Poate vă mai aduceţi aminte de filmul „Ziua Cârtiţei”, de fapt de orice alt film care tratează tema repetării aceleaşi zile până când personajul principal reuşeşte să rezolve problema şi Timpul să-şi reia curgerea firească?
România are 365 de astfel de zile pe an. Nu ştiu când am reuşit să facem praf curgerea firească a Timpului dar, de atunci, retrăim, în fiecare an, aceleaşi zile. Ieri plângeam #Colectiv. Azi trecem cu batalionul Carpaţii. Mâine ne vom întreba, din nou, „cine a tras în noi după 22”? Şi vom primi răspunsul, inutil, că, idioţii protembelistici vor repeta, obsesiv, „nici după douj’ şi ceva de ani nu se cunosc vinovaţii” (deşi se cunosc chiar de a doua zi, dar nu au fost pedepsiţi) – dar cine să fută mai bine Adevărul decât prompteriştii care se dau jurnalişti?
Şi cine să fie vrăjitorii acestui Timp dezarticulat pe care suntem obligaţi să-l retrăim, din nou şi, din nou, şi, din nou, de nici nu mai ştiu când: Ziua în care suntem Mai Buni, imediat după Ziua #Rezist şi cea #UniţiSalivăm, imediat după „nu vom uita, niciodată, dar, niciodată, sacrificiul lor”, a Zilei în care ne-am pişat pe el de vot şamd. – un carusel al hainelor îmbrăcate ca nişte blănuri peste năravurile noastre de lupi… ? Sau oi.
Suntem un popor cu o garderobă a făţărniciei extrem de bogată: 365 de rânduri de haine, pentru 365 de zile ale unui an care se repetă, la nesfârşit, an, după an. Implacabil, fără să se schimbe nimic.
Căci noi nu ne schimbăm.
Noi nu pricepem că a fi ceva este o stare de permanenţă.
A nu fi hoţ, de exemplu, nu este în termeni de a compara cine şi cât a furat şi nici de a găsi circumstanţe atenuante pentru ceea ce s-a făcut din ceea ce s-a furat.
Furtul este furt, fie că vorbim despre copiii săraci din Teleorman, fie că vorbim despre doi, trei oameni fentaţi la o coadă, de un metru „furat” în trafic când „i se taie faţa fraierului” (morţii mă-tii cu cine ţi-a pus covrigul în mână, mă)… Furtul este furt, indiferent că vorbim despre kilometrul de 700 de metri, sau despre băgatul picioarelor în restul lumii când se parchează pe trecerea de pietoni, blocând tramvaiul, o bandă de circulaţie, o pistă de bicicletă şamd. Furt este când se telefonează pentru „a fi serviţi” în faţa râtanilor care fac coadă kilometrică la un ghişeu, sau la un doctor.
Că se fură din Timpul altora, de exemplu. Parcă şi există o legătură între Timp şi Bani, nu întâmplător?
Maţul personal este cel care ţine România în bucla acestui Timp dezarticulat.
Măcar de s-ar face un proiect de ţară prin care să se racordeze puzderia de maţe personale la un singur maţ naţional, măcar să fim sătui cu toţii în acelaşi timp… !
Azi vă las să treceţi cu batalioanele Carpaţii. Mâine e Ziua Ciolanului cu Fasole şi a lacrimii îngheţate pe obrazul de mândru român. Poimâine mă veţi întreba, din nou, cine se face vinovat de morţii din Decembrie 1989. Am să rup rutina şi am să vă spun că EU. Să putem să Sărbătorim Liniştiţi Sărbătorile în Familie.
Fie ca!