Contracandidații lui Alin Tișe: Remus Lăpușan, liderul Pro Romania Cluj, un personaj obișnuit cu funcții bine plătite, dar care vrea să „reseteze sistemul”

După mai bine de 20 de ani în rândurile PSD Cluj, Remus Lăpușan, a schimbat partidele politice și s-a aciuat în tabăra Pro Romania Cluj, partid din partea căruia candidează pentru Consiliul Judeșean Cluj, începând să-și vadă funcția de președinte al administrației județene „cu ochii minții”. Personaj obișnuit cu pozițiile sus-puse, la ai săi 49 de ani, Lăpușan visează să ajungă șeful județului.

„Văd Clujul cu ochii minții, dincolo de ambiții politice, și văd în el un mare potențial care nu a fost încă valorificat cum se cuvine. Văd în el casa noastră, un cămin unde punem toți umărul, cu drag, pentru că știm că împreună suntem mai buni, mai curajoși, mai puternici. Cu credință și cu chibzuință, voi continua să pun ”cărămidă peste cărămidă” pentru un Cluj al viitorului așa cum am dori să-l găsească generațiile care vin după noi”, nota la începutul lunii iulie candidatul la funcția de președinte al Cosniliului Județean Cluj din partea Pro Romania, Remus Lapusan. 

sursa captură: remuslapusan/facebook.com

După ce a omis să observe „potențialul care nu a fost încă valorificat” al Clujului, măcar în timpul celor două mandate de consilier județean, Remus Lăpușan visează „cu ochii minții” cum va pune cărămidă peste cărămidă sub fotoliul de președinte al Consiliului Județean Cluj. 

Faptul că filiala PSD Cluj este acum pe nicăieri este, în bună măsură, și meritul lui Remus Lăpușan, care a condus această organizație, iar acum vrea să transforme Clujul, clădind cărămizi, în calitate de lider județean al partidului lui Victor Viorel Ponta. 

După ce a făcut parte din sistem, își propune să-l reseteze

După ce a deținut ani de zile posturi călduțe, liderul Pro România Cluj își propune să „reseteze” sistemul:

„Ca președinte al Consiliului Județean Cluj îmi propun să resetez sistemul, să îl aduc de partea oamenilor”, declara Remul Lăpușan citat de o publicație locală

Remul Lăpușan -  este clujean, are 49 de ani, este căsătorit și are trei copii.

Este inginer - absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca. 

Timp de 12 ani a fost consilier local în Cluj-Napoca. 

Alți 7 ani a fost consilier județean în Cluj.

 5 ani a fost președinte executiv al Clubului Universitar ”U Cluj”.

 3 ani a fost director executiv la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă Cluj.

 De 8 ani este președinte - CEO la o companie multinațională din domeniul asigurărilor. 

 Este membru în consiliul de supraveghere la o companie multinațională. 

În prezent, este membru în Consiliul de Administrație al TransGaz România.

Poiecte și program politic

Prioritățile lui Remus Lăpușan pentru județul Cluj: 

Încurajarea consumului de produse obținute local și regional, prin dezvoltarea unui lanț de magazine alimentare care să asigure desfacerea pentru toți producătorii din județ.

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport, utilități, energie și mediu, pentru eficientizarea costurilor vieții în județ, precum și oferirea unui cadru propice dezvoltării strategice.

Asigurarea accesului echitabil la educație digitală, prin dotarea copiilor și profesorilor aflați în situații vulnerabile dpdv financiar, cu laptop/ tabletă și asigurarea accesului la internet.

Ocrotirea sănătății, prin prevenția și combaterea bolilor și asigurarea serviciilor de tratament și îngrijiri medicale de calitate.

Protecția mediului și încurajarea politicilor verzi, prin îmbunătățirea managementului deșeurilor, crearea unui inel verde în jurul Clujului și facilitarea obținerii energiei din surse regenerabile (biogaz, parcuri eoliene, parcuri fotovoltaice).

Dacă în calitate de lider de grup al PSD Cluj în cadrul Consiliului Județean Cluj, Remus Lăpușan nu a reușit să impună unul dintre obiectivele de mai sus pentru a fi rezolvate, acum același Lăpușan își propune să rostogolească aceste teme drept „priorități” pe care le va aborda în calitate de președinte al Consiliului Județean. 

Ce a făcut sau ce nu a reusit în cei peste 20 de ani de politică Remus Lăpușan?

Bunăoară, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrația al Transgaz, Remus Lăpușan s-a eschivat să ia atitudine atunci când, în septembrie 2019, au devenit publice informații conform cărora directorul Transgaz, Ion Sterian, și-a trecut informații eronate în CV, menționând  o funcție de inginer pe care Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești nu o confirmă.

CITEȘTE ȘI: Directorul Transgaz, informații false în CV. Remus Lăpușan, președintele CA Transgaz, știe ce oameni sunt la conducerea instituției?

Acum, Remus Lăpușan își propune să „reseteze” sistemul, chiar dacă reprezintă partidul lui Victor Viorel Ponta, după ce Înalta Curte de Justiție a decis, definitiv, în iulie 2020, că fostul premier și-a plagiat teza de doctorat. 

În octombrie 2018, Remul Lăpușan, pe atunci consilier județean din partea PSD Cluj, rămânea fără permis de conducere după ce a fost sancționat de polițiști petru o abatere rutieră. Social-democratul clujean uita „regulile de circulație” și a călcat linia dublă continuă. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 30 de zile, însă Remus Lăpușan a contestat procesul verbal la Judecătoria Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI: Remus Lăpușan a comis-o. Vezi ce i-au făcut polițiștii de la Rutieră

În calitate de consilier județean a strălucit prea puțin din 2016 până la demisia de anul trecut, pentru a intra în partidul lui Victor Ponta.

Conform raportului de activitate de anul trecut, a avut aproape 500 de intervenții în plenul Consiliului Județean. În afara contrelor politice cu adversarii liberali, Remus Lăpușan nu a făcut nimic notabil.

Din raportul său de activitate aflăm că a inițiat 6 proiecte de hotărâri.

În document a mai scris că a susținut alocarea de fonduri pentru spitale, școli și drumuri, pentru Olimpiada Internațională de Matematică și pentru evenimentele dedicate sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.

CITEȘTE ȘI: De ce a vrut Remus Lapusan sa fie administrator SI la TRANSGAZ, desi avea deja 10 000 de euro pe luna ca sef la UNIQA Asigurari

Remus Lăpușan, fost lider al PSD Cluj, este unul dintre cei mai bogați consilieri județeni.

După ce a fost timp de 12 ani consilier local, în perioada 2000 – 2012, din 2016, Lăpușan a ajuns consilier județean în 2016. A fost și liderul consilierilor PSD până în 19 septembrie 2019, când a fost schimbat odată cu modificarea conducerii partidului la nivel local.

Acum, Remus Lăpușan este „ProInovație”

Remus Lăpușan a adunat o avere impresionantă de-a lungul carierei sale politice.

Potrivit declarației de avere de anul trecut, are nouă terenuri în Cluj-Napoca, Rogojel, Berindu, Mihăiești, Săliștea Veche. Suprafață totală este de 183.000 mp.

Fostul lider social-democrat mai deține și un apartament de 63 mp în Cluj-Napoca, o casă de 240 mp în construcție la Cluj-Napoca, spații comerciale de 260mp în Berindu și încă o casă în Berindu de 240mp.

Nici la capitolul bani, Lăpușan nu stă deloc rău.

În bancă are 430.000 lei, 35.000 euro și peste 40.000 de euro și 485.000 de lei în fonduri de investiții și pensii private.

Actual lider Pro Romania Cluj, Remus Lăpușan a avut suficienți bani câți să dea împrumut: aproape 454.000 lei pentru creditarea firmei Agro Plus SRL, 9.000 lei pentru Romulus Lăpușan, 2.750 lei pentru o persoană fizică și 248.000 lei pentru creditarea firmei Tradițional Plus.

Remus Lăpușan a câștigat un purcoi de bani de la Uniqa Asigurări de Viață unde este președinte director. Potrivit ultimei declarații de avere, a încasat anul trecut 473.889 lei din această funcție.

Se adaugă indemnizația de consilier județean de 8.055 lei. Lăpușan este și membru în Consiliul de Administrație al Transgaz, de unde a primit 88.259 lei.

Din dividende și transfer titlu de valoare a încasat peste 15.000 lei.

Lăpușan este implicat și în afaceri.

Deține 50% din părţile sociale la Agro Plus SRL, companie înființată în anul 2005 în localitatea Berindu din comuna Sanpaul, judeţul Cluj. Obiectul de activitate este creşterea bovinelor de lapte. În 2018 firma a avut o cifră de afaceri de 967.029 de lei și profit de 4.061 de lei.

Remus Lăpuşan deţine 50% din părţile sociale la CMB Tour SRL o agenţie de turism înființată în 2004 care şi-a suspendat activitatea în 2010.

Fostul consilier județean PSD mai deține 60% din firma Traditional Plus SRL, o societate înființată în anul 2017 ce are ca și obiect de activitate prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor. În 2018 a avur o cifră de afaceri de 215.712 lei și un profit de 38.663 lei.

Lăpușan deține acțiuni și în companiile de stat Romgaz, 846 de acțiuni în valoare de 24.703 lei și Electrica SA, 6607 acțiuni în valoare de 69.043 lei.

În schimb, pentru a prinde posturi călduțe, candidații PRO România Cluj au depus primii dosarele de candidaturi pentru alegerile locale din 27 septembrie, pentru Consiliul Județean Cluj și președinte al Consiliului Județean Cluj.

 

 

Adauga comentariu