„VIP-URI, DESPRE CLUJ!” - Tora Vasilescu: „Pe sub fereastră trecea un râu...” (AUDIO)

Tora Vasilescu a jucat în multe dintre filmele memorabile ale României. Printre ele, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Legături bolnăvicioase”. Am vorbit astăzi cu actrița despre amintirile sale din Cluj. Cele mai impresionante sunt, de departe, cele de la Festivalul Internațional de Film Transilvania, unde Tora Vasilescu a fost invitată de mai multe ori. Ca regrete, dacă am putea să le numim așa, ar fi că nu a ajuns până acum să viziteze pădurea Hoia Baciu, dar și că nu a reușit în cariera sa să interpreteze accentul ardelenesc.

ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET:


Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?

Tora Vasilescu: Am fost cu ocazia festivalului TIFF de două trei ori. Și înainte de evenimentele din 89. Am fost căsătorită cu un domn actor originar din Cluj și atunci am cunoscut mai multă lume, cu o amabilitate excepțională, așa cum sunt cunoscuți ardelenii.

Reporter: Și ce impresie v-a lăsat orașul?

Tora Vasilescu: Eu mi-am promis mie, ce nu mi-a plăcuut, să uit. Ori, o parte am uitat, dar de Cluj nu pot să spun că am uitat. Pe sub fereastră trecea un râu, acolo unde am fost, la socrii mei. Sigur, am fost în Piața Unirii, etc. În pădurea Baciu îmi pare rău că nu am ajuns. Aș fi vrut să văd și eu globurile luminoase despre care se spune că sunt energii cu conștiință. Mie îmi place zona asta misterioasă și aș merge, dar nu noaptea. În rest, amintirile mai proaspete sunt de la TIFF.

Reporter: Aveți și o amintire frumoasă de la TIFF?

Tora Vasilescu: Da, multe amintiri frumoase. Una mai haioasă, așa, veneam în avion cu Marin Moraru care îmi povestea că citește „Conversații cu Dumnezeu” de Donald Walsch și, la un moment dat, au început niște turbulențe înfiorătoare. Și eu mă uit destul de palidă la față, Marin Moraru și el, la fel, și spun: „Hai că avem ocazia să conversăm în direct cu Dumnezeu, apropo de carte”. Îmi aduc aminte cu plăcere. E un festival de anvergură internațională. Și atunci, toate amintirile mai noi sunt legate de festival, de interviuri. Terminam un interviu și începeam altul, toate fetele acestea tinere jurnaliste care voiau interviuri. Eu care în ultimii ani nu prea conversez mult pentru că stau mai mult singură și cu soțul, bineînțeles, am parte de o grădină frumoasă de care mă ocup și e parcul meu, nu mai am nevoie să ies în parc. Și atunci mi-a făcut plăcere că sunt ascultată, întrebată, toată atenția era îndreptată spre mine și știți ce energie are omul când toată atenția e îndreptată spre el. Când ai succes, îți vine o energie de te urci pe pereți. Când nu, nu îți mai vine niciun banc să spui. Am fost pe la Bastionul Croitorilor, pe la Catedrala Metropolitană, pe la Cetățuie, am văzut câte puțin din toate și bineînțeles că erau petrecerile de după vizionările de filme. E ca un voiaj la un festival internațional.

Reporter: Aș vrea să vorbim puțin și despre perioada de pandemie și să îmi spuneți, vă rog, cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?

Tora Vasilescu: Cu lectură, cu munca în grădină, cu împăcarea, într-un fel. Știți, o dată cu înțelepciunea vârstei poți să îți dai seama că sunt lucruri care nu țin de tine și tu poți să îți schimbi doar atitudinea. Am respectat ce ni s-a impus, fiind trecută de 65 de ani binișor, am stat în casă, am purtat mască, mănuși port și acum când merg la o clinică sau la spital pentru că un medic mi-a explicat că acolo sunt microbii cei mai mulți. Citesc și eu ca toți oamenii pe internet tot felul de informații pro și contra. Până la urmă, cu o moarte toți suntem datori, nu o să înebunesc că îmi e frică de coronavirus. O să fiu atentă la toamnă când  vine valul doi, când vin răcelile oricum. O să fac o mică operație la nas ca să pot respira mai bine și să nu mă prindă perioada de răceli.

Reporter: Ați văzut că TIFF-ul, anul acesta s-a desfășurat în condiții mai speciale și vreau să vă întreb cum credeți că va rezista industria filmului și a teatrului după toată pandemia aceasta.

Tora Vasilescu: Organizatorii au făcut tot ce s-a putut în condițiile date. Cum va fi, nu știm. Viitorul încă nu a venit. Trecutul nu mai e, viitorul nu e, trăim și noi în prezent și om vedea ce o să fie. Nu știu să fac premoniții. Vom vedea atunci. Eu cred, totuși, că nu va mai fi nimic  așa cum a fost.

Îmi pare rău că nu am putut să interpretez accentul ardelenesc. Eram invidioasă pe Stela Popescu care a trăit și dincolo de Prut și avea accentul moldovenesc, putea ușor să îl interpreteze, a fost pe la Brașov și ea reușea să facă toate accentele acestea ale regiunilor.

Adauga comentariu