World Class a PIERDUT definitiv procesul pentru chiria din VIVO (Polus Center Cluj)

Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea de apel formulată de către cei de la World Class România în procesul prin care au cerut suspendarea plății chiriei pe perioada stării de urgență Ziar de Cluj a scris despre acest proces în la începutul lunii trecute. Printr-o ordonanță președințială, World Class România cerea suspendarea obligației de plată pentru spațiul închiriat în mall-ul din Cluj.

Instanța a respins acțiunea, iar cei de la World Class s-au adresat Tribunalului Cluj în speranța că vor obține câștig de cauză în apel. Însă magistrații au respis apelul și World Class România va achita atât chiria aferentă pentru spațiul din Polus, cât și cheltuieli de judecată. 

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta World Class România SA, în contradictoriu cu intimata Polus Transilvania Compania  DE Investiții SA, împotriva sentinţei civile nr. 2011/09.04.2020 pronunţate de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 6204/211/2010. Admite apelul împotriva considerentelor declarat de apelanta P. T. C. DE I. SA, în contradictoriu cu W. C. R. SA şi pe cale de consecinţă: Înlocuieşte considerentele menţionate în sentinţa civilă nr. 2011/09.04.2020 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 6204/211/2010 referitoare la „condiţia aparenţei este în favoarea reclamantei W. C. R. SA” cu considerentele proprii în sensul în care aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamantei. Obliga intimata W. C. R. SA să plătească apelantei P. T. C. DE I. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 100 de lei, constând în taxa de timbru. Ia act că apelanta P. T. C. DE I. SA va solicita cheltuieli cu titlu de onorariu de avocat pe cale separată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.05.2020”, se arată în decizia definitivă.

 

Vezi și:

 Hervis Sports cere clemență de la Polus pentru chiria de 10.700 de euro: „Încasările s-au diminuat cu 70%”


Urmările stării de urgență: World Class a solicitat suspendarea chiriei datorate Vivo! Cluj pe perioada restricțiilor de activitate

Adauga comentariu