In vizor

Virgil Pop, arhitectul de la Monumente, acuzat de abuz de proprietarul unei clădiri pentru că îi refuză refațadizarea

Ziar de Cluj a sesizat situația dezastruoasă a unei clădiri de pe strada George Barițiu, colț cu Emil Isac, un imobil care urâțește imaginea orașului prin aspectul dezolant, neîngrijit. Iuliu Avram, proprietarul acestei clădiri, ne-a contactat pentru a ne explica faptul că, cu toate că are întocmit un proiect de refațadizare, Comisia de Monumente nu i-a acordat avizul necesar, motivându-i că existenta clădire este construită ilegal și că este de foarte slabă calitate arhitecturală. În același timp, Primăria municipiului Cluj-Napoca i-a trimis proprietarului o somație prin care îi pune în vedere că până la data de 30 noiembrie a anului în curs trebuie să ia măsurile legale de efectuare a lucrărilor de întreținere/îngrijire a clădirii, nerespectarea acestui termen atrăgând după sine majorarea impozitului pe teren și clădire cu până la 500%. 

Proprietarul ar refațadiza, a plătit deja proiectul, are certificat de Urbanism, dar nu poate refațadiza pentru că nu primește acordul de la Monumente, fără de care nu poate merge mai departe, pentru a obține toate autorizațiile de la Primărie. Cu toate că cei de la Comisia de Monumente spun că această clădire este construită ilegal, Iuliu Avram ne-a prezentat actele prin care motivează legalitatea construcției, el plătind de 18 ani impozitele către Primăria Cluj-Napoca, primărie ce acum ar putea să îi crească cuantumul impozitelor cu 500%.

O clădire de pe Barițiu este considerată ilegală de Comisia de Monumente, care a avizat negativ refațadizarea, în timp ce Primăria somează proprietarul să refațadizeze, amenințând în schimb cu impozite majorate cu 500%. 

Pentru a descâlci această situație încâlcită, Ziar de Cluj a adresat Primăriei Cluj-Napoca următoarea serie de întrebări: pe ce temei legal a încasat Primăria până acum impozitele, dacă construcția este declarată ilegală, și pe ce temei legal poate fi majorat impozitul acestei clădiri refuzate pentru refațadizare pe motiv că ar fi construită ilegal, majorare care ar însemna o sancțiune pentru nerealizarea lucrărilor de refațadizare?

Municipalitatea nu ne-a răspuns punctual la întrebări, preferând să ne transmită sec anumite date care afirmă practic legalitatea acestei construcții: 

„Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism şi Disciplina în Construcţii au efectuat verificări la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Emil Isac nr. 20, proprietatea d-lui Avram Iuliu, unde s-a constatat faptul că aceasta a fost edificat în baza autorizaţiei de construire nr. 335/16.03.1998 şi este înscrisă în Cartea Funciară nr. 277873.”

Așadar, cu alte cuvinte, Primăria a încasat până acum impozite pentru că această clădire este construită cu acte în regulă, același fiind și temeiul legal pe baza căruia poate fi majorat impozitul în caz că proprietarul nu o refațadizează. Absurdul situației constă în faptul că arhitectul Virgil Pop, consilier superior în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 3, nu avizează lucrarea de refațadizare pe motiv că existenta clădire ar fi construită ilegal, recomandând demolarea. 

Iuliu Avram, proprietarul acestei clădiri, hotărât să refațadizeze clădirea, consideră această situație drept un abuz din partea arhitectului Virgil Pop, fiind decis să se adreseze instanței de judecată în cazul în care îi este refuzat în continuare avizul pentru refațadizare sau dacă, în același timp, i se va majora impozitul cu 500%:

„Referitor la clădirea de pe colț, strada Barițiu cu Emil Isac, din adresa trimisă de Primăria Cluj-Napoca, această clădire este construită în baza unei autorizații de construcție și această clădire este înscrisă în Cartea Funciară. Ceea ce demonstrează că această clădire are toate premisele unei clădiri cu autorizație și extras de carte funciară. Deci, este o clădire în legalitate. Certificatul de urbanism cerut și autorizația de modernizare a acestei clădiri, cerute de proprietarii acestei clădiri, Avram Iuliu și Avram Ortenzia, sunt perfect legale pentru a pune această clădire în lumina arhitecturii Mileniului III, arhitectură modernă, care apelează la materiale de ultimă oră, clădirea urmând a fi refațadizată din alucobond, din sticlă, ca să se înscrie în registrul clădirilor de pe strada Barițiu, respectiv Banca Comercială, Banca Transilvania și celelalte clădiri construite recent modern. 

Abuzul de a se refuza această renovare și abuzul de a se refuza această întinerire și înnoire a acestui spațiu de către reprezentantul Comisiei Monumentelor, Pop Virgil, este un abuz! Și cererea imperativă de a fi dărâmată este un abuz! De ce? Pentru faptul că nimeni în această țară nu poate cere așa ceva pe o clădire construită cu autorizație și care deține un extras de carte funciară, care este buletinul de identitate și de existență al unei clădiri. 

Această cerere a domnului Pop Virgil poate exista în baza unei sentințe definitive și irevocabile a unei instanțe de judecată, ceea ce nu poate fi vorba! Motiv pentru care cerem Consiliului Local, cerem direcțiilor de specialitate să faciliteze trecerea proiectului de modernizare și de reîmprospătare a imaginii și funcționalității acestei clădiri pentru a nu face din nou un abuz, ceea ce nu este specific și caracteristic lumii în care trăim, Europei Unite în care trăim și Mileniului III. 

În caz contrar, ne vom adresa instanțelor de judecată, pentru a face lumină în acest caz. Dacă Primăria îmi va crește impozitul cu 500% și nu-mi va da voie să o modernizez, în același timp, având toate datele ca fiind dreptatea de partea mea, consider asta un abuz. Și mă voi adresa instanțelor de judecată. Și instanța va face lumină în toate cele!”, a declarat Iuliu Avram, pentru Ziar de Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *