Zoo Parcul din Ciurila, bucuria a aproape 1.000 de copii cu nevoi speciale

Sa ai libertatea sa mangai si sa te joci cu zeci de animale, sa nu le privesti printre gratii, ci sa poti sa te apropii si chiar sa le hranesti e bucuria oricarui iubitor de necuvantatoare, chiar trecut de mult de varsta copilariei. Pentru cei mici, insa, o astfel de lume, in care animale pe care le-au vazut doar in spatele unor gratii sau la televizor le sunt parteneri de joaca, e un vis devenit realitate.

Vino sa vezi cerbul mic. Sta acolo, in spate, pe iarba. Vino repede!”, se bucura o fetita, cu ghiozdan rosu. N-are rabdare sa-si astepte colegii, asa ca fuge la urmatorul animal pe care, pana acum, l-a vazut doar in desene animate. “Cel mai mult pana acum mi-a placut maimutica”, rade ea, in timp ce-o zbugheste spre casuta ratonilor. Ca ea, aproape 90 de copilasi au renuntat la cuvinte si comunica doar prin onomatopee. “Oaaaaaa”, se aude din toate directiile – iar oriunde te-ai uita vezi doar zambete. Iar azi e doar prima excursie la Zoo Parcul Moara de Vant din Salicea – in total, in saptamanile urmatoare, aici vor ajunge aproape o mie de micuti.

Sunt, cu totii, copii cu nevoi speciale, iar excursia de astazi e o premiera pentru fiecare dintre ei, parte din proiectele cu finantare nerambursabila “O lume noua, vesela pentru fiecare copil cu nevoi speciale” si “Inovare prin actiuni de integrare a tinerilor cu nevoi speciale”, ce au fost deja implementate in 11 scoli speciale care functioneaza in subordinea Consiliului Judetean Cluj.

"Caprioare am mai vazut la noi in sat, cateodata vin pana la drum, dar ratoni nu. Ati vazut cum se catara pe garduri si ce grasi sunt?", ii sclipesc ochii unui baiat din Apahida. Isi scoate din buzunar telefonul mobil si se lauda cu pozele pe care le-a facut de cand a ajuns la Zoo Parc: peste 60. "Stati cu mine sa le numaram impreuna? Unu, doi, trei...". Cand trece de 60 se bucura si-si ridica mainile in aer: "la ponei am facut mai multe de 10!". 

Sa vedeti bucuria din ochii lor atunci cand intra in camerele senzoriale. E de nedescris”, spun insotitorii celor mici.

In cadrul activitatilor aprobate in proiectele mentionat mai sus au fost deja amenajate camere de stimulare multi-senzoriala pentru aplicarea terapiilor Snoezelen in unitatile de invatamant.

De pe urma implementarii proiectelor beneficiaza 944 de copii cu nevoi educative speciale”, spun profesorii prezenti astazi la Moara de Vant.

Valoarea totala a celor doua proiecte este de peste 1,6 milioane de lei, suma asigurata in totalitate de finantator. Acestea au fost depuse in cadrul apelului de propuneri de proiecte “Copii si tineret in situatii de risc si initiative locale si regionale pentru reducerea inegalitatilor nationale si promovarea incluziunii sociale”, finantat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European (Granturile SEE) 2009-2014.

Adauga comentariu