Sa dai pentru ca ai, sa ajuti pentru ca poti, sa pui suflet acolo unde nimeni nu mai spera – sunt mesajele pe care o mana de tineri le transmit la sfarsitul fiecarei luni calendaristice. Ieri a avut loc cea de-a treia editie a Pietei Autonome Cluj, un eveniment la care participantii sunt oameni simpli, care au ceva de daruit, tineri care stiu si vor sa faca ceva pentru comunitate si oameni care au nevoie de o masa calda mai mult decat orice.
Prin oferirea de servicii si lucruri „la liber”, ei cauta o alternativa la sistemul economic actual. Vor sa ofere, astfel, o oportunitate pentru membrii comunitatii de a imparti bunurile pe care le au din abundenta. Prin bunuri se refera la haine, electrocasnice, carti, plante, dar si la diverse indeletniciri sau informatii care ar putea imbunatati viata comunitatii.
Asta nu reprezinta, spun ei, in niciun caz un act de caritate, ci o încercare de a aduce aproape oameni din toate mediile sociale, de a trece peste barierele impuse de societate şi de a-i pune pe picior de egalitate, macar pentru cateva ore, pe toti participantii.
Nu suntem locul nostru de munca, nu suntem hainele pe care le purtam
Se ofera haine, carti, posete, electrocasnice, reviste, jucarii si plante. Tot ce adaposteste acoperisul unei case vechi de pe strada Samuel Brassai e de dat. Chiar si talentele tinerilor care ofera cu zambet cald un masaj in palma sau o suvita impletita cu ate colorate. E ceea ce stiu sa faca, e ceea ce vor sa ofere oamenilor cu o soarta mai nefericita decat a lor.
Incaperea se umple repede. Intra familii sarace, copii murdari si flamanzi, oameni ai strazii, barbati cu fetele desfigurate de bautura si frig. Cu totii isi aleg cate ceva din maldarele de haine insirate pe jos sau pe sarmele agatate de pereti. Nu se inghesuie si nici nu iau mai mult decat au nevoie. Mesajele motivationale de pe pereti ii tempereaza. „Ia doar ce o sa folosesti”, „Ia cat sa ajunga la toata lumea”, „Haideti sa regandim nu doar ce consumam, ci si felul in care consumam”.
Si ei merita sa zambeasca
Cei mici invata sa construiasca cosulete din ziare vechi si sa-si faca singuri semne de carte din ata. Stau pe jos, in cerc, si o privesc cu ochi mari si curiosi pe tanara din fata loc care ii invata cum sa ruleze hartia de ziar. Sunt neindemanatici si plini de lipici; cand li se lipesc degetelele, se sterg pe pantaloni sau pe fata si continua sa ruleze hartia razand.
Parintii lor ii privesc cu drag de pe margine, cu un pahar de cafea in mana. Altii povestesc, la o tigara, politica, cu tinerii initiatori. Se vorbeste despre alegerile europarlamentare, conditii sociale si situatia celor fara niciun venit.
„Boc ii un mincinos. Mi-a promis ca ma primeste in audienta, dar n-am mai ajuns eu acolo. Domnul e prea sus pentru noi, astia care cautam in gunoaie. La anu’ nici nu-l mai votez”, spune una dintre femeile de acolo.
Intr-o alta camera, se serveste mancare vegetariana, asta pentru ca animalele sunt si ele victime ale exploatarii si cruzimii in numele profitului, dupa cum spun initiatorii proiectului. Se serveste, dintr-o oala imensa, ciorba de legume, dar si mere coapte cu nuca si scortisoara, cafea si ceai. Nimeni nu vorbeste despre bani sau costuri. Totul a fost realizat gratuit, prin bunavointa si cooperare.
„Am mers in piete si am cerut, pur si simplu, vanzatorilor de acolo sa ne dea lucrurile de care ei considera ca nu mai au nevoie. Am primit cartofi putin zbarciti sau varza care nu mai corespondea ochiului critic al consumatorului. Ne-au dat si mere, nuci, miere, tot ce ne trebuia. S-a gatit in patru case de data asta”, spune Vlad, unul dintre initiatori.
Vorbeste cu drag despre eveniment si se bucura ca oamenii revin. Acum, aproape toate fetele sunt cunoscute, iar stingherii de acum o luna sunt prieteni vorbareti.
„Ne descurcam mai bine cu fiecare editie. Nu a fost un proiect gandit in amanunt, am simtit nevoia sa facem asta. Odata ce am avut si locatia, lucrurile au mers de la sine. Mai mult decat orice, oamenii astia au nevoie sa simta ca suntem cu totii egali, ca aici nimeni nu e mai prejos, ca mancam toti aceeasi ciorba si bem aceeasi cafea. Cei mai multi ii privesc cu ura si dispret”, mai spune Vlad.
Ultima farfurie de ciorba ii revine Anei, o fetita de 6 ani, cu pantaloni roz. Nu mai sunt scaune, iar micuta mananca ghemuita, la coltul unei mese. Mama ei e in cealalta camera, cauta o geaca groasa pentru fetita cu mainile crapate de frig. Astazi n-a gasit, dar poate o sa aiba noroc la urmatoarea intalnire.
Sursa foto: Iulia Sandor, Leona Gem