Vlăduța Lupău și Adi Rus s-au căsătorit religios

Interpreta de muzică populară din Șimleu Silvaniei, Vlăduța Lupău și iubitul ei, Adi Rus s-au căsătorit religios. Cei doi tineri au postat câte-o o fotografie pe Facebook și pe Instagram din timpul ceremoniei. Atât Vlăduța, cât și Adi au postat și un mesaj alături de fotografie. 

"Dacă m-aș întâlni cu Dumnezeu i-aș mulțimi că mi te-a dat! Soția mea perfectă, te iubesc", este mesajul lui Adi Rus de pe Instagram. 

Nici Vlăduța nu s-a lăsat mai prejos de soțul său: "Din 12 Noiembrie pentru o viață întreagă!...la bine și la greu", a scris sălăjeanca pe Facebook. 

Vlăduța a fost cerută în căsătorie, vara trecută, într-un mod inedit, de către Adi Rus, fiul fostului șef de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj. Poliția Rutieră Cluj a avut un rol important în cererea de căsătorie, după cum a povestit Vlăduța Lupău, în emisiunea ”La Măruță”. 

Polițiștii de la Rutieră din Cluj-Napoca au organizat un scenariu demn de un film de osacar. În timp ce Vlăduța treversa Calea Turzii a fost trasă pe dreapta de oamenii legii. Polițiștii s-au legitimat, i-au cerut actele, i-au pus câteva întrebări, după care i-au cerut să le arate trusa medicală, moment în care șimleuanca a coborât din mașină și a fost surpinsă de Adi Rus cu un buchet de flori și cu inelul de logodnă.

Foto- Vladuta Lupau Facebook

Adauga comentariu