Politica

Contracandidații lui Emil Boc: Valentin Cuibus, eternul șef al Palatului Copiilor și al ISJ Cluj

Profesor de fizică și consilier județean, membru PSD de 25 de ani, șef timp de opt ani al Inspectoratului Școlar Județean și „etern” director al Palatului Copiilor, Valentin Cuibus a fost trimis de partid în lupta cu Emil Boc pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Conștient că războiul cu PNL pentru Primărie este unul pierdut din start pentru PSD, Cuibus a refuzat de mai multe ori propunerea partidului de a candida.

Citește și:

Valentin Cuibus, lansat de PSD Cluj în lupta cu Emil Boc pentru fotoliul de primar. De ce a refuzat de mai multe ori propunerea partidului

Timp de opt ani, Cuibus a condus Inspectoratul Școlar Județean Cluj. La sfârșitul lunii martie, a fost înlocuit cu Marinela Marc, consilier județean PNL. Deși cel mai probabil a fost vorba de o schimbare politică, atât Cuibus cât și conducerea Ministerului Educației au precizat că s-a încheiat de fapt contractul managerial.

„Dragi prieteni, dați-mi voie ca acum, la încheierea contractului meu managerial, să vă mulțumesc pentru tot ceea ce am reușit să facem împreună timp de aproape opt ani. Prin toți profesorii, directorii și inspectorii săi, alături de elevi și părinți, învățământul preuniversitar clujean a ajuns, în acest timp, să fie cel mai bun din țară, să fie un exemplu – și motiv de invidie colegială pentru ceilalți – să fie gazda olimpică a 120 de țări, să aibă cel mai tare sediu și multe altele”, a transmis Cuibus, la finalul mandatului său de șef al ISJ Cluj.

După ce a fost schimbat de la șefia ISJ, Cuibus a revenit la conducerea Palatului Copiilor.

Valentin Cuibus are trei terenuri în intravilan: unul în Cluj-Napoca (164 mp – moștenit), unul în Iara (2709 mp – moștenire/cumpărare) și unul în Muntele Băișorii (400 mp – cumpărare). Este și proprietarul a trei apartamente în Cluj-Napoca, o casă în Cluj-Napoca și o casă de vacanță în Iara.

Potrivit declarației de avere aferente anului 2019, Cuibus mai deține un autoturism Jeep Compass, bijuterii și tablouri în valoare e 17.500 euro și bani în bancă. La acest capitol, candidatul social-democrat are un depozit în valoare de 10.490 euro, unul de 36.453 euro (moștenire) și un depozit și un cont curent în valoare totală de peste 162.400 lei.

Tot la capitolul bani, Valentin Cuibus a menționat în declarația de avere un împrumut de 180.000 lei acordat unei persoane fizice și titluri de stat la Ministerul Finanțelor în valoare totală de 400.000 lei.

Veniturile încasate de Cuibus anul trecut sunt următoarele: 86.806 lei/an – salariul de inspector școlar general, 53.667 lei/an – salariu proiect POCU, 12.592 lei/an – indemnizația de consilier județean, 61 lei/an – dobânzi bancare, 4.500 lei/an – cerificate depozit Trezorerie, 693 lei/an – dividende Transgaz.

Cuibus este acționar la mai multe societăți: Transgaz, BRD Group Societe Generale, Banca Transilvania, Romgaz, SIF Banat Crișana, ALRO, Medlife, Purcari Wineries Public Company, Bitnet System. Valoarea totală a acțiunilor este de 155.500 lei.

Soția lui Valentin Cuibus este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Litere Cluj-Napoca de unde a încasat anul trecut un salariu anual de 122.666 lei plus 73.180 lei de la Institutul Limbii Române.

Mihnea Cuibus, fiul candidatului social-democrat la Primărie este student bursier la Oxford University, de unde a primit o bursă totală de 3825 GBP. Mihnea Cuibus a fost și multiplu medaliat cu aur și argint la olimpiadele naționale de matematică.

Citește și:

Contracandidații lui Emil Boc: Deputatul USR Emanuel Ungureanu, politicianul care visează spitale noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *