PubliNews

CARAMEL – BRANDUL ROMÂNESC CARE SCOATE ORICE FEMEIE DIN ANONIMAT

Ținutele Caramel sunt adaptate oricărei siluete, urmând tendințele internaționale, dar păstrând an de an “clasicele” piese vestimentare, obligatorii în orice garderobă. Cei doi designeri vestimentari ai brandului ne vorbesc despre tendințele sezonului toamnă-iarnă, pe care le găsiți la etajul 1 al Centrului Comercial Central.

Reporter: Suntem la etajul întâi al magazinului Central, la Caramel. Alături de noi este Lavinia Dîrgău, designerul vestimentar al magazinului, care ne va vorbi despre colecțiile toamnei și ale iernii. Spuneți-ne ce noutăți aduce toamna, în culorile și tendințele Caramel.

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: În materie de culori, ca în fiecare sezon, avem o paleta variată și încercăm să acoperim majoritatea culorilor din tendințe. Avem aici câteva dintre cele mai importante culori ale sezonului. Încep cu mandarin-red, o culoare puternică, vie, extrem de prezentă în acest sezon, pe care o regăsim și la noi în magazin, care arată foarte frumos în combinație cu imprimeuri alb-negru, cu nuanțe de bej, cu tonuri de gri. O altă culoare este ultramarine-green, o combinație puternică între albastru și verde, care arată foarte bine în combinație cu alb-negru, cu bleumarin, cu alb, cu nuanțele de gri. O altă culoare important a sezonului este galbenul-acid, un galben puternic, care merge bine cu marouri, bejuri, nuanțe de gri.

Reporter: Sunt nuanțe foarte puternice, desi vorbim de toamnă, iar iarna ne bate la ușă, dar observăm că aceste pete de culoare însuflețesc orice ținută și aduc un focus pe ținute.

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: Noi asta dorim, ca femeia Caramel să aibă în garderoba ei nuanțe puternice, nuanțe care să o scoată din anonimat.

Reporter: Ce texturi, ce materiale ne recomandați în toamna aceasta?

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: Și la capitolul texturi avem o varietate largă, începând de la voalurile uni de care v-am vorbit, chiar și voaluri imprimate, pe care le regăsim și în sezonul de toamnă-iarnă. Avem și stofe tartan, jacard, brocard, aproape toate texturile pe care și le dorește o femeie în garderoba sa, le găsiți la noi în magazin.

Reporter: Sunteți designer vestimentar și de regulă, clientele intră cu o mica reținere în magazine, deoarece, de multe ori întâlnim doar mărimi mici și ar trebui să avem mărimi de podium pentru a ni se potrivi o ținută care ne place. Ce recomandați doamnelor care nu poartă o mărime mică la haine, ce alternative le oferiți?

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: Avem aproape la toate produsele o gamă largă de mărimi, aproape la toate produsele producem până la mărimea 46. În cazul acesta, recomandăm croiuri mai lejere, fluide, care ascund formele mai pline. Rochia aceasta fluidă se poate purta atât ziua, cât și seara, depinde cum o accesorizezi.

Reporter: Bugetul este un capitol important pentru fiecare dintre noi, așadar ce ne puteți spune despre prețurile Caramel?

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: La bluze, avem prețurile între 129-159 de lei, la rochii, 189 de lei este cel mai mic preț, până la 299 de lei, iar la fuste, de la 139 până la 199 de lei.

Reporter: Există anumite reduceri în această perioada? Poate reduceri pentru colecția sezonului trecut sau reduceri pentru sezonul cald?

Lavinia Dîrgău, designer vestimentar CARAMEL: Avem promoții în magazin doar la colecția de primavară-vară, la colecția curentă nu există reduceri în magazine, însă avem periodic campanii de reduceri la noi pe site.

Reporter: Care este stilul Caramel, căror femei se adresează colecțiile Caramel?

Florina Becichi, designer vestimentar CARAMEL: Colecțiile Caramel cuprind piese foarte variate, încercăm să avem piese atât din zona casual-office, cât și din zona elegantă sau rochii de ocazie. În toamna aceasta, având în vedere situația actuală, avem mai puține rochii elegante și am mers mai mult înspre zona de casual.

Reporter: În ceea ce privește colecțiile, pe ce se pune accentul când intră o clientă în magazin, ce caută ea sezonul acesta: un anumit croi, o anumită culoare sau textură?

Florina Becichi, designer vestimentar CARAMEL: În ultima perioadă ne-am axat tot mai mult pe rochii, pentru că am observat că femeile iubesc tot mai mult rochiile și sunt obișnuite să le poarte în mai multe ocazii, atât rochiile de zi, cât și rochiile de seară. În materie  de croi, încercăm să oferim o varietate cât mai mare, datorită faptului că și siluetele femeilor sunt diferite, deci trebuie și noi să satisfacem nevoile acestora, astfel în magazine veți găsi mereu croiurile clasice, cum ar fi rochia conică, rochia în formă de A, rochia cloș, dar pe lângă aceste croiuri de bază vor fi și elemente din tendințele internaționale, din fiecare sezon. În acest caz, aș menționa rochiile și croiurile mai lejere, accentul pe umeri, volumul la umeri și rochia în colțuri, pentru sezonul acesta.

Reporter: Când vorbim despre colecțiile Caramel, de regulă ne referim la ținute din materiale prețioase și suntem curioase cum putem să întreținem aceste haine. Ce ne recomandați oare, este nevoie de curățătorie chimică sau putem să le spălăm acasă?

Florina Becichi, designer vestimentar CARAMEL: Fiecare produs are o etichetă cu instrucțiunile de întreținere și va recomandăm să fiți atente la această etichetă înainte de spălare. Produsele din țesături naturale sunt mai sensibile și, de regulă, necesită o spălare manuală sau curățătorie chimică, iar produsele din țesături sintetice pot fi spălate la mașină.

Reporter: Aveți în perioada aceasta anumite vouchere sau ghift-carduri? Poate pentru momentele în care dorim să facem un cadou cuiva, dar nu suntem foarte siguri poate de mărimea purtată sau nu îi știm exact gusturile, am putea achiziționa un voucher?

Florina Becichi, designer vestimentar CARAMEL: În magazinele Caramel veți găsi vouchere în valoare de 50, 100 și 150 de lei, pentru orice buget, pentru orice tip de cadou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *