Iubitorii sporturilor de iarnă au un motiv în plus de a se deplasa cu autoturismele electrice la pârtiile din Mărișel, iar asta întrucât până și aici își pot reîncărca vehiculele. Stația de reîncărcare este cu acces gratuit și a devenit operațională de curând.
Stația de reîncărcare a fost instalată recent, iar accesul este gratuit, după cum au anunțat administratorii pârtiei.
De altfel, municipiul Cluj-Napoca poate oferi posesorilor de autoturisme electrice doar trei stații publice de reîncărcare: în parcarea din Piața Unirii, una la parkingul de pe Moților și o alta la Univers T. În acest răstimp, municipiul Oradea a semnat un acord pentru operaționalizarea a 16 stații de reîncărcare a mașinilor electrice, iar peste 80% din aceste fonduri sunt nerambursabile.
În vreme ce orașul lui Boc doar exersează calitatea vieții, stațiile de reîncărcare electrică a autovehiculelor au devenit funcționale la Mărișel.
CITEȘTE ȘI: Clujul a rămas mult în urma municipiului Oradea, la capitolul stații de reîncărcare pentru mașini electrice