Ziua Mondială a Rinichiului: ICUTR Cluj, subfinanțare cronică: „Dorim să transplantăm cât mai mulți pacienți, dar avem nevoie de sprijin financiar”

De Ziua Mondială a Rinichiului, deputatul clujean Emanuel Ungureanu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nevoia finanțării transplantului renal, dar nu numai, ci și despre dificultățile cu care se confruntă acest sector medical vital. Ungureanu a făcut un apel către Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj pentru sprijinirea eforturilor de realizare a unui centru de transplant modern în Cluj-Napoca, proiect pe care vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților propune să fie preluat de administrația locală și județeană clujene, iar asta întrucât Ministerul Sănătății și-a dovedit incapacitatea pentru susținerea unui asemenea proiect vital pentru Cluj. 

„Am dorit să fac un apel către autoritățile județene, locale și centrale să susțină Institutul de Transplant din Cluj, locul unde se salvează vieți, locul unde se fac transplanturi în condiții mizere. 

Practic, de peste 20 de ani, Institutul funcționează într-un fost pod de porumbei, total nepotrivit pentru cee ace înseamnă asistența medicală în general, dar mai ales al pacientului cu insuficiență renală cronică. 

Fac un apel la Consiliul Județean și la Primăria Cluj-Napoca, să preia această instituție care este sub spectrul falimentului încă de pe vremea doctorului Lucan, care a jefuit acest institut. 
Suntem, practic, în situația de a trage de fiecare trimestru, de a trimite de multe ori pacienți acasă întrucât nu avem resurse suficiente pentru a susține în mod constant activitatea de transplant”
, a declarat Emanuel Ungureanu de Ziua Mondială a Rinichiului, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj. 

Apelul deputatului Emanuel Ungureanu către autoritățile clujene vizează eficientizarea procedurilor pentru a putea finanța proiectul unui Centru de Transplant Multi-Organ în Cluj. Un asemenea centru ar rezolva nu doar problema transplantului, ci și pe cea a unei Secții de Urologie performante.

„De Ziua Mondială a Rinichiului, apelul meu este de Unitate către toate forțele politice din Cluj, către societatea civilă, să susțină Institutul de Transplant din Cluj, să susțină finanțarea acestui Institut ori de către Consiliul Județean, ori de către Consiliul Local, pentru că Ministerul Sănătății a dovedit de-a lungul anilor că nu este capabil să asigure o finanțare eficientă a celor care fac acte eroice. Nu e normal să pretindem permanent de la doctori să lucreze în condiții eroice”, a precizat Ungureanu.


Proiectul unui nou Centru de Transplant, aprobat deocamdată de Consiliul Județean cel puțin verbal și care se află la nivelul studiilor de prefezabilitate, estesituat pe o locație de pe strada Victor Babeș din Cluj-Napoca, pe un teren aflat în proprietatea Consiliului Județean Cluj. 

Emanuel Ungureanu a decis să reia mâine, în cadrul ședinței de Consiliul Județean Cluj, apelul prin care e nevoie nu doar de grăbirea acestui proiect, ci și nevoia unei capacități administrative de a prelua această instituție încă de pe acum în subordinea Consiliului Județean sau a Primăriei clujene. 

 

ICUTR Cluj, subfinanțare cronică

Subfinanțarea reprezintă cea mai acută problemă cu care se confruntă Institutul de Transplant Renal din Cluj, dincolo de problemele legate de infrastructura precară și condițiile mizerabile din actuala locație unde este desfășurată activitatea de transplant.

în imagine: Iacob Gheorghiță, purtător de cuvânt ICUTR Cluj și deputatul Emanuel Ungureanu

În privința acestor probleme s-a referit și purtătorul de cuvânt al ICUTR Cluj, Iacob Gheorghiță, care a ținut să precizeze că transplantul la nivelul Institutului a înregistrat o creștere de 40%, iar finanțarea oferită de autorități până acum a fost realizată în baza unor estimări, astfel încât nevoia acută de bani rămâne prezentă:

„La nivel national, per ansamblu, se înțelege necesitatea transplantului, însă efectiv când trebuie să finanțeze, evident că apar probleme. 

Activitatea de transplant nu înseamnă doar transplantul în sine: înseamnă și evaluarea celro care sunt pe lista de așteptare, ca atunci când îi chemi să știi că îi poți transplanta, iar celor care sunt transplantați trebuie să le urmărești evoluția.

În realitate, jumătate din bani se duc în aceste controale, jumătate în transplant efectiv, însemnând operația în sine. 

La noi, un transplant renal este undeva la 35.000 de lei, nu de euro, în condițiile în care am avut destule restricții anul trecut. 

Am avut analize destul de scumpe, pe care le-am amânat acolo unde am putut, tocmai pentru a putea gestiona mai bine resursele financiare pe care le-am avut anul trecut la dispoziție. 

Noi dispunem de 35.000 de lei pentru operație în raport cu un indicator de eficiență economică publicat prin Ordin de Ministru, care spune că eficiența economică se situează la 66.000 de lei. 

Prin urmare, noi dispunem de jumătate din banii alocați, dar și c ei 66.000 de lei, în raport cu Ungaria sau Germania, sunt cu mult sub sumele alocate acolo, de 25.000 de euro sau 50.000 de euro. 

Din acest punct de vedere, transplantul pe care-l facem este eficient. 

Drept urmare, sprijinul oferit de la forurile decidente, considerăm că trebuie să fie unul susținut”, a declarat Iacob Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al ICUTR Cluj.

De altfel, acesta s-a referit și la creșterea cazurilor de donatori, cu cca 40%, iar în aceste condiții, fondurile alocate initial pe baza unor estimări s-au dovedit a fi insuficiente, motiv pentru care ICUTR Cluj funcționează la cote de avarii:

„Am avut foarte multe transplanturi chiar de la începutul anului și asta datorită numărului mare de donatori decedați. E un aspect complex, asta înseamnă că populația empatizează deja cu Centrul nostrum de transplant și înțeleg importanța acceptării donării de la donatorul decedat: de fapt a unor aparținători, care în suferința lor, acceptă să fie generoși, să se gândească și la suferința celorlalți. Este extraordinar!

Alături de aceștia sunt medicii care lucrează în centrele de transplant și practice fac un efor suplimentar pentru a parcurge toate acele etape necesare pentru a ajunge să declare moartea cerebrală. Este o responsabilitate mare și un efort pe care ei îl fac. 

De la începutul acestui an ne-am confruntat cu o creștere de practic 40% a numărului de transplanturi pe care le-am făcut, raportat le cele pe care le-am estimat.

Această estimare nu am făcut-o în mod exagerat, ci pe baza unui trend de creștere pe care-l avem înregistrat în ultimii doi ani. 

Ce s-a întâmplat până acum a depășit cu 40% ceea ce am estimat noi. 

Ne dorim să transplantăm cât mai mulți pacienți, dar avem nevoie de acest sprijin financiar”, a concluzionat Iacob Gheorghiță, purtător de cuvânt ICUTR Cluj. 

Lista de așteptare a pacienților care au nevoie urgentă de un transplant, înregistrați la nivelul Institutului din Cluj fluctuează între 2.500 și 3.000 de pacienți.

Până în prezent, de la începutul acestui an, la nivelul ICUTR Cluj au fost transplantați 34 de pacienți, spre deosebire de primul trimestru al anului trecut, când au fost efectuate 13 transplanturi. 

Din punct de vedere financiar, ICUTR Cluj se află la limita funcționării. 

ICUTR Cluj a formulat deja mai multe solicitări și către Agenția Națională de Transplant și către Cabinetul ministrului Sănătății, pentru continuarea sprijinul financiar. 

Fără sprijinul financiar atât de necasr activității de transplant, ICUTR Cluj riscă să scadă standardele calității în privința aplicării tratamentelor pentru pacienții transplantați. De altfel, în contextul răspândirii fulgerătoare a infecției cu noul tip de Coronavirus, ICUTR Cluj i-a în calcul stoparea temporară a transplantului din cauza vulnerabilității pacienților aflați în așteptare. 

În acest sens, deputatul clujean Emanuel Ungureanu a adresat un mesaj către pacienții cu boli cronice de rinichi să se protejeze în aceste zile de epidemie.

„Sistemul imunitar al pacientului dializat și mai ales transplantat este foarte vulnerabil de aceea îi rog pe cei care au simptome de răceală să evite contactul cu acești bolnavi!”, a conchis Ungureanu.

 

 

Adauga comentariu