De cartier

După șase ani de promisiuni, elevii de la Școala Iuliu Hațieganu ar putea învăța, din toamnă, într-o clădire nouă. Lucrările sunt făcute de firma fostului consilier județean Dănuț Canta

Lucrările pentru construirea unui corp nou de clădire la Școala Iuliu Hațieganu din cartierul Mănăștur ar putea fi gata anul acesta. Obiectivul de investiții se află pe lista proiorităților lui Emil Boc pe 2022. Licitația a fost adjudecată în 2020, după ce în 2016 părinților și profesorilor li s-a promis un imobil nou în care să învețe elevii.

„Realizarea unui nou corp de clădire la Școala Generală Iuliu Hațieganu: 15 noi săli de clasă. Sperăm chiar ca la începutul anului școlar, în septembrie, copiii să intre în școală. Termenul este septembrie, sperăm să ne putem descurca astfel încât poate terminând un pic mai repede copiii să poată intra în noul an școlar în noua școală gimnazială”, a anunțat Boc într-o conferință de presă.

În 2016 cei peste 1000 de elevi de la Școala Hațieganu împreună cu profesorii și părinții au cerut Primăriei să achiziționeze clădirea din proprietatea Telekom aflată în vecinătate, pentru ca elevii să nu se mai înghesuie în doar 24 de săli de clasă.

În 2016, Primăria nu a avut bani să cumpere clădirea, apoi în 2017 au fost bani, dar condițiile impuse de proprietarul clădirii nu permiteau transformarea acelui corp de clădire în săli de clasă. În 2018, o parte dintre elevi au fost mutați în vechiul sediu al Colegiului Tehnic Edmond Nicolau de pe strada Câmpului.

În 2019 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, iar în februarie 2020 a fost obținută autorizația de construire. Au mai durat șase luni până ce a fost adjudecată licitația către firma RSB BAU TEHNIK, valoarea contractului fiind de 7.145.607 lei.

RSB BAU TEHNIK este o firmă înființată în 2019 al cărui asociat este Dănuț Dorel Canta, fost consilier județean, fost director al Administrației Bazinale de Apă Someș Tisa. El este și directorul general al Societății de Construcții Napoca. Acesta a candidat la alegerile locale pentru o funcție de consilier local din partea PRO România.

Noul corp de clădire va avea P+2E+E retras+E tehnic. Sunt amenajate 15 săli de clasă, având capacitatea maximă de 448 de elevi, bibliotecă și sală de lectură, o sală multifuncțională. Pentru amenajarea unui spațiu pentru activități școlare în aer liber s-a propus ca pe corpul nou de clădire să fie prevăzută o terasă circulabilă închisă la partea superioară cu plăci de granit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *