Benzi dedicate pentru autobuze: municipalitatea lansează noi promisiuni

Mijloacele de transport poluante nu vor mai fi tolerate în municipiul Cluj-Napoca, ce-i drept, din 2025. Până atunci însă, Dan Tarcea lansează noi promisiuni în privința benzilor dedicate pentru autobuze, precum și în privința autobuzelor electrice ce vor intra în parcul auto al Companiei de Transport Public. Prin urmare, după ce proiectul benzilor dedicate pentru autobuze s-a dovedit un ”succes”, întrucât măsurile de fluidizare a traficului şi de eficientizare a transportului public reprezintă prioritatea municipalităţii clujene în 2018, viceprimarul Tarcea promite noi linii dedicate pentru autobuze.

CITEȘTE ȘIBulevardul 21 Decembrie 1989, ca dupa razboi

De această dată este vorba despre zona Borhanci, Emerson și Tetarom

"Investim constant în modernizarea transportului în comun, lucru ce va veni la pachet şi cu extinderea anumitor trasee sau creşterea frecvenţelor curselor în anumite cartiere, în care astăzi transportul în comun nu funcţionează aşa cum ne-am dori. 

Vorbim aici despre cartierele Borhanci, Europa, de o legătură între Grigorescu şi Gheorgheni, discutăm despre zonele industriale foarte frecventatem, precum Tetarom sau Emerson. 

Legăturile nu trebuie să vină neapărat din Baciu, pot să vină şi pe cealaltă parte, pe Tăietura Turcului şi transportul poate fi făcut pe anumite intervale orare.

Deci, avem în proiect asemenea lucuri, odată ce vor veni mai multe autobuze", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pe calea undelor, la un post de radio local. 

CITEȘTE ȘIPrimăria amenajează sensuri giratorii și lărgește străzi în Borhanci și Bună Ziua. Pe hârtie, de vreo trei ani

Altfel spus, amenajarea unui sens giratoriu și lărgirea străzii la intrarea în Borhanci nu se pot face din cauza problemelor legate de proprietatea terenului, dar în stilul caracteristic al viceprimarului Tarcea, clujenii au primit încă o promisiune: benzi dedicate pentru autobuze. 

Liniile specializate pentru transportul public sunt, evident, necesare. Mai ales, dacă luăm în considerare faptul că flota auto a Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca va avea în dotare un număr suplimentar de autobuze electrice. 

Alte 30 de autobuze eco ar urma să fie livrate până în vara lui 2019, iar conform spuselor lui dan Tarcea, "până la finele lui 2018 trebuie să mai sosească încă 12 autobuze electrice, iar până în iunie 2019 încă 18".

O altă problemă asupra căreia, din păcate, viceprimarul nu suflat o vorbă, se referă la lipsa de personal cu care se confruntă CTP. 

CITEȘTE ȘIAutobuze noi, angajați vechi. CTP Cluj se confruntă cu un deficit de personal, deși anunță achiziții spectaculoase

Deocamdată, până când vor fi întreprinse măsuri concrete în sensul fluidizării traficului în oraș, atât în zona centrală, cât și în zonele periferice ale orașului, discuțiile cu privire la benzile dedicate pentru autobuze se înscriu în seria promisiunilor lansate în spațiul public și neonorate de municipalitatea clujeană.

Adauga comentariu