Editorial

Voi ce ati face daca ati mai avea de trait 150 de ore?

3 X 50 = 150

150 X 1 = 150

Bacteriile din birourile administratiei

Va avertizez! Daca vreodata auziti ca mai aveti doar cateva ore de trait, nu va apropiati de Floresti ori Gilau. Nici dinspre Cluj-Napoca, nici dinspre Capusu Mare. Nici macar daca acolo va e copilul sau mama sau iubita. Nu veti apuca sa va bucurati de ei pe ultima suta de… kilometri. Nu ati avea nicio sansa sa profitati de ultimele ore de viata! Pentru ca statul roman cu ai sai guvernanti locali si nationali vi le-ar fura si pe alea.

Asa cum au facut cu mine. Mi-au conficat pe veci 150 de ore din ultimii 3 ani. De ce? Pentru ca sunt niste handicapati. Niste inapti. Niste bacterii care zac in birouri si nu fac nimic decat sa participe activ, prin nepasare, la imputirea judetului astuia. Niste larve care gauresc destinele soferilor si pasagerilor si ciugulesc bucata cu bucata timpul oamenilor. Niste meduze care se lipesc de functie si sug minut cu minut, ora cu ora din vietile noastre.

De 3 ani fac naveta Cluj-Oradea. De 3 ani, intre Capusu Mare si Cluj-Napoca orele sutelor de soferi se topesc secunda cu secunda. Un fleac de distanta de 150 de km ii parcurgi, in medie, in 2 ore. Nu pe traseul asta. Aici mi s-a intamplat sa ii fac chiar si in 5 ore si jumatate! Intr-o minunata zi de sambata, cand piata de masini din Gilau a intrat cu cauciucurile fluierand si cu motoarele turate in ziua tuturor celor care eram pe drum si a pus stapanire pe ea. Ati spune ca a fost o exceptie. Nu. Nu exista zi de vineri sau de duminica, data de Dumnezeu, ca drumul asta sa fie facut in 2 ore. Nici in doua ore si jumatate. De la 3 si mult in sus.

Vii dinpre Oradea cu avant si, cand ajungi in Capusu Mare, vezi un Champs Elysees deloc romantic. Stopuri rosii unele dupa alte. Pereche dupa pereche. Dar imaginea e una de imortalizat doar pentru grupul „info trafic” de pe facebook, nu e de pastrat in cutia cu amintiri dulci. Iti dai seama rapid ca nu esti in Turnul Eiffel, cand iubita te strange romantic de mana. De data asta, eventual ii scapa o injuratura. In rest, e doar o imagine care creeaza frustrare, nervi, anxietate. Cand vezi cum se formeaza coloana fara capat de masini, stii ca acolo s-a terminat cu sofatul. Daca nu acolo, invariabil, inainte de intrarea in Gilau. Si incepi sa stai pe loc. Si stai. Si stai.

Si incepi sa iti doresti sa fii un melc. Cercetatorii britanici (care altii?) au stabilit ca viteza unui melc este de 1 m/h. Noi nici macar de atat nu suntem in stare. Noi pur si simplu stam pe loc. Chiar si cand coloana se porneste, daca unul dintre soferi ramane pe loc inca 5 minute, nimeni nu claxoneaza. E raiul soferilor toleranti. Dar stiti de ce? Pentru ca soferul din spate stie ca si daca cel din fata lui porneste, nu va merge mai mult de 15 metri. Asa ca nimeni nu pierde nimic in cele 5 minute in care colegul de sosea mai zace butonand telefonul si abia apoi baga intr-a-ntaia. Ma si gandeam ca daca ar veni un politist sa te amendeze ca butonezi telefonul, nici macar nu ar putea sustine ca, de fapt, conduceai. Asa ca, adio, amenda!

Mi-ati furat din viata, handicapatilor!

Deci, calculul meu e simplu: 3 ani. Fiecare an are 52 de weekenduri. Am pus 50, ca poate nu am mers chiar in fiecare weekend spre Oradea si inapoi. 50 de weekenduri inmultite cu 3 ani, rezulta 150, pe care il mai inmultim cu cel putin o ora (varianta de vis, o ora) de stat in plus pe sosea, degeaba. Rezulta un final de 150 de ore furate cu nerusinare de cei care pana azi nu au fost in stare sa construiasca o varianta de drum.

Pe drumul asta, uneori as vrea sa fiu un melc. As lasa si dare pe care le-as trasa sub forma unor litere care ar compune un mesaj catre cei care nu au fost in stare sa construiasca varianta de drum intre Capusu Mare si Floresti. As scrie asa:

Handicapatilor, voi ce ati face daca ati mai avea de trait 150 de ore? Din cauza voastra, EU le-am pierdut!

Nu va mai spun de bucata de drum numita Floresti, e deja scabros subiectul asta! Probabil inca o ora.

Suntem paradoxul lui Zenon demonstrat

Oricat am incerca sa fim ca altii, nu vom mai reusi niciodata. Si spun asta eu, omul care sustine ca orice, dar absolut orice este posibil. Cu voia lui Dumnezeu, „ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta”. Dar cred ca Dumnezeu si-a dat seama ca poporul asta, la capitolul drumuri, e o cauza pierduta. Suntem dovada vie a unuia dintre paradoxurile lui Zenon: Ahile si broasca testoasa care nu are nicio sansa sa recupereze diferenta de distanta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *