Vlad Voiculescu, Prea Neinocentul Incompetenţie şi Prefăcătorie

Sănătatea este la fel de putredă în România ca şi orice au atins şi acaparat cei din mafia politico-economică din România post-Decembristă. Nu mă repet, faptul că în 31 de ani nu s-a construit decât un spital cap-coadă în România, spune totul.

E bine că avem strada şi farmacia, plus biserica aferentă. Iei pastila de sănătate şi apoi pe cea de suflet şi totul e mai bine, să nu fie mai rău.

Dar ia să vedem cum nu a fost lăsat să se lupte cu sistemul ticăloşit din Sănătate bietul VeVe, pudelul lui Dacian Cioloş, proaspăt şutat din funcţie de premierul Cîţu. Că asta se tot scelălăie printre Martorii din Oastea lui VeVe (periodic, #rezistacii îşi fac câte un chip cioplit şi se topesc de extaz în faţa lui, în loc să-şi facă crez din legi şi principii sănătoase după care se dezvoltră o societate normală).

Avem scandalul centrelor, listelor, categoriilor şi datelor privind vaccinarea „specialilor” care a devenit o păruială generalizată din care fiecare a înțeles ce a vrut, în funcţie de preferatul și adevărul lui. Dincolo pălăvrăgeală, rămâne realitatea faptului că ipocritul VeVe este cel care a co-semnat o Hotărâre de Guvern prin care s-au creat aceste centre de vaccinare pentru “speciali”. După care (nici n-a semnat, nici decizia nu-i pute), câteva luni mai târziu, a venit să se mire ca prostul că aşa ceva există, vrând să pară mai  “transparent” decât ceilalţi din Guvern.

Apoi, cât de incompetent să fii, sau neinformat de către unul dintre cei 22 de sconsilieri personali de care s-a înconjurat încât să nu ai habar că există un Ordin al Ministerului Sănătăţii în care scrie că morții de Covid se înmormântează fără haine? Eşti ministru şi nu cunoşti legislaţia aferentă funcţiei? Atunci cum îţi permiţi să pretinzi că te lupţi cu „mafia din Sănătate”, când tu habar nu ai de legile aferente Sănătăţii? Aşa, pe lângă lege?

VeVe se laudă cu faptul că ar avea “experienţă” în domeniul Sănătăţii, doar l-a ţinut ministru, în guvernul său, Cioloş, ca să nu rămână nimic de pe urma lui într-un an de zile de muncă. Însă „experienţa” nu ţine loc de studii şi nici de practică în acest domeniu.

VeVe pozează în cavalerul “asanării” Sănătăţii, oprit de „Mafie” în avântul său reformator. Dar noi ştim cum a mânărit, cu mâna secretarei Moldovan, condiţiile de concurs pentru a-şi planta un pion într-o funcţie de unde să aibă acces la baza de date cu vaccinaţii. Pentru asta a schimbat regulile pentru desemnarea directorului INSP și a preluat cu totul procedura selecției de dosare, după ce secretarul de stat Andreea Moldovan a blocat selecția organizată la INSP. Schimbarea îl favoriza pe consilierul ministrului, Marius Ungureanu, care nu este medic specialist și fară această condiție putea candida în baza calității de cadru didactic, adică cercetător asistent la catedra de sănătate publică a Facultății de Științe Politice a Universității Babeș Bolyai.

Că VeVe ţinea morţiş să pună mâna (nu ştim în ce scop) pe Baza de date a INSP.

Nu întâmplător s-a lăsat cu Corp de Control din partea Primului ministru şi cu dosar penal!

Iar culmea #misecuvinismului a fost momentul în care, noaptea, ca hoţii, a publicat de capul lui un Ordin de ministru în Monitorul Oficial, fără să se mai consulte cu nimeni. Că el e adoratul lui Dacian Julien Cioloş şi poate să ude şi canapeaua!

Prin urmare, lupta lui VeVe cu „Mafia din Sănătate” a fost numai marketing politic, dosar de PR şi atât.

Individul nu a lăsat nimic palpabil în urma lui din funcţiile oficiale deţinute. În afară de scandaluri şi sfidări făţişe - ca şi în cazul în care a fost filmat fără mască şi lui i s-a părut firesc, ca ministru al Sănătăţii, în pandemie, că se poate sustrage regulilor, fix cum şi Sică Mandolină a crezut că o poate face anul trecut prins fumând şi şpriţuind în cabinetul său de prim ministru.

Individul nu este capabil să se gândească şi la altceva decât la imaginea personală. Este incapabil să facă parte dintr-o echipă extinsă, să joace un joc de echipă, să se subordonoze unui şef de joc.

Individul este un #misecuvinist! Aşa că plusereii să facă bine să ne lase cu circul şi cu „deificarea” acestui narcisist!

Ce este cu adevărat de regretat şi este vina exclusivă a acestui #misecuvine, este faptul că Mafia din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a primit o nesperată gură de aer, să-şi poată gândi prăduirea (şi fără VeVe şi ai lui) a celor 10 miliarde de euro din bugetul de pe anul acesta.

Şi, gata!

Adauga comentariu