Autismul. O simpla cautare pe Internet iti da peste 60 de milioane de rezultate. Articole, pareri, definitii. Dar oricat ai citi, nu vei putea intelege pe deplin niciodata drama acelor parinti care au un astfel de copil. Disperarea cand afla diagnosticul, neputinta, speranta, dezamagirea, depresia din timpul terapiei si, in final, poate, bucuria integrarii.
Marina Boeriu, mama unui copil de 5 ani diagnosticat cu autism, a acceptat sa ne impartaseasca experienta lor, in speranta ca le va fi de folos altor parinti in aceeasi situatie. Un singur sfat are pentru ei: “Este foarte important sa isi iubeasca si sa isi accepte copilul asa cum e, si sa lupte pentru el din toate puterile”.
Este povestea lui David Neciu, din Gilau. Un baietel cu un capsor blond si ochi stralucitori, curios si vesel. Un copil fericit. L-am cunoscut anul trecut, de Ziua Copilului, la Gradinita Speciala Malteza. Era incantat de cadourile primite, era al doilea an, si ultimul petrecut acolo. Pentru ca a devenit „integrabil” si, din toamna, David a mers la gradinita de stat de la Gilau. Si s-a adaptat de minune. Ba chiar i-a si spus o poezie Mosului la serbarea de Craciun. Dar, pana acolo drumul nu a fost usor. Au fost tipete, zeci de ore de terapie pe saptamana si supraveghere constanta.
“Saracu’. E varza. E autist!”
Parintii si-au dat seama inca de cand micutul avea doar sase luni ca ceva nu era in regula, insa medicul de familie i-a linistit, spunand ca este doar un copil mai lenes.
“Erau evolutii si involutii succesive, ca parinte era foarte greu sa iti dai seama. Era un copil vesel, un copil dragut, totusi dupa vreo 2 ani si jumatate situatia a inceput sa se inrautateasca. La un moment dat, a uitat sa coboare scarile, ceea ce nu e normal. Am ajuns ca David sa fie autoagresiv, in sensul in care daca ii interziceai ceva, isi lua avant si fugea si se lovea cu capul de usa metalica! Devenise autoagresiv, tipa non-stop, era inca cu pampers la 3 ani”, ne-a povestit Marina, mama lui David.
Asa au ajuns intr-un final sa consulte un psihiatru pentru copii, iar diagnosticul a fost crunt.
“In momentul in care ne-au spus ca e autism, nu am putut sa cred! Am simtit ca s-a rupt ceva in mine, ma uitam la copil si nu imi venea sa cred, nu putea fi David al meu”, isi aminteste femeia.
“Pe urma apare culpabilitatea, cum de nu am vazut chestia asta, mai ales ca semne existasera. Rezidenta si-a dat seama de socul pe care il incasasem noi parintii si ne-a dus la unul dintre psihologii institutiei care ne-a spus uitandu-se la copil: Saracu’, e varza, e autist! Cand am spus ca totusi au mai fost progrese ne-au spus: Nu sunteti in stare sa acceptati un asemenea diagnostic”, a rememorat Marina.
Recuperare la Gradinita Malteza
Copiii autisti pot fi recuperati doar cu terapie comportamentala si, avand in vedere ca Statul nu sprijina aceasta nevoie, iar parintii lui David nu si-au permis sa plateasca terapia in alta parte, au ajuns la Gradinita Speciala Malteza, care se ocupa de copii cu dizabilitati neuromotorii si tulburari asociate. Directoarea institutiei, Mirela Codreanu, isi aduce aminte de fiecare copil, ca si cum ar fi al ei.
“Cand a venit David la noi, avea comportamentul tipic al unui copil cu autism, dar in mai putin de un an s-a schimbat. Nu se intampla des sa se schimbe ceva semnificativ intr-un timp atat de scurt”, a spus Codreanu.
Un loc special in inima lui David si a parintilor lui il ocupa Monica Pop, terapeutul de aici, care inca mai lucreaza cu baietelul si acum.
“Pot sa zic despre Moni ca e a doua mama pentru David. Moni a fost cea care a reusit sa-l smulga pe David din autism. Mi se pare extraordinar acest lucru, scoaterea unui copil din lumea aceasta si redarea lui familiei”, spune Marina, recunoscatoare.
“S-a legat o relatie deosebita intre noi, in doi ani a avut o evolutie fantastica. Eram sigura ca se va integra cand vedeam cum reactioneaza in spatii noi”, a spus si Monica Pop.
Lumea noua din gradinita de la Gilau
Integrarea lui David in gradinita obisnuita a mers nesperat de bine, in ciuda emotiilor din prima zi.
“Am avut mari emotii pentru ca exista riscul de a fi respins. Apoi, am cunoscut-o pe doamna Simona Popescu, care este educatoarea lui David si este o doamna extraordinara. David se trezeste sambata si vrea sa se imbrace sa mearga la gradinita, la tanti Doamna. Imi doresc sa-l vad pe David bine, sa continue sa progreseze, sa absolvim grupa mare cu brio, chiar daca imi doresc s-o repetam, pentru ca nu va avea inca 6 ani si nu este pregatit pentru clasa zero. Asta imi doresc, sa ajungem pana la vara sa terminam gradinita cu bine, sa fie copilul sanatos si noi, parintii, pe langa el, ca sa-l putem creste”, spune mama lui David.
Cand cel mai frumos cadou e o propozitie
Fata Marinei se lumineaza de fiecare data cand rosteste numele puiului ei. Fiecare mic progres o face mandra si, poate, sterge un pic din lacrimile varsate in special in primele luni de dupa diagnostic.
“Noi, parintii de copii autisti, avem tendinta sa tinem minte date. Cand a spus prima propozitie: Nu cade ponul. Sotul meu facea bradul de Craciun in 2011, David avea deja 4 ani si o luna, sotul a ancorat bradul si asta a fost concluzia lui David: Nu cade ponul. Si am fost atat de fericita, cu atat mai mult ca era ziua mea de nastere in Ajun de Craciun si era cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata. Dar mandra de David sunt in fiecare zi, de fiecare lucru pe care il face. Poate ca puteam sa am o viata usoara, dar nu regret nimic si niciodata nu l-as schimba pe David”, marturiseste Marina.
Femeia tine si un blog, “un jurnal al dezvoltarii lui David” intitulat “Iesirea din autism”, care “inseamna iesirea dintr-o eticheta, dintr-o conditie aparent limitativa si explorarea la maxim a potentialului”.
Foto: Marina Boeriu