“Binele tau nu e si binele meu”, par oamenii care locuiesc in padure sa urle din fundul plamanilor. Dar o fac in stilul personal – distrugand centrul in care au fost dusi pentru reabilitare. Totul, pentru ca viata i-a invatat sa traiasca dupa propriile reguli si convingeri, iar societatea le incalca acest crez al libertatii absolute. In Cluj mai sunt zeci de astfel de familii, care traiesc la limita salbaticiei, oameni pe care autoritatile locale nu ii pot ajuta cu nimic.
Pentru majoritatea locuitorilor Clujului, sa traiesti in padure, sa iti faci casa printre copaci, sa mergi la toaleta in spatele unui pom inalt cat un bloc de patru etaje e o poveste neanderthaliana, un scenariu imposibil in anul 2014, in secolul vitezei si al tehnologiei. Pentru altii, e o realitate deloc trista – e viata lor de zi cu zi, de care nu se plang deloc. Sunt liberi sa faca ce vor ei, cand vor ei. Televiziunea prin cablu, internetul, curentul chiar si gazul nu le lipsesc. Nu au avut niciodata – s-au invatat sa traiasca foarte bine fara. Nici de baie sau bucatarie nu duc lipsa – cat ai clipi, ei isi incropesc un lighean improvizat dintr-o oala veche, in care se spala de cate ori au chef; iar o bucata ruginita de metal ii poate deservi pe post de plita.
Dragoste cu forta nu se poate. Si nici bine cu sila.
Acestea sunt motivele pentru care cei 20 de membri ai familiei care locuiau in padure pana saptamana trecuta au plecat astazi din centrul de urgenta al Primariei-Cluj Napoca. Chiar daca aici au avut un acoperis deasupra capului, paturi curate, dusuri si posibilitatea de a-si gati si a se uita la televizor , oamenii au ales sa refuze ajutorul municipalitatii. In urma lor au ramas pereti murdari de pamant, scrijeliti si desenati, paturi devastate si dejectii. Podeaua camerei in care cei 20 s-au cazat doar trei zile s-a transformat in toaleta, spre oripilarea angajatilor centrului si a celorlalti beneficiari de aici.
“Refuza sa se spele sau sa se deparaziteze. Sunt antisociali si nu vor sa se supuna niciunei reguli de igiena”, spun angajatii centrului, care au renuntat demult la ideea de a-i convinge pe oameni sa foloseasca sapunul sau sa se tunda.
Astazi, dupa un nou scandal, cei patru adulti si-au luat copiii si dusi au fost. Nimeni nu-i pune pe ei sa se tunda, sa se spele sau cand sa se culce. In plus, de la centru le era greu sa ajunga la sursa lor de venit: containerele de gunoi de la marginea orasului.
“Din padure, odata eram acolo. Aici imi dai tu bani sa ma duc cu autobuzul?”, urla mama celor 12 copii, si ei revoltati pe oricine si orice. “Eu n-am nevoie de hainele tale si de alimente. Imi dai tu bani sa traiesc? Lasa-ne dracului in pace”, zbiara si ceilalti adulti.
Din pacate, nici serviciile sociale sau municipalitatea nu au prea multi asi in maneca in ceea ce-i priveste.
“Trebuie sa intelegeti ca rata de succes in asistenta sociala e destul de mica. Pana acum am evitat sa-i institutionalizam pentru ca refuza regula si refuza sa se adapteze. Sunt antisociali prin atitudine. Avem un plan de a-i ajuta sa-si achizitioneze o locuinta la tara. Au niste economii, iar o fundatie promite sa-i ajute”, spune Aurel Mocan, seful directiei de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Cluj-Napoca.
Desi, in astfel de cazuri, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului ar trebui sa se autosesizeze, Mocan spune ca ruperea copiilor de parintii lor ar duce la repercusiuni mult mai mari pe viitor.
“Au un grad foarte mare de autonomie si sunt foarte solidari ca familie. Ei nu vor decat sa-si gestioneze viata proprie. Daca rupem copiii de familie, nu e bine. Viitorul lor o sa fie si mai imprevizibil”, mai spune acesta.
In plus, chiar daca soarta copilasilor de doar cativa ani este una greu de imaginat in zilele soastre, reprezentantii DGASPC nu ii pot ajuta. Daca parintii nu vor, cei mici nu pot fi dusi intr-un centru pana la remedierea situatiei familiale.
“Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor expres si limitative prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului”, spune Daniel Tamas, directorul DGASPC Cluj.
Cu alte cuvinte, chiar daca exista o situatie de abuz, de pericol pentru copii, datorat abuzului, neglijarii, violentei sau exploatarii, autoritatile trebuie sa urmareasca pentru mult timp cazul, sa il documenteze si sa dovedeasca asta in fata unei instante care sa dea o sentinta definitiva si executorie. Numai atunci, micutii pot fi dusi intr-un centru sau incredintati unei familii sau unui asistent maternal.
Autoritatile au gresit
Incercarea de reabilitare trebuia sa porneasca de la nevoile oamenilor, sustine psihologul Daniel David, care spune ca o schimbare de mediu atat de importanta necesita obligatoriu si consiliere psihologica.
“Simpla schimbare nu are niciun rezultat si nu ii ajuta pe acesti oameni. Din contra, asa, posibilitatea de esec e mai mare. Degeaba le oferi ceva ce tu crezi ca ar vrea, trebuie inteles ca acesti oameni au alte nevoi si alte prioritati. Ei nu stiu cum sa se comporte, trebuie intrebati care sunt nevoile lor, ce si cum asteapta de acest ajutor din partea autoritatilor”, explica psihologul.
Zeci de astfel de familii, aceeasi poveste
In Pata Rat, la rampa de gunoi, traiesc zeci de familii care au avuit pana acum aceeasi existenta cu oamenii din padure. Nici ei nu stiu ce inseamna sa ai apa calda la robinet sau calorifere care sa te incalzeasca iarna. Multi au trait, la randul lor, la adapostul copacilor din padurile Clujului atunci cand nu mai suportau mirosul sau teroarea de pe rampa. Anul acesta, cartierul lor, intreaga lor viata, se va inchide, iar municipalitatea va trebui sa-i mute, sa-i ajute sa se integreze intr-o viata pe care nu o cunosc. Acum ramane intrebarea: daca autoritatile nu au reusit sa le faca fata membrilor unei singure familii, cum o sa se descurce cu peste 100?