Editorial

Să mergeți să votați lipitorile sistemului ticăloșit

România colcăie de energii civice. E toată numai pungi (era să mă scap și să scriu pet-uri) de energii îngrămădite numai într-o anumită parte a populaţiei care este gata, oricând, să se înroleze în apărarea unor idealuri. Cu cât mai tembel și mai manipulabil „idealul”, cu atât mai explozivă este angajare. Cu abilitate, sau manipulând grosolan, sistemul ticăloșit (care, după trista experiență în care era cât pe ce să și-o ia pe bune în bot cu Alianța Civică, și-a creat propria ei societate civilă; surogat, în care a înrolat tot felul de boschetari eco-civici-zăltați cu CV incert și surse de finanțare și mai incerte), prin pârghiile de intoxicare pe care le are la dispoziţie: trompete, vuvuzele și tonomate de presă, canalizează aceste energii civice cât mai departe de adevăratele probleme ale României.

Acum, din varii motive, sistemul ticăloșit a hotărât ca „societatea sa civilă” să devină și partid politic.

În tot acest timp, fără ca nimeni să mai ia atitudine, guvernul aplică taxele şi impozitele lăsate moștenire de Guvernarea USL (care este PNL + PSD, dar de PNL ne facem că uităm, n-așa?), sau le majorează pe cele existente pentru finanţarea unor proiecte utopice din care au de câştigat doar clenţii politici. Dezvoltarea învăţământului şi a sistemului sanitar este, în continuare, ignorată (sau peticită în speranța că n-are să mai moară în curând nimeni la modul vizibil), iar nivelul de trai scade alarmant, în paralel cu creşterea preţurilor şi a birurilor la care sunt supuşi contribuabilii, fie ei persoane fizice sau juridice.

Să țineți minte, apropos de minunata guvernare tehnocrată, în timp ce vi se spune care este scopul nobil pentru care trebuie să cumpărăm din bani publici „Cumințenia Pământului” cu milioane de euro, că 255.000 de copii din România merg la culcare flămânzi în fiecare zi.

Ei n-au fost „cumințeniile pământului”, că s-au născut într-o țară greșită, printre niște jegoși moral care fac orice pentru bunăstarea și propășirea lor personală, nu pentru cea a românilor – așa cum unii au jurat la învestirea în funcție, iar alții urmează să o facă.

Mergeți să votați lipitorile sistemului ticăloșit! Și eu o voi face, căsuță, cu căsuță, pe fiecare buletin de vot, să fiu sigur că nu scap pe cineva.

PS: Cu privire la Kovesi și teza sa de doctorat. De remarcat cum, cu două zile înainte ca Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare să dea un verdict în ceea ce o privește, Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu în cazul plângerii penale depuse de fostul ministru de Interne Petre Tobă chiar împotriva acestui Consiliu. Mișto sincronizare cu Apud Tobă! În atari condiții, sistemul ticăloșit se aștepta la o decizie luată corect, fără nici o presiune, care va să zică. Și a fost, până la urmă, înfiorător de corect. Am aflat că 4% furt dintr-un întreg nu este chiar atât de esențial – deci, am putea zice, am aflat și care este valoarea para-ndărătului admis de către sistem în contractele cu bugetele statului ca să nu se simtă deranjat. După care am aflat că biata Kovesi, nu numai că n-a plagiat decât 4% din lucrare și numai chestii fără valoare, dar chiar teza sa de doctorat nu are cine știe ce valoare. Așa au decretat cei de la CNATDCU. Adică are o teză fără valoare, despre care Consiliul nu poate să zică decât să le fie rușine celor care i-au acordat titlul de doctor. Nu mai bine ziceau că a plagiat, decât să o facă de râs?
Dar problema este alta – și-mi pare rău că le pângăresc chipul cioplit exaltaților care colcăie de energii civice, veșnic înrolați la câte o cauză care nu este a lor. Doctoratul, peste tot în lumea civilizată, este încununarea unei cariere. De aceea, în locuri civilizate și cu bun simț (inclusiv din România), când și unde se face Știință, nu se prefabrică „teze” pe bandă rulantă, iar cine avea și are ceva de spus în domeniul doctoral o face după 40 – 50 de ani. Sau tac și-și văd de meserie. Numai acum, în România și alte locuri lipsite de bun simț din lume (dictaturi și bantustane de cea mai joasă speță) toți fripturiștii fac câte o labă tristă să-și fabrice masterate și doctorate pentru o hârțoagă care, numai în Sovietul numit România, îi pune în pita și în funcțiile pe care nu le merită altfel decât că sunt slugile numai bune de fidelizat ale sistemului ticăloșit. Fidelizate prin impostura care li s-a permis – vorbim despre aceeași impostură pe care o veți vedea și în ceea ce-i privește pe acești #UnițiSalivămRomânia, “oenghiști” produși pe bandă rulantă cu scopul de a acapara societate civilă, cu scopul ca defecțiuni precum Alianța Civică să nu se mai repete (că-n restul partidelor, cele clasice, impostura este deja normă; dar era nevoie de „înnoirea clasei politice”, cerea „piața”, așa că „sistemul” ne-a servit „înnoire”).
Revenind la Kovesi, faptul că și-a făcut datoria (cât de corect, nu e calificarea mea să judec), nu-i scuză parvenirea și complicitatea în impostură cu sistemul. A vrut să fie mai mult decât o ducea capacitatea (doctorat la Univeristatea de Vest? Hai să râdem!), a primit mai mult decât bunul simț i-ar indica să ducă la vedere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *