Zbor deasupra unui cuib de curci – tristă cronică de sală

Joi, 22 decembrie, Teatrul Național Cluj a sărbătorit 18 ani de la premiera spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, printr-o reprezentație omagială, la care au participat atât actorii actuali, cât și mai vechii titulari ai rolurilor. 

Înainte de începerea reprezentației, spectatorilor le-a fost explicat faptul că, în timpul piesei, actorii din distribuția inițială, de acum 18 ani, le vor preda simbolic ștafeta celor care, la un moment dat, le-au preluat rolurile - publicului i s-a explicat foarte clar tot ce era de explicat. La finalul spectacolului, cei care au dorit (cam două treimi din sala arhiplină) au putut rămâne pentru o sesiune scurtă de întrebări și răspunsuri cu actorii dispuși să se deschidă în fața celor care i-au aplaudat în ultimele două decenii. 

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” s-a terminat trist, cu un McMurphy lobotomizat, însă numai după încheierea spectacolului a început de fapt adevărata tristețe, dată de un public ce părea, la rândul său, lobotomizat, ținând cont de întrebările adresate actorilor, de o penibilitate salvată doar (parțial) de răspunsurile unor profesioniști în arta disimulării, care încercau ca, prin inteligență, umor și finețe să salveze spectacolul prostiei spectatorilor, care păreau zburătăciți prin sală direct dintr-un cuib de curci.

„Cât de greu v-a fost să intrați în pielea personajului? Cât timp v-a luat să vă pregătiți rolul? (La care răspunsul actorilor a fost: 18 ani!) Ați putea juca un alt rol decât cel în care ați fost distribuit? (Întrebătorul crezând probabil că actorul respectiv a fost angajat pe viață la Teatrul Național pentru a interpreta singurul rol de care era capabil, cel din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”), sunt doar câteva întrebări, printre cele mai inteligente totuși, dintr-o duzină de prostii debitate de fetele și băieții din public ce au dovedit, fără doar și poate, adevărul zicerii că „dacă stai în garaj, nu înseamnă neapărat că ești mașină”, ce se poate traduce în termeni teatrali: dacă mergi frumos îmbrăcat la teatru și dai check in pe Facebook, nu înseamnă că și înțelegi ceva din spectacol, că ești cult sau mai inteligent decât un alt tânăr care preferă să își petreacă seara într-un club de manele sau spărgând semințe în fața blocului său din Mănăștur.

Dacă tăceau, spectatori de teatru rămâneau, dar o jumătate de oră de întrebări (de care au râs și curcile, și actorii – mai puțin oamenii din sală, care neînțelegând nimic din teatru, probabil că așteptau să li se și răspundă serios la elucubrațiile clișeistice și dezlânate enunțate pe post de întrebări) a arătat că sala TNC, de obicei plină până la refuz, găzduiește orice altceva, numai public de teatru nu! 

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, cel mai longeviv spectacol al Teatrului Național Cluj, care a împlinit 18 ani, a arătat un prag de înțelegere teatrală al publicului undeva la nivelul unui copil de 6-8 ani. Dat fiind faptul că oricum majoritatea celor din sală nu pricep nimic din ce se petrece pe scenă (nu mai vorbim de culisele unui spectacol!), cu toate că sălile Teatrului Național sunt, de ani de zile, arhipline, poate că Mihai Măniuțiu, managerul Teatrului Național, ar trebui să renunțe a mai risipi resursele financiare pentru pregătirea de spectacole și să proiecteze în loc, în Sala Mare,  desene animate cu Tom și Jerry, mai adecvate nivelului de înțelegere al publicului, păstrând totuși cele câteva piese bune din repertoriu pentru a se juca în Studio Euphorion, sala mică de spectacole, suficient de încăpătoare pentru publicul minoritar care pricepe ce se desfășoară pe scenă, care vine la teatru pentru că iubește și înțelege arta și nu doar din vanitatea de a se afișa în sală, de a se poza și posta pe Facebook cu piciorușele dezgolite, într-o elegantă rochie de seară, pentru a impresiona comunitatea de admiratori virtuali.

Atâta timp cât Teatrul Național Cluj organizează în fiecare an o Noapte a Porților Deschise, unde spectatorii pot cunoaște și culisele fenomenului teatral, atâta timp cât există internet și rețele de socializare unde actorii sunt lăikuiți și urmăriți de mii de oameni, față de care par foarte deschiși și comunicativi, atâta timp cât trăim într-un oraș cu o ofertă teatrală și culturală variată, atâta timp cât majoritatea tinerilor spectatori au cel puțin o facultate, dacă nu două-trei, plus două-trei masterate și-un doctorat, nu există nicio scuză ca aceștia să meargă la teatru și să debiteze întrebări idioate pe bandă rulantă, ca și cum ar fi căzut ieri dintr-un cuib de curci, unde și-au petrecut întreaga viață, plus vreo două-trei vieți anterioare.

Concluzia tristă a sesiunii de „întrebări” de la finalul aniversării celui mai longeviv spectacol al Teatrului Național Cluj este că de majoritatea clujenilor duși prin mediile culturale nu s-a prins mai nimic, este că, în acest oraș, oamenii care înțeleg arta și cultura sunt o minoritate (pe care o apreciez, o respect și nu doresc să o jignesc prin prezenta cronică de sală). 

Concluzia este că am pierdut competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană pe drept cuvânt, pentru că nu suntem altceva decât un oraș de închipuiți, de farisei care mimează în general orice, în cazul de față cultura, neînțelegând în genere nimic, dorind să pară mereu altceva decât sunt: deștepți, frumoși și mai cu moț! Însă, când deschidem gura, când ne manifestăm deșteptăciunea, iese la iveală, negreșit, adevărul (pentru cine este capabil să-l înțeleagă): În loc ca moțul nostru să reprezinte cireașa de pe tort, e doar musca de pe un c…uib de curci!

Comentarii

Roxana

23.12.2016 16:39

Primele doua intrebari nu mi se par intrebari ''naive''. Cateodata si cliseul isi are rolul sau. Sa interpretezi un om cu probleme psihologice/psihice si sa para un act autentic, trebuie un timp, o concentrare poate chiar mai mare decat cea pe care o ai pentru a interpreta alte roluri.E bine ca merg oamenii la teatru nu ii descurajati.

M.T

23.12.2016 16:59

      Trist!

Adauga comentariu