Gabriel Cotabiță a ajuns pentru prima dată în Cluj într-o perioadă în care se credea că Ardealul nu prea gustă muzica ușoară. La fel cum a făcut și în restul orașelor din Ardeal, ajuns în Cluj-Napoca, artistul a demonstrat că lucrurile nu stau chiar așa și că, din contră, clujenii sunt pasionați de muzica sa. Iar, el, la rândul său, a devenit pasionat de mâncarea din Ardeal și de oamenii de aici. Artistul ne-a povestit despre experiențele sale în orașul din inima Transilvaniei, precum și despre viitorul industriei muzicale în vreme de pandemie.
ASCULTĂ INTERVIU COMPLET:
Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?
Gabriel Cotabiță: Cred că prin `87, `88 a fost prima apariție. A fost la un concert. Și, prin simplul motiv că organizatorii din zona noastră de sud, când era vorba de Cluj, Oradea și tot ce însemna Ardealul, erau un pic sceptici în ceea ce privește executarea unui concert de muzică ușoară, că spuneau că muzica ușoară nu prea este bine primită. Cam așa era mentalitatea. Și am spus, asta e, să fie. În primul rând, aveam o colaborarea foarte frumoasă cu Filarmonica de Botoșani cu care am lucrat aproape patru ani și am bătut țara în lung și în lat și organizatorul a spus: „Ce facem, Gabi, riscăm?”, „Riscăm, tati, riscăm, mergem și vedem ce se întâmplă cu oamenii”. Aceeași părere o aveau și despre Timișoara, dar s-a dovedit că la fel a fost și la TImișoara, ca și la voi. La Cluj am avut mai multe concerte. De fiecare dată, cu foarte mult succes, foarte multă lume care m-a apreciat și venea la spectacolele mele și foarte mulți prieteni pe care îi am acolo. Au fost niște oameni extraordinar cu care m-am bucurat de fiecare dată să mă văd. E un oraș superb. Mie îmi place, în general, în Ardeal. Iar cum se mănâncă în Cluj este de-a dreptul senzațional. Pot să îți povestesc o chestie amuzantă pe tema asta. Mergeam în turneu și în perioada aia, cu mâncatul era o problemă. Se închideau restaurantele la ora 10:00, era trist. Problema cea mai mare era cu concertul. De ce? Concertul se încheia obligatoriu la ora 8:00. Numai că după ora 8:00 nu mai era nimic deschis, pentru că toate restaurantele erau închise, motiv pentru care problema noastră întotdeauna, în turnee, a fost, ce mâncăm după ce cântăm? Am ajuns, am fost cazați la Hotelul Studenților, mi se pare, și am ajuns acolo, ne-am cazat, foarte frumos, am venit dimineață, ne-am dus la micul dejun. Micul dejun pe care noi îl parcursesem în întreaga țară până atunci. Și aici urmează o secvență extraordinară:
„Ce doriți să mâncați la micul dejun?”
„Păi, spuneți-mi ce aveți!”
„Păi, spuneți-mi ce vă doriți”
și a început să înșire:
„Păi, și de aia, și de aia, și de aia și de aia!”
Și am zis:
„Măi, dar ce memorie bună aveți!”
Am crezut că glumește, pentru că ceea ce am găsit de mâncare acolo era în mod normal în orice restaurant din țară, numai că doar în Cluj se găsea. Așa de bine era organizată zona în Ardeal. Am mâncat foarte bine. În zona noastră de sud nu se putea mânca nimic după ora 10:00. Deci asta a fost primul aspect extraordinar. Iar spectacolul a fost de mare succes, lumea a fost fericită, am mai fost chemați de multe ori de atunci. Ultimul spectacol cred că l-am avut undeva pe la începutul anilor 2000.
Reporter: Aveți și un preparat culinar preferat din zona noastră?
Gabriel Cotabiță: Cum să nu mănânci mușchiul de porc împănat? Este ceva de vise frumoase.
Reporter: Ce mai știți astăzi despre Cluj?
Gabriel Cotabiță: Știu că se face acolo Untold-ul, ceea ce mi se pare o chestie extraordinară, că reușește să facă asemenea manifestări de o asemenea amploare. Sper ca totuși, să nu hotărască Clujul să se despartă de România. La ora actuală, la cât de dezvoltat e Clujul, după părerea mea, poate să se bată cu Bucureștiul. Mai rămâne să ajungă la un milion de locuitori și este în regulă.
Reporter: Aș vrea să vorbim puțin și despre perioada de pandemie. Cum ați trecut peste perioada de izolare?
Gabriel Cotabiță: A trecut?
Reporter: Păi, am fost obligați să stăm în case. Acum nu mai suntem chiar așa de obligați.
Gabriel Cotabiță: Ultimul spectacol a fost exact cu o zi înainte, seara. A doua zi s-a interzis orice fel de activitate, deci s-a închis tot. A fost ultimul concert pe care l-am mai putut ține, în perioada următoare, la nivelul la care s-a putut atunci. A doua zi s-a închis tot. Am avut două sau trei ieșiri în această perioadă, la televiziuni. Am fost luat cu mașina, dus acolo, alte ieșiri nu am mai avut. Căci nu îmi permite posibilitatea existențială. La vârsta pe care o am eu sunt personaj predispus. Și atunci, decât să îl am, mai bine nu îl am. După părerea mea, este atât de periculos, încât nici măcar nu trebuie să ne gândim decât la modul în care să ne apărăm de el (virusul n.r.).
Reporter: Cum credeți că va rezista industria muzicală?
Gabriel Cotabiță: Industria muzicală, cred că nu va mai exista. Pentru simplul motiv că muzica, industria muzicală se sprijinea în special pe concerte și acestea nu se mai pot face. Eu zic că în acest moment o să fie mari probleme cu existența artiștilor. La ora actuală există o susținere frumoasă pentru toți artiștii. Există din partea primăriilor câte un ajutor lunar. Dar, crede-mă că nu mă interesează ajutorul lunar. Vreau să cânt. Bun, facem piese și le ascultă cine?
Reporter: Dumneavoastră ce planuri de viitor aveți?
Gabriel Cotabiță: Să trăiesc. Ți-am spus tot!