Rautacisme

Afisajul ilegal se numeste mai nou ploaia portocalie. Ovidiu Campean, prins cu ocaua mica

Dupa ce in campania pentru parlamentare din 2012 Primaria a amendat formatiunile politice pentru afisaj electoral ilegal cu 8.000 de lei in total, acum, in campania pentru europarlamentare, nu se mai aplica aceeasi unitate de masura. Nici daca propriii angajati isi fac selfie cu afisele lipite noaptea pe stalpi. Asta a facut Ovidiu Campean, director in departamentul comunicare, relatii publice si turism al Primariei.

„Partidele politice trebuie sa inteleaga faptul ca respectarea legii nu este optionala in municipiul Cluj-Napoca” a afimat primarul Emil Boc in decembrie 2012.

N-o fi optionala, dar nici macar angajatii edilului nu sunt impresionati de aceasta declaratie. Mandru nevoie mare, Campean s-a pozat cu tineretul lipitor de afise si a postat fotografia pe Facebook.

“Noapte portocalie, chiar si pe ploaie” si “Ploaia portocalie continua” au fost mesajele lui Campean pe reteaua de socializare in noaptea dintre 30 aprilie-1 mai. Ramane de vazut daca ploaia portocalie va fi urmata si de o ploaie de amenzi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *