Ziar de Cluj a câştigat anularea amenzii contravenţionale date „generos” de Secţia 5 Poliţie Cluj-Napoca. Cu poliţistul local Ciprian Boca rămâne cum am stabilit: a parcat cu tupeu

Astăzi s-a pronunţat instanţa cu privire la plângerea contravenţională introdusă de firma editoare a Ziar de Cluj împotriva procesului verbal de contravenţie privind articolul „VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE. Se pare că e vorba de un polițist local! Dacă e așa, JOS PĂLĂRIA, Emil Boc! JOS PĂLĂRIA, Marcel Bonțidean!”. Astfel, instanţa a admis plângerea contravenţională şi a anulat procesul verbal de contravenţie.

IPJ Cluj are drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Mulţumim pe această cale Casei de Avocatură Lăpuşan pentru sprijinul juridic acordat!

Soluţia pe scurt:

Admite plângerea contravenţională formulată de petenta P.C.S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I.P.J.C.. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCJX nr. 255806/09.07.2020, emis de agent constatator din cadrul intimatului. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 30.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

CITEŞTE: VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE. Se pare că e vorba de un polițist local! Dacă e așa, JOS PĂLĂRIA, Emil Boc! JOS PĂLĂRIA, Marcel Bonțidean!

În luna iunie a anului trecut, într-un material publicat în Ziar de Cluj, atrăgeam atenția că polițistul local Boca Cristian (soțul procurorului DNA Luminița Boca) a parcat pe un loc interzis în fața Direcției de Asistență Socială Cluj-Napoca, un gest ce denotă ”lipsă de educație, tupeu și lipsă de orbaz”. În continuare susţin ceea ce am scris, mai ales că tupeul a atins cote maxime când individul, în loc să-şi ceară scuze, s-a simţit lezat (şi soţia, procuror DNA, la fel) şi mi-a făcut plângere la (bănuiesc) amicii săi de la Secţia 5 Poliţie Cluj-Napoca. Care, din exces de zel, au acordat publicaţiei o amendă contravenţională, în valoare maximă, pe o lege din 1991 – contemporană mineriadelor lui Ion Ilici Iliescu!

Şi să reţineţi că cei doi au avut tupeul să-mi transmită prin agentul care "ancheta" "contravenţia" că dacă-mi cer scuze (remarcaţi similitudinea cererii cu cea din cazul celui bătut în câmp de către poliţişti din Secţia 16 Capitală, până ce şi-a cerut "iertare" de la "organ"), ei mă iartă. Iar agentul a avut tupeul să-mi transmită enormitatea, fără să judece că nu aveam de ce să-mi cer eu iertare pentru faptul că poliţistul local Boca a încălcat legea!

Cum am mai scris: "Mă bucur că am fost amendat pe o lege din anul 1991, an în care şeful Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, colonelul Virgil Ardelean (viitoarea „Vulpe”), mi-a închis în 15 minute expoziţia de caricatură „Sonata pentru democraţie în laminor” de la Librăria Universităţii. Tot pentru delict de opinie."

Cam asta a putut scrie agentul pe procesul verbal de contravenţie:

„La rubrica intitulată VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE, Victor Lungu a publicat un articol care, prin folosirea unui limbaj trivial dominat de expresii jignitoare la adresa doamnei procuror Boca Luminița și a soțului acesteia – funcționar public în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, a lezat demnitatea și onoarea acesteia și a instituțiilor publice în care aceștia își desfășoara activitatea”, a consemnat agentul constatator.

„Toate persoanele prezente în sediul secției 5 Poliție la momentul încheierii prezentului proces-verbal au calitatea de agent constatator, astfel că niciun martor nu a fost de față la încheierea acestuia”, se mai arată în procesul verbal.

Practic, printr-un abuz de interpretare a unei legi din 1991, angajaţii Secţiei 5 de Poliţie a municipiului Cluj-Napoca au considerat că este necesar să ne arate că NU sunt în slujba cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite, ci slugi umile ale bosuleţilor lor de conjunctură şi ne-au dat încă un exemplu despre cât de slabi pregătiţi profesional sunt şi cum se folosesc de sistem pentru a-şi servi propriile interese, pentru a se servi unii pe alţii.

De ce? Că aşa sunt poliţiştii: educaţi să fie miliţieni şi corigenţi la "democraţie". S-a văzut şi în cazul poliţiştilor de la Secţia 16 Capitală cam ce înţeleg muşchii lor prin drept la opinie şi exprimare democratică a acesteia, prin aplicarea discreţionară a legii.

CITEŞTE: Slujbaşii statului au impresia că aplicarea legii e un joc de "fircăi" unde pot "tăia" cu "tromful" paragrafele din lege care nu le convin

CITEŞTE: Vorbim despre dreptul de a fi răi de gură, drept câştigat cu sânge în stradă. Sânge vărsat de strămoşii în uniformă ai actualilor asasini ai libertăţii de opinie

Aşteptăm motivarea instanţei pentru a decide cum vom acţiona în continuare.

Adauga comentariu