Cooltura

DEMAIN, cel mai bun documentar al anului, ajunge la Cluj

DEMAIN, cel mai bun documentar al anului, ajunge în România. Produs și regizat de Cyril Dion alături de Mélanie Laurent, filmul a inaugurat Conferința pentru climă a ONU, celebra COP2 de la Paris din 2015, iar anul acesta a obținut Premiul César pentru cel mai bun film documentar.

Pentru finanțarea filmului, producătorii au lansat o campanie pe platforma de crowdfunding KissKiss BankBank. Deși inițial și-au propus un obiectiv de 200.000 de euro în două luni, i-au strâns  în… două zile! Iar după două luni aveau aproape 450.000 euro. Acesta este recordul mondial într-o strângere de fonduri pe o platforma de tip crowdfunding pentru un documentar. Aproape o treime dintre donatori au cerut ca, în schimbul donaţiei lor, să fie plantaţi copaci.

 

În România, filmul este prezentat în premieră de Media Image Factory, în cadrul caravanei educaționale Guerilla Verde. Spectacolul de avanpremiera este programat pentru 28 septembrie 2016, începând cu orele 20.30, la Cinema Elvira Popescu, din Bucureşti. Evenimentul de lansare va fi urmat de proiecții pentru public, cu intrarea liberă, în București, Iași, Cluj, Timișoara și Brașov. Programul proiecțiilor este disponibil pe:  www.guerillaverde.ro  şi pe www.facebook.com/GuerillaVerde.

La Cluj, proiectia filmului va avea loc in 4-6 noiembrie, in cadrul Festivalului de Film Francez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *