Domn' Prefect, fă-ţi datoria, aplică legea, lasă-ne cu poveştile despre cum nu ai voie să intervii şi să constaţi încetarea mandatului primarilor şi consilierilor traseişti!

Era să pun botul la poveştile cu peşti ale prefectului Clujului, Mircea Abrudean, şi să cred că el ar avea amabilitatea să aplice legea şi să constate încetarea mandatelor de aleşi ale traseiştilor politici ai Clujului, dar, al dracului Cod Administrativ, este făcut de aşa manieră încât să împiedice orice bună voinţă în acest sens.

Din ce a comunicat ieri, am înţeles că acest Cod Administrativ a fost făcut pentru a ÎNCURAJA traseismul şi că la acest tur de scrutin ne arată nu numai ticăloşenia politicienilor care au creat legea şchioapă, dar şi BLATUL permanent dintre partide. Că bietul Prefect nu poate acţiona conform legii decât dacă secretarul general al vreunei primării i-ar semnala în scris faptul că primarul şi/sau consilierii au trecut la alt partid decât cel pe listele căruia a fost aleşi cu un scrutin înainte şi dacă partidul care a suferit pierderea face hârtie în acest sens şi reclamă pierderea, cerând încetarea mandatului. Îi şi vedeţi pe slugoii de secretari general ai vreunei primării că depun hârtie pentru a le fi destituit şeful? Şi ar mai fi să aflăm un răspuns la întrebarea de ce PSD Cluj nu a depus listă la Pretură cu fugarii, să li se aplice legea?

Şi să închidem discuţia.

CITEŞTE: Lista primarilor traseiști din județul Cluj care ar trebui să își piardă mandatele. De ce prefectul nu aplică legea

Numai că suntem ca în situaţia în care sunăm la 112 pentru a reclama un viol în desfăşurare, iar poliţiştii să ne spună că nu pot interveni până nu le dăm victima la telefon.

Abrudean fie e prost sfătuit, fie îi e lene să muncească de banii pe care-i primeşte de la buget, fie îşi acoperă, total "apolitic" şi echidistant, partidul care este beneficiar de pe urma celor 12 primari traseişti ai PSD Cluj. Al 13-lea, Cristi Matei, primarul Turzii, fiind ejectat din partid, nu intră în această discuţie.

Prin urmare, Mircea Abrudean e neputincios în a aplica prevederile OUG nr. 57/2019. art. 204 alin. (2) lit. j):

„1. Calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales.

2. constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatelor de primar, în situația în care aceștia candidează la alegerile din 27.09.2020 din partea altor altor partide politice decât cele pe listele cărora au fost aleși (inclusiv în ipoteza în care aceștia candidează ca independenți)”.

Că nu vor secretarii generali ai comunelor şi municipiiilor să raporteze situaţia şi nu vrea musiu Cordoş, preşedintele PSD Cluj, să se plângă de pierdere.

Dar, staţi că Legea nu se termină cu acest OUG!

În ceea ce-i priveşte măcar pe consilierii locali traseişti (şi pentru aceştia am făcut sesizare!), mai avem prevederile art. 30 din Legea nr. 14 din 9 ianuarie 2003, cumulate cu prevederile art. 34 din Legea 334 din 17 iulie 2006 (îl rugăm pe prefect să-şi pună trepăduşii să le citească), care se pot aplica în sensul constatării încetării de drept a mandatului aleşilor care au ales traseismul.

Concluzia, în mare, ar fi că un candidat propus de un partid politic, pe ale cărui afişe electorale apare denumirea partidului politic şi codul unic al mandatarului financiar, nu poate fi membru al altui partid politic.

Se cumulează cu prevederile art 114, alin. 2 lit. c, din OUG 57 (acela ale cărei prevederi prefectul susţine că le-ar aplica dar că nu are "adrisantul", adică el însuşi ca persoană, cunoscut), conform cărora: "mandatul unui consilier local este validat dacă, la data pronunţării încheierii, consilierul local declarat ales îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii (...) nu şi-a pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, urmare a demisiei sau urmare a excluderii prin hotărâre definitivă a forului competent al partidului politic ori prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, fapt dovedit prin confirmările prevăzute la art. 121 alin. 1 sau prin hotărâre a instanţelor judecătoreşti după caz".

Să vă traduc: ca să pierzi ceva, mai întâi trebuie să deţii. În cazul nostru: consilieri şi primari traseişti, de la "candidat" la "validat", mai întâi trebuie să fie "membru" al formaţiunii politice care l-a susţinut pe liste, afişe, prin lipitori de afişe şi forţa votului simpatizanţilor partidului - iar acest statut, de "membru" al partidului datorită căruia a ajuns ceea ce a ajuns, trebuie menţinută până la capăt. PRIN URMARE: MANDATUL ÎNCETEAZĂ PRIN PIERDEREA CALITĂŢII DE MEMBRU.

Şi nu trebuie să existe nici o sesizare a unei terţe părţi pentru a se constata LEGALITATEA unei stări de fapt de către REPREZENTANTUL DE LEGALITATE al Guvernului în teritoriu, care este prefectul. Numai dacă acesta nu este prea leneş să muncească, sau complicele unui blat!

Specialiştii consultaţi ne spun că această concluzie este întărită şi de dispoziţiile art. 47 alin. 3 din Legea 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii admninistraţiei publice locale nr. 215 din 2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 339 din 2004 privind Statutul aleşilor locali, conform cărora "propunerile de candidaţi trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria şi numărul actului de identitate, ocupaţia, profesia şi APARTENENŢA POLITICĂ A CANDIDAŢILOR, iar în cazul alianţelor, şi alianţa politică sau electorală care i-a propus."

Deja candidaturile pentru scrutinul electoral din 27 septembrie au fost validate şi CONŢIN menţiunea APARTENENŢEI POLITICE a candidaţilor (condiţie legală OBLIGATORIE).

Prin urmare este o OBLIGAŢIE pentru REPREZENTANTUL DE LEGALITATE al Guvernului în teritoriu, respectiv Prefectul Mircea Abrudean, SĂ VERIFICE pierderea calităţii de membru al partidului politic pe listele căruia au fost aleşi în 2016 (conform prevederilor OUG nr. 57/2019) a primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali în funcţie, prin demisie. Domn' prefect trebuia doar să lectureze, sau să pună pe cineva să-i lectureze propunerile de candidatură validate pentru acest scrutin (secţiunea apartenenţă politică) şi să compare cu lista din 2016 (aceeaşi secţiune). Apoii să facă intersecţia mulţimilor şi să constate încetarea de drept a mandatelor celor al căror mandat nu se mai regăseşte în dreptul partidului pe lista şi la propunerea cărora au candudat şi au fost aleşi în 2016. Ce era/este aşa de greu?

Prin urmare, domnule prefect Mircea Abrudean, reamintesc faptul că, potrivit art. 249 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prefectul asigură verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale și poate solicita orice adresă, informație și orice control asupra acelor acte.

Prin urmare, activitatea Secretarilor Generali o coordonați dumneavoastră. De aceea, nu puteți invoca necunoașterea legii sau reaua intenție a acestor funcționari publici, căci, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării, respectiv emiterii actelor administrative, acestea vă sunt comunicate, în vederea exercitării controlului de legalitate.

Prin urmare, din punctul meu de vedere, vă sunt imputabile toate actele emise din data de 19 august 2020 inclusiv, până în prezent de către primarii în discuție şi care (o spune Legea) sunt nule. Conform art. 160 alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, data încetării de drept a mandatului este data apariţiei evenimentului, respectiv momentul depunerii candidaturii (cel târziu 18 august 2020). Altfel spus, indiferent când veți emite ordinul de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, el va înceta cu data de 19 august 2020 sau anterior.  În acel moment, veți fi nevoit să constatați nelegalitatea tuturor actelor administrative emise ulterior datei de 19 august 2020.

Or, acest comportament contrar legii crește, se dezvoltă și ia amploare zilnic, cu îngăduința dumneavoastră, iar activitatea Serviciului Controlul legalității actelor, Contencios administrativ, Apostilă va spori considerabil, pentru că, neluând măsurile la timp (în 20 august, atunci când v-am solicitat), ajungeți să fiți constrânși să constatați nelegalitatea unui număr considerabil de acte administrative și va trebui să luați măsurile care se impun pentru lipsirea lor de efecte juridice.

Nu ne imaginăm că au putut primi viza de legalitate vreunele din actele primarilor al căror mandate au încetat, căci consecințele ar fi de nedescris.

Prin urmare, mă văd nevoit să vă rog să nu dați vina pe pasivitatea Secretarilor Generali ai unităților administrativ-teritoriale, căci responsabilitatea supravegherii lor vă aparține și ați fost informați încă din data de 20.08.2020, în momentul primei sesizări sesizări în acest sens din partea unui partid politic şi, ulterior, prin materialul de presă publicat sub semnătura mea în Ziar de Cluj în data de 21 august.

Sunt de acord: NU sunteți arhiva județeană de acte administrative, ca să le primiți de la Secretarii Generali și să le așezați în ordine! În schimb, aveți obligația de a verifica legalitatea actelor emise.

Greșala lor nu poate justifica avizul de legalitate al actului administrativ.

Fiecare răspunde pentru viza de legalitate dată sau nu, în diferite etape ale adoptării actului administrativ.

Din păcate, deocamdată se vede clar dorința de a tergiversa și de a găsi diferite tertipuri pentru a menține în funcție primari, viceprimari și consilieri locali care nu respectă legea, câștigă bani injust, semnează contracte de milioane de euro, dau diferite dispoziții, iau anumite hotărâri sau votează anumite proiecte, fără a avea dreptul să o facă, începând cu data de 19.08.2020.

Numai prin faptul că aţi fost sesizat și vi s-a adus la cunoștință că există aceste cazuri şi aveați datoria instituțională, juridică, administrativă și morală să interveniți și să opriți aceste fărădelegi.

Mulţumesc!

PS: Observ că, după ce am făcut valuri, s-a trezit şi PSD Cluj să chiţăie că s-ar putea să-i lase fără mandat pe traseiştii care au ales să trădeze lista pe care au fost aleşi în 2016.

 

Adauga comentariu