„VIP-URI, DESPRE CLUJ” - Andrei Bărbos și bocancii de Clujana (AUDIO)

Pe cântărețul de muzică populară Andrei Bărbos îl leagă de Cluj multe prietenii și întâmplări inedite. Astăzi, artistul ne-a povestit despre momentul în care și-a pierdut bocancii de Clujana, în timpul unui concert în Turda, și cum marii artiști ai vremii au făcut chetă pentru el.

 

ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET:

Reporter: Când ați vizitat pentru prima dată Cluj-Napoca?

Andrei Bărbos: S-a întâmplat pe când aveam 14 ani, poate într-o excursie, prima mea excursie pe care mi-au acordat-o părinții. Eram absolvent de clasa a 8-a. Am ajuns să cunosc celebra Grădină Botanică și cum ieșeau tinerii în anii 70. De la prima vizită într-un Cluj care părea că este imens și anii 90, când am devenit aproape un fiu adoptat al Clujului, au trecut niște ani. (...) Amintiri dragi mă leagă de anumiți interpreți ai cântecului popular, în sensul cel mai pretențios literar, interpret al cântecului popular de inspirație țărănească. Lucrurile astea s-au schimbat foarte mult. Vorbim de o muzică populară care, de cele mai multe ori, înseamnă folclor urban. În acei ani, generația care a urmat, de tineri interpreți, care i-au avut ca reper pe iluștrii noștri artiști din Ardeal, ne-am raportat la ceea ce au făcut ei util în ani când spectacolul însemna cu adevărat educație publică, a gustului, când rafinamentul cultural și estetic era esențial și când preocuparea pentru o artă a spectacolului era semnificativă. Noi, cei din generația care a urmat, am fost bucuroși să fim îmbrățișați cu drag de cei care slujeau pe atunci radioul clujean. S-a închegat o adevărată familie artistică. Asta a durat până pe la mijlocul anilor 90 când s-a trecut într-o nouă etapă, după percepția mea. Au început să apară studiourile de înregistrări și, mai apoi, pe bandă, casetele. Casetele cu muzică populară care din anii 2000 au redefinit un nou gen muzical și o nouă atitudine a publicului.

Reporter: Care este cea mai inedită întâmplare pe care ați avut-o în Cluj?

Andrei Bărbos: Multe, multe picanterii care pot fi povestite la o cafea lungă, o bere amicală, tot felul de întâmplări. Îmi amintesc, eram cazați la hotelul garnizoanei, în contextul Festivalului Național al Cântecului de Cătănie pe care l-am câștigat într-un duet cu soția mea. În acel context îmi amintesc petrecerile frumoase care au urmat după spectacole, după reprezentații. Am rămas fără ghetele mele celebre de Clujana, după un spectacol susținut la Turda. Alături de marii interpreți din generația de aur, Lucreția Ciobanu, doamna munților, a jucat un rol cu totul aparte. S-au amuzat toți că nu aveam cu ce să mă încalț și am rămas cu cizmele de scenă, iar dimineață, mă convoacă în camera domniei sale, era înconjurată de câteva dintre colegele mai tinere, stătea acoperită cu pătura, confortabil, și mă provoacă. N-am știu despre ce este vorba. Adunaseră, făcuseră o chetă de circa 6.000 de lei, nu mai știu cum erau banii atunci. Îmi recuperase paguba, să îmi cumpăr ghete noi. Bineînțeles că aveam să îmi cumpăr eu ghete. Gestul a fost deosebit de apreciat de familia noastră artistică. Așadar, Lucreția Ciobanu a inițiat această chetă. Nu am putut să refuz nicicum pentru că avea o personalitate marcantă. Două, trei zile mai târziu, undeva într-o gară, doamna a plecat înspre casă, ne-am despărțit la o oră târzie din noapte, am plâns cu toată sinceritatea gândindu-mă că s-ar putea să fie ultima noastră întâlnire și așa a și fost.

Clujul era cu un public educat, cu un public trăitor care frecvent lăcrima cu sinceritate, cu sălile arhipline. Clujul fremăta, era dinamic. Și fiul meu trăiește la Cluj, ca tânăr artist.

Reporter: Aș vrea să vorbim și despre perioada aceasta de pandemie și despre starea de urgență. Să îmi spuneți cum ați reușit să treceți peste izolare?

Andrei Bărbos: În mod cert asta a afectat relațiile interumane, a afectat viața instituțiilor de cultură care nu au mai putut să urmeze proiectele artistice și întâlnirile cu publicul. Personal, nu mai sunt activ în viața artistică publică. Fiul meu, ca tânăr artist al Operei Române din Cluj, îmi vorbește și mă ține la curent cu trăirile lor și cu alți colegi din folclor. Eu, însă, sunt puțin mai temperat cu privire la această percepție asupra fenomenului, cu această zvonistică destul de periculoasă pentru ceea ce înseamnă societatea românească, aceste exagerări cu privire la pierderea unor libertăți. Sunt adeptul măsurilor, al unor atitudini civice responsabile în raport cu ceilalți care au dreptul în libertatea lor civică la sănătate. Așadar, libertatea mea încetează în momentul în care ar putea afecta libertatea celuilalt. De aceea eu susțin raportarea noastră ca cetățeni, la măsuri, nu zic restrictive, zic responsabile, pentru a ne putea controla.

Aș fi bucuros ca începând din toamnă, toate instituțiile să își poată intra în stagiunea de spectacole, chiar cu măsuri restrictive, cu moderație, dar să poată să revină la ceea ce s-ar putea numi o normalitate a instituțiilor de cultură, atât de necesare pentru a menține un mental colectiv sănătos.

Reporter: Ce ne puteți spune despre planurile dumneavoastră de viitor?

Andrei Bărbos: Proiectele mele acuma sunt mai mult personale. Eu cred că nu am spus chiar tot ce era de spus în ceea ce înseamnă promovarea unei culturi tradiționale, a unui spațiu identitar. Mă refer aici la Maramureș, cu o diversitate creativă, extraordinară. Vorbim de patru zone etnografice distincte care încă mai transmit imaginea unui spațiu rural autentic, un fel de ultim sat primordial al lumii.

Adauga comentariu