ZERO locuri de parcare noi în centru, dar Primăria aprobă construirea a 4 blocuri cu 6 etaje. Printre beneficiarii proiectelor imobiliare sunt firme de casă ale administrației publice

4 blocuri cu 5 sau 6 etaje vor apărea pe străzile Decebal, Constantin Brâncuși și Mărășești. Toate acele imobile au destinație mixtă – birouri și locuințe, ceea ce presupune că traficul din zonele cu pricina se va aglomera foarte tare. Proiectele imobiliare au prevăzute și locuri de parcare, dar în mod cert nu vor rezolva situația creată odată cu darea în funcțiune a blocurilor. Primăria în schimb desființează locuri de parcare și promite construirea unor parkinguri care deocamdată sunt în diferite stadii: licitații, proiectare sau emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Niciunul din aceste parkinguri nu se află însă în zonele unde vor răsări cele 4 imobile. 

Un alt aspect care ridică semne de întrebare este modul în care se dau autorizații de construcție. Deși un număr semnificativ de vecini ai acestor proiecte imobiliare s-au opus, Primăria a aprobat avizele și documentația necesară. Una dintre firmele beneficiare ale acestor imobile este abonată la banul public, iar alta are cifră de afaceri zero și pierderi de zeci de mii de lei. 

În ședința de Consiliu Local de miercuri, 6 februarie, vor fi supuse atenției consilierilor locali 4 proiecte de hotărâre privind aprobarea PUD-urilor în cazul celor 4 proiecte imobiliare: imobil cu funcțiuni mixte S+P+5E+ER str. Constantin Brâncuși nr. 119 -119 A, beneficiar Covaciu Construct SRL; imobil mixt 2S+P+5E+R str. Mărășești nr. 40, beneficiară SC Neon Lighting SRL; imobil mixt S+P+4E+R str. Decebal nr. 108, beneficiar Pașca Doru-Nicolae; imobil mixt S+P+5E+R, str. Decebal nr. 72, beneficiar Harshad International Limited SRL. 

Neon Lighting se ocupă de iluminatul festiv în Cluj-Napoca din 2009. Primăria a cheltuit peste 19 milioane lei pentru iluminatul ornamental în timpul sărbătorilor de iarnă cu asocierea dintre SC Elba SA- SC Neon Lighting SRL care deține monopolul absolut pentru aceste servicii. Primăria a plătit  anul trecut 5 milioane lei pentru iluminatul festiv al străzilor. 

Neon Lighting s-a înființat în anul 1994. Administratori și asociați figurează Nemeth Ioan și Augustin Dorinel Cosma. Anul trecut, firma a raportat o cifră de afaceri de peste 39 milioane lei și un profit net de 2.676.724 lei. Numărul mediu de angajați era anul trecut de 77. Cel mai mare profit declarat a fost în anul 2016: aproape 5,5 milioane lei.  

Citește și:

O localitate cu nici 5000 de oameni cheltuie aproape 100.000 de euro pentru iluminatul festiv. Cu cine? Cu o fostă firmă de casă a Clujului, Neon Lightning SRL

Harshad International Limited SRL îi are ca asociați pe Pankhania Kaushik Madhavji (cetățean britanic) și pe Pankhania Oana (cetățean român). Societatea a fost înființată în 2016. Atât în 2016 cât și în 2017 a declarat cifră de afaceri zero și pierderi de peste 47.000 lei, respectiv de peste 60.000 lei. Numărul mediu de angajați a fost de doar 1. 

Covaciu Construct SRL este deținută de Mihai Ioan Covaciu și a fost înființată în 2006. În 2017, a declarat o cifră de afaceri de peste 3,6 milioane lei, un profit de aproximativ 660.000 lei și un număr mediu de 12 angajați. Covaciu Construct SRL nu a respectat autorizațiile de construire a patru imobile pe care le-a edificat pe strada Nicolae Colan în urmă cu trei ani. 

O parte din vecini s-au opus construirii proiectelor imobiliare, dar cu toate acestea Primăria a dat avizele necesare. plangeri strada marasesti

 

plangeri strada marasesti

plangeri strada decebal

Adauga comentariu