Diete

Virtutile terapeutice ale mierii de albine

Dintre produsele apicole cunoscute, mierea este considerata cea mai importanta, pentru calitatile sale nutritive si terapeutice.

 

 

Fiind un produs hipercaloric, mierea constituie o excelenta sursa de energie, avand avantajul ca se digera usor si se absoarbe repede. Este, din acest motiv, recomandata persoanelor care cheltuiesc o mare cantitate de energie, cum sunt sportivii, minerii, taietorii de lemne, etc.

 

 

Ingerata pe stomacul gol in cantitati mai mari, fara sau cu putine lichide, poate avea efecte laxative, fiind astfel deosebit de utila in combaterea constipatiilor. De altfel, este bine tolerata de copii, putand fi administrata in hrana acestora incepand de la a patra luna in sus. In amestec cu galbenusul de ou si lapte este o excelenta hrana pentru copiii convalescenti, slabiti si obositi. Amestecata cu unt, constituie un aliment excelent pentru copiii de la 18 luni in sus. Administrata in ceaiuri, ajuta la calmarea tusei, iar daca este luata seara la culcare in ceai de tei are efect calmant.

 

 

Mierea are si proprietati antimicrobiene specifice, in virtutea carora numeroase bacterii patogene pentru om sunt distruse in contact cu mierea. In combinatie cu boraxul da rezultate bune in tratamentul aftelor (bubelor) si al ranilor pe piele, pe mucoasa gurii.

 

 

Iata cateva dintre cele mai obisnuite tipuri de miere cu virtutile lor medicale specifice:

 

Mierea de salcam este un usor regulator intestinal, in special pentru sugari. Se consuma in toate anotimpurile.

 

Mierea de iarba-neagra este diuretica si un excelent antiseptic al cailor urinare; este indicata in cazul reumatismului si actioneaza asupra infectiilor intestinale. Este o miere de toamna.

 

 

Mierea de castan accelereaza circulatia sangelui, ii intareste pe cei obositi, stresati sau anemiati si-i ajuta pe cei mai slabuti sa mai castige greutate. Este o miere ce trebuie consumata toamna.

 

 

Mierea de stejar este astringenta, tonifianta si remineralizanta; isi pune in valoare toate virtutile toamna.

 

 

Mierea de eucalipt este antiseptic pulmonar, urinar, intestinal si vermifug; este o miere buna pentru iarna.

 

 

Mierea de levantica este bactericida, antiseptica si se foloseste in bolile infectioase, in special la nivelul plamanilor. Asigura un somn usor: inainte de culcare ( la 2 h dupa masa de seara) o infuzie de levantica indulcita cu miere de levantica este foarte eficienta pentru un somn profund. Este si viermifug, si diuretic. Este o miere pentru orice anotimp, dar in special pentru toamna.

 

 

Mierea de portocal e antispasmodica, fiind foarte indicata persoanelor nervoase, anxioase, in cazurile de migrena, insomnie, palpitatii; este o buna miere pentru primavara.

 

 

Mierea de rozmarin este, prin excelenta, mierea persoanelor suferind de afectiuni hepatice, fiind indicate pentru cazurile de insuficienta hepatica, litiaza biliara, ciroza. Stimulent puternic al starii generale, revigoreaza persoanele obosite, astenice, surmenate. Un produs ideal pentru stomac si intestine; combate flatuenta, fermentatiile si colitele. Este o excelenta miere de primavara.

 

 

Mierea de rododendron e antireumatismala si poseda virtuti deosebite pentru tonifierea si catifelarea epidermei.Este o miere speciala pentru vara.

 

 

Mierea de brad e specifica pentru caile respiratorii: antiseptic pulmonar, ea este indicata in caz de gripa, guturai, bronsita, rinita, dar si de astm. In general, actioneaza impotriva tuturor formelor de infectii. Este o buna miere de iarna.

 

 

Mierea de hrisca se recomanda pentru cresterea copiilor. Puternic remineralizant, este indicata dupa nastere, pe timpul alaptarii, si in cazurile de fractura. De consumat in special iarna.

 

 

Mierea de salvie se recomanda pentru toate cazurile de circulatie proasta a sangelui; o asemenea cura trebuie urmata mai degraba primavara.

 

 

Mierea de cimbrisor are o puternica actiune antiinfectioasa si ajuta la recuperarea fortelor. Stimuleaza digestia prin influenta sa tonica, iar proprieatile sale o recomanda in toate cazurile de ulcer si gastrita. Calmeaza tusea, iar actiunea sa preventiva se manifesta in perioada octombrie-noiembrie.

 

 

Mierea de tei este antispastica, sedativa, prin actiunea sa calmanta asupra intregului sistem nervos. Trateaza insomnia, iar consumul ei este recomandat in special pentru luna aprilie, datorita influentei sale preventive asupra stazei venoase.

 

 

Mierea de floarea-soarelui amelioreaza circulatia si echilibreaza sangele in cazul prezentei excesive a colesterolului. Este o miere pentru orice anotimp, dar in special pentru luna aprilie.

 

 

Mierea de trifoi are proprietati dinamogene pronuntate: este mierea sportivilor, indicata pentru oricine este nevoit sa depuna un efort prelungit si nu are rezistenta fizica necesara. Se consuma in orice anotimp.

 

 

Cura de miere trebuie aleasa, cu titlu preventiv, in functie de:

 

 

–    trasaturile specifice fiecarei plante, care se adauga la proprietatile generale ale mierii;
–    energetica anotimpului plantei respective, pentru a-i optimiza proprietatile.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *