Vodafone și UPC, Moș Crăciun pentru copiii defavorizați

180 de copii din medii defavorizate din zona de Nord-Vest a României au primit de Crăciun cadouri din partea angajaților Vodafone și UPC. Cadourile au fost oferite în cadrul programului derulat de Fundația Vodafone, ”Scrisori pentru Moș Crăciun”, ajuns la cea de a zece ediție.

Copiii au venit la Cluj pentru a-și primi cadourile, iar Fundația Vodafone a avut și câteva surprize pentru ei. În așteptarea lui Moș Crăciun, ei au cântat colinde și au avut ocazia să vadă un spectacol de magie oferit magicianul Augustin.

Fiecare copil a primit exact ce a cerut în scrisoarea pentru Moș Crăciun. Caravana ”Scrisori pentru Moș Crăciun” i-a dus pe spiriduși prin toată țară pentru a colecta scrisorile copilașilor. Copiii au scris în scrisoare exact ceea ce își doresc de la Moș Crăciun. Angajații UPC și Vodafone au primit aceste scrisori, au ales câte o scrisoare și au pregătit un cadou pentru fiecare copil.

Unii copii și-au dorit haine, alții dulciuri sau jucării. Moșul a avut grijă ca fiecare copil să primească tot ceea ce a notat în scrisoare.

Aflat la a zece ediție, programul național „Scrisori pentru Moș Crăciun” s-a extins de la an la an, prin parteneriate derulate cu alte organizații neguvernamentale din toate regiunile țării, acoperind tot mai multe comunități defavorizate.

 

Adauga comentariu