Parcul Central a devenit absolut necesară având în vedere schimbările climatice, cu perioada secetoase şi temperaturi ridicate în perioada călduroasă a anului, pentru a facilita irigarea şi întreţinerea suprafeţelor de zone verzi, a materialului dendrofloricol plantat anual şi pentru a elimina accesul utilajelor de mare capacitate în perimetrul parcului, precum şi reducerea costurilor pentru activitatea de irigare a parcului”, se arată în proiectul de hotărâre. 

Licitația organizată în august 2018 a fost câștigată de firma Eco Garden Construct SRL Cluj-Napoca. 

„În vederea soluționării acestei probleme, în anul 2018, Serviciul Spații Verzi a organizat o licitație publică deschisă având ca obiect proiectarea și execuția unui sistem de irigat în Parcul Simion Bărnuțiu. În urma licitației s-a încheiat contract între Primăria Cluj-Napoca și firma Eco Garden Construct SRL pentru întocmirea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, a documentației tehnice aferente (SF, PT, PAC + DDE), precum și execuția unor sisteme de irigații în Parcul Simion Bărnuțiu din municipiul Cluj-Napoca. În urma analizării studiului de fezabilitate, se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții menționat”, mai este precizat în document. 

Valoarea totală a investiției este de 1.309.190 lei, cu TVA. Durata de realizarea a investiției este de 6 luni. 

Eco Garden Construct SRL din Cluj-Napoca îl are ca administrator și asociat pe Mircea Bujor Crăciun și un număr mediu de 21 de angajați. În 2017, a avut o cifră de afaceri de 1.219.534 lei și un profit net de 26.065 lei. În 2016, cifra de afaceri a fost de doar 434.346 lei și profitul mult mai mic decât anul trecut, 4.940 lei. 

Eco Garden Construct SRL este societatea care se ocupă și de întreținerea gazonului pe Cluj Arena, care a avut probleme mari în fiecare an după Untold. 

Citește și:

Patronul Eco Garden: Nu știu pentru ce le-am cerut atâția bani celor de la Cluj Arena SA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *