Westworld de România! O clujeancă contribuie în SUA la dezvoltarea inteligenței artificiale

Americanii de la prestigioasa universitatea MIT (Institutul Tehnologic al statului Massachusetts) au pregătit 1 miliard de dolari pentru a înființa un colegiu specializat pe dezvoltarea inteligenței artificiale.

De asemenea, în colaborare cu Forțele Aeriene ale SUA, cei de la MIT vor investi, de asemenea, 15 milioane de dolari în mai multe proiecte de inteligență artificială și roboți. Iar clujeanca Daniela Rus face parte dintre cei care vor să schimbe istoria.

Westworld e doar un serial SF, însă americanii fac primii pași spre o realitate în care vom fi înconjurați de inteligență artificială. Americanii, cu ajutorul unei clujence. Proiectul revoluționar, denumit MIT-Air Force AI Accelerator va urmări realizarea rapidă de prototipuri, scalarea conceptelor și aplicarea algoritmilor și a sistemelor de inteligență artificială, conform startupcafe.ro.

Cercetătoarea originară din Cluj-Napoca, Daniela Rus, este directorul laboratorului MIT de informatică și inteligență artificială (CSAIL), fiind totodată prima femeie din istorie care conduce aceste prestigios departament.

Omul de știință originar din Cluj s-a stabilit în SUA în anii 80, unde și-a dat doctoratul în computer science la Cornell University, iar din 2003 ajută la dezvoltarea de roboți la MIT.

Într-un interviu acordat prestigioasei publicații Forbes, Daniela Rus a vorbit despre proiectele mărețe de la MIT:

„Vrem să formăm echipe interdisciplinare care vor colabora pe domenii disparate ale inteligenței artificiale pentru a crea noi algoritmi și soluții. Acceleratorul AI ne oferă o șansă de a dezvolta tehnologii care vor fi vectori pentru schimbări pozitive în lume. Acest nou proiect va integra implicațiile societale, încă de la început, în cercetare. Llogică este la fel de importantă ca citirea, scrierea și matematica, pentru că este peste tot în jurul nostru. Vrem să-i facem pe copii să fie interesați și atrași de robotica de la o varsta frageda, astfel incat ei sa poata fi inovatorii de mâine. Pe scurt, trebuie sa introducem gândirea computationala ca obiect obligatoriu de studiu la toate clasele, începand cu grădinița. În conditiile in care tot mai multe locuri de muncă necesita utilizarea calculatoarelor într-un mod tot mai complex, avem nevoie disperata sa reducem decalajul de cunoștințe în predarea bazelor programării pe computer”.

În urmă cu doar zece ani, subiectul inteligenței artificiale părea o glumă, însă cercetătorii sunt convinși că roboții vorbitori și empatici vor deveni realitate în viitorul apropiat.


 

Adauga comentariu