Din oras

Zonă protejată pentru Pădurea Hoia: Primul pas, un studiu științific

Zona Pădurii Hoia ar putea deveni un spațiu protejat. Reprezentanții Primăriilor și Consiliilor locale din Cluj-Napoca, Florești și Baciu au anunțat public că susțin instituirea unui regim de protecție sporită a zonei Hoia. Inițiativa USRPlus vine după discuțiile apărute în spațiul public pe fondul drumului ”consolidat” din Pădurea Hoia.  

Potrivit inițiatorilor acestui demers, miza este reprezentată de dezvoltarea sustenabilă a întregii zone metropolitane și sănătatea publică pe termen lung a tuturor clujenilor, floreștenilor și a băcenilor.

„Nu putem sublinia îndeajuns rolul pe care îl au culoarele de pădure rămase în jurul Clujului pentru sănătatea noastră atât mentală cât și fizică, pentru calitatea aerului pe care îl respirăm și pentru conservarea biodiversității specifice zonei.

Este datoria noastră, a tuturor, de la cetățeni la autoritati, să asigurăm copiilor noștri dreptul la natură”, notează aceștia prin intermediul unui comunicat. 

Inițiativa Hoia are ca obiectiv transformarea zonei Hoia în zonă cu un grad sporit de protecție în beneficiul tuturor. 

Un prim pas al Inițiativei este realizarea unui studiu științific care să fundamenteze creșterea gradului de protecție a întregii zone sălbatice dintre Florești, Baciu, Suceagu și Cluj-Napoca.  

„Până la finalizarea acestui studiu, este necesar un efort susținut de organizare pentru a defini cadrul de colaborare între cele trei administrații, multiplele instituții interesate și societatea civilă și pentru a crea contextul optim pentru implicarea tuturor actorilor societali”, transmit consilierii USRPlus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *