Au trecut aproape 40 de ani de la prima vizită a Elisabetei Turcu în Cluj. Pentru interpreta de muzică populară, orașul din inima Transilvaniei este unul în care nu ai voie să greșești în fața publicului și care, dacă e mulțumit, te va îmbrățișa cu buchete de flori. Am povestit cu artista despre cea mai frumoasă amintire din Cluj, despre unchiul său care a fost profesor universitar în orașul de pe Someș și care, pe lângă faptul că a fost un exemplu pentru întreaga familie, de fiecare dată când o vizita, îi aducea rochițe și bomboane.
ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET:
Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?
lisabeta Trucu: L-am vizitat prin anii 80. Am venit în turneu de foarte multe ori cu ansamblul Doina, al Armatei, unde am fost angajată. Atunci am venit pentru prima dată în turneu. Apoi am mai fost în turnee multe cu ansamblul, dar am venit și cu o asociație de întrajutorare, acum vreo 4 ani. Am avut un spectacol foarte frumos, alături de mulți colegi din toată țara. Strângere de fonduri pentru copiii neajutorați. Am venit de multe ori la Mănăstirea Nicula de care mă leagă ceva sufletesc deosebit și, de câte ori am avut ocazia, am trecut prin Cluj. Vreau să vă spun că de Cluj ne leagă, pe mine și pe familia mea, ceva deosebit. Fratele mamei mele a fost profesor universitar în Cluj și în copilărie era dat ca exemplu. Că e profesor, să învățăm și venea de la Cluj și ne aducea bomboane, și ne aducea rochițe. Eram cei mai bucuroși copii când venea unchiul de la Cluj.
Reporter: Ce impresie v-a lăsat orașul prima dată când ați fost?
Elisabeta Turcu: O frumusețe. Am vizitat Grădina Botanică. Acum câțiva ani am fost și la festivalul ostășesc. Mi-a plăcut și catedrala de la dumneavoastră, orașul, în general, este un oraș european. Și civilizația de acolo. Ardelenii sunt oameni cu bun simț, primitori, oameni dragi care întotdeauna au primit cântecul meu la scenă, foarte frumos.
Elisabeta Turcu: Aveți și o amintire mai inedită?
Reporter: Publicul! Clujul e un oraș frumos. Toate orașele mari ale țării sunt frumoase, dar Clujul este aparte. Și din ceea ce văd eu acum la televizor, s-a modernizat foarte mult.
Reporter: Voiam să vă întreb ce mai știți astăzi despre Cluj?
Elisabeta Turcu: Doar ce văd la televizor, pentru că în ultima vreme nu s-au mai făcut turneele de altădată, vorbesc până să vină nenorocirea asta cu pandemia. Eu am plecat din ansamblul Armatei de câțiva ani, dar oricum, nu se mai fac turneele pe care eu le-am prins în tinerețe și în anii maturității mele. Am făcut turnee în toată țara, în toate orașele, în târguri, în comunele mari ale țării și în comunele mici din Moldova, Muntenia, Oltenia. Bine, la dumneavoastră, în Ardeal, am venit mai rar, dar întotdeauna aveam emoții și eram foarte atentă la ceea ce cânt pentru că publicul din Ardeal și, în mod deosebit din Cluj, e un pubic pretențios. Și ca să ai succes și să te prezinți bine, trebuia să fii foarte atent. Dar întotdeauna am fost primită foarte frumos, cu brațe de flori și mulțumesc din suflet ardelenilor, clujenilor.
Reporter: Aș vrea să vorbim puțin și despre perioada aceasta de pandemie. Să îmi spuneți, vă rog, cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?
Elisabeta Turcu: Eu am o activitate de aproape 40 de ani de cântec, timp în care eu nu am avut concediu decât, eu știu, 2, 3 zile, cel mult 4, hai 5 zile, să stau cu familia și cu copilul meu când era mic. Întotdeauna aveam la mine, chiar dacă plecam cu familia pentru câteva zile, aveam și costumul național, pentru că întotdeauna se iveau solicitări. În această perioadă a mea de 40 și ceva de ani de cântec, nu am avut un concediu adevărat. Ei, aceste două luni de izolare le-am petrecut la casa din București unde avem și o grădină. Mi-am făcut curățenie în toată casa, de sus până jos, mi-am făcut curățenie în poze, am luat fotografii din tinerețe și din toată activitatea mea, le-am așezat în albume, frumos. M-am ocupat de grădină, alături de soțul meu. Avem o grăsină cu pomi, cu flori, cu viță de vie. Să știți că nu am simțit decât dorul de scenă, dar în rest, a fost așa, ca o binemeritată odihnă, pentru că nu am avut niciodată timp să mă ocup și de mine. M-am ocupat mai mult și de partea spirituală, am avut și zile când am suferit pentru că nu puteam ieși din curte și îmi era dor de scenă, și îmi era dor de spectacole, de spectatorii mei, pentru că așa am fost obișnuită o viață întreagă. După aceste două luni am venit la Curtea de Argeș, de unde sunt eu, aici lângă barajul Vidraru, avem aici o căsuță frumoasă cu flori, ne ocupăm de grădină. Am aici familia, surorile, finii, nepoți, strănepoți. Este foarte greu pentru că acum simt din ce în ce mai greu dorul de scenă, dorul de public, pentru că toate evenimentele pe care le aveam cu contract s-au anulat. Unele pentru la anul, altele cum va rândui Bunul Dumnezeu. În orice caz, este foarte greu. O perioadă grea, neașteptată, s-a schimbat viața, toate proiectele, toate dorurile.
Reporter: Cum credeți că va rezista industria muzicală după această perioadă?
Elisabeta Turcu: Nu vedeți? Este în deplină cădere. Eu mă întorsesem înainte de pandemie de la Chișinău unde am imprimat un album și nu am mai semnat cu nicio casă de producție, pentru că majoritatea sunt închise. Stau cu materialul nescos pe piață pentru că astea sunt vremurile. Foarte greu, nu știu dacă își va mai reveni vreodată așa cum am trăit noi înainte cu săile pline, fără teamă, cu publicul lângă noi. Nu cred că vor mai veni vremurile alea. Nu cred. Bunul Dumnezeu se va îndura și nu știu, poate oamenii ăștia deșteptți ai lumii vor găsi antidotul la acest virus nenorocit. Dar nu știu, sunt așa, sceptică.
Reporter: Ce planuri de viitor aveți?
Elisabeta Turcu: Mă rog la Bunul Dumnezeu să liniștească vremurile, să plec, să cânt. Mă uit la costumele mele, cânt prin casă, mi-e dor, mi-e foarte dor de scenă.