Din oras

Se apropie alegerile locale. Boc vine iar cu povestea parkingului Hasdeu, anuntat la alegerile din 2012

În urmă cu câteva zile, primarul Emil Boc a anunțat că anul viitor vor fi date în folosință patru noi parkinguri. Printre acestea se află și parkingul Hasdeu. Acest proiect a fost anunțat în precampania alegerilor locale din 2012. La șapte ani distanță, Boc le promite clujenilor același lucru.

În 2012, primarul interimar, Radu Moisin anunța într-o conferință de presă, semnarea unui acord între Primărie și Universitatea Babeș-Bolyai pentru construirea unui parking pe strada Păstorului, în complexul studențesc Hasdeu. 300 de locuri de parcare era anunțate atunci, pentru studenți. Câteva luni mai târziu, Emil Boc a câștigat alegerile, iar acordul cu UBB s-a anulat, s-a refăcut, s-au făcut studii de fezabilitate, s-au anulat. În șapte ani, au fost plimbate hârtii de la o instituție la alta, iar acum pe ultima sută de metri înainte de alegeri, Primăria dă cu stângul în dreptul pentru a-l finaliza până în septembrie 2020.

“Parkingul Primăverii nr. 20 este cu termen de finalizare august 2020, Parkingul Primăverii nr. 8, termenul este iulie 2020 pentru finalizare. În ceea ce priveşte Mogoşoaia nr. 7-9, termenul de finalizare este iulie 2020. Sunt cele mai importante parkinguri care se află în lucru. Urmează Parkingul Hasdeu cu termen de finalizare septembrie 2020. În privinţa Parkingului de la Oncologie aşteptăm în continuare avizul de la Ministerul Sănătăţii şi am vorbit personal cu doamna ministru Sorina Pintea asigurându-mă că va trimite acest accept ca Primăria să poată realiza la Oncologie acest parking. Urmează parkingul modular de pe strada Liviu Rebreanu să intre într-o dezbatere publică. E primul parking diferit de cele existente”, a declarat primarul Emil Boc.

Demersurile pentru parkingul de pe Primăverii nr. 20 au început încă de acum cinci ani. Clădirea va avea 6 etaje cu o capacitate de 400 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA. (5,5 milioane de euro). Potrivit municipalităţii, finanţarea investiţiei se face din bugetul local. Durata de realizare a parkingului este de 18 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *