Pe una dintre aleile din Parcul Central am observat o rata sălbatica moarta. Nu suntem specialiști, însă după cum ii era sfâșiata cutia toracică, cel mai probabil a fost victima unui câine de talie mare.
La ora 16.13 am sunat la Politia Locala, serviciul pe care l-am considerat cel mai in măsura sa rezolve problema. Am oferit locatia exacta si am cerut sprijinul cuiva abilitat sa ridice lesul.
La 16.21 a apărut un echipaj anunțat prin stație de colegii de la baza. Inspectorul a venit, a constatat si a decretat: „sa vina ăștia cu gunoiul, n-avem ce face”. Si a plecat. Nu inainte de a confirma ca in zona nu exista camere de supraveghere.
Timp de mai bine de jumătate de ora, zeci de persoane s-au perindat pe lângă leș. Niciun clujean sau turist nu a schițat vreun gest. Toți s-au uitat, apoi si-au îndreptat privirile in alte direcții.
Poate capitala culturală va ajunge orașul, in 2021, însă capitala a simțului civic, poate in secolul următor.
Pe de alta parte, proprietarii sunt obligati sa isi poarte cainii in lesa, iar anumite rase au nevoie inclusiv de botnite. Cum e posibil ca o rata sa sfarseasca astfel, in plina zi?