Editorial

Constatăm că pentru Lucian Bode, “sinistrul” de Interne, nu au nici o relevanţă: integritatea, imaginea, încrederea şi profesionalismul. Ci doar obedienţa şi interesele

Comisarul-șef Christian Ciocan, director al Unității de Politici Publice în cadrul Ministerului de Interne a fost prins miercuri încălcând şapte prevederi legale. Ulterior, cu amenda în mână (6000 de lei), acesta şi-a scos pe interval şi comportamentul abuziv de miliţian-vedetă, având un comportament ”scandalos” față de agenții care l-au sancționat – acuză Sindicatul Europol din Poliția Română.

Poliţiştii au constatat că autoturismul condus de fosta “imagine publică a Poliţiei” dandy-ul Christian Ciocan, cu care acesta a intrat pe sens interzis pe o stradă din Bucureşti, avea ITP-ul expirat din anul 2018. Autoturismul nu era asigurat, îi lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, iar şoferul nu avea actele asupra sa și a refuzat să respecte indicațiile polițistului.

Fostul purtător de cuvânt al Poliției Române, comisarul șef Christian Ciocan, a fost recuperat, în august 2020, în organigrama de tocat bănuţi moca a Ministerului Internelor, după ce, în 2012, a fost azvârlit din schemă, din cauză că a fost găsit vinovat de hărtuirea sexuală a unei jurnaliste și a mai multor colege de-ale sale.

Ca orice neterminat în educaţie ajuns pe cai mari, de la atâta purtat prin faţa camerelor de luat vederi, individul ajunsese să se creadă şi deştept şi frumos şi devreme acasă. Ce mai, devenise vedetă. Era nelipsit de la petrecerile mondene și a fost fotografiat în compania unor “madame” care aveau legături cu clanurile interlope din Capitală.

Însuşi Cătălin Botezatu i-a dedicat o colecție de… chiloți! A apărut în presă în fotografii care îl surprindeau cu bucăți de castravete pe ochi și a fost văzut sărutând cu foc diferite vedete de pe la noi. Mai mult a fost văzut în compania Mihaelei, protejata Clanului Cămătaru şi iubita lui Bogdan Niță, zis Vulpe, un mare traficant de droguri.

De aici şi tendinţa individului de a face muşchiul de “organ” mare…

Dar, în 2012 o jurnalistă i s-a plâns ministrului Internelor de la acea vreme, Traian Igaș, că Ciocan a sunat-o (de chichi şi un leu ridichi) în toiul nopții și a întrebat-o dacă este singură în pat și cu ce este îmbrăcată. Prima anchetă l-a dat nevinovat. Că o urmă de la chipiu se suprapune cu o altă urmă de la chipiu şi, împreună, se cred circumvoluţiuni şmechere în Ministerul de Interne. Şi abuzator la abuzator nu-şi scoate ochii.

Noroc că au apărut plângeri similare din partea unor colege de-ale ipochimenului. Aşa că ancheta a fost reluată și, de data aceasta, Ciocan a fost dovedit vinovat și a fost înlăturat din funcție. Ca urmare, a învățat copiii să traverseze strada câțiva ani, în cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, apoi a fost “recuperat”.

Dar caracterul lipsă abia aştepta momentul să se manifesteze plenar.

Motiv pentru care, ditamai directorul MAI, prins cu şapte încălcări ale legii, face scandal şi acuză că poliţistul care l-a oprit a blocat abuziv strada şi, prin urmare, săracii şoferi au fost blocaţi pe stradă şi au întârziat pe la treburile lor… Din cauza agentului care a oprit un om serios ca să-i controleze, în mod abuziv, actele.

Agentul nu ştie legea – în mod cert nu se face (mai ales “între colegi”) să opreşti în stradă o vedetă, care vorbeşte la TV de sub duş, de pe budă, de sub plapumă, om cunoscut, ce mai! Agentul trebuie dat afară, e inuman să-ţi opreşti colegii pe stradă şi să-i legitimezi, fără nici o vină!

Dacă agentul nu era chior, putea vedea că strada “curgea” invers, nu Ciocan a intrat pe sens interzis! Dacă ştia niţică carte, nu întreba de RCA, ITP, plăcuţe şi alte fleacuri. Vedea “organul” umflat la volan, îl identifica mintal de la TV şi ştia că maşina e una “de filaj”, dom’le, nu are nevoie de nimic. “Tăticu” o fila pe vânzătoarea de pepenaşi dulci de la Piaţa Romană, “Numărul 9”.

Scrie clar în lege, la capitolul (nici nu contează, puneţi mâna pe carte, bă!): “orice maşină deţinuta de “tati”, care nu are RCA, ITP, plăcuţe de înmatriculare, are obligaţia de a circula doar pe sens interzis pe drumurile publice. Se consideră contravenţie prezentarea actelor la control şi respectarea indicaţiilor agentului constator”. Agentul în mod cert nu cunoaşte Codul rutier… Parcă ar fi “gardian al panseluţelor” de la Poliţia locală!.

Dar, constat că, la nici jumătate de an de la numirea în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, şi “deredepistul” Lucian Bode a căpătat urmă de chipiu peste caracter. Întrebat cu privire la cele şapte fapte de natură penală realizate de “tati” Christian Ciocan, acesta s-a arătat deranjat mai degrabă că poliţiştii şi-au înregistrat colegul când se deda la mitocănii şi că înregistrările au apărut în spaţiul public.

Ăştia au clar probleme cu “înregistrările” care îi dau în gât cât de pe dinafara meseriei sunt, campioni doar la mitocănii, încuscriri cu interlopii şi abuzuri.

În august 2020 a fost celebrul scandal cu şefii Poliţiei române care se milogeau de interlopi, noaptea prin biserici, să nu facă zaveră şi scandal cu ocazia priveghiului şefului lor, Emi Pian, decedat mortal de la nişte exces de fier cu jungherul.

„Cine este acel vigilent care a obținut aceste imagini?” – se întreaba, retoric, pe Facebook, Christian Ciocan, pe atunci purtător de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România.

Coincidenţă sau nu, este luna în care a fost “recuperat” în funcţia de producător de nimic pe bani publici în Ministerul de Interne.

Doar nu se putea rata recuperarea unei asemenea lipse de caracter! Rămânea Ministerul cu caracterul neîmplinit.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *