Mussolini a spus următoarea chestie: „Mulțimea, ca și femeia, este făcută pentru a fi violată.” Suntem în plin proces de violare a mulțimii, prin campania electorală. În următoarele săptămâni, violatorii își vor prezenta ofertele victimelor, care le vor înghiți pe nemestecate. Ca la fiecare patru ani. De 30 de ani, românii au dezvoltat sindromul Stockholm: s-au îndrăgostit de violatorii lor. Nici măcar nu-l mai simt ca pe un viol.
Ce așteptări au românii de la candidați?
Să fie mințiți frumos. Românii pot fi prostiți ușor cu proiecte fantasmagorice pentru că asta vor să audă. Cum e, de exemplu, metroul de la Cluj. De cel puțin 10 ani li se flutură clujenilor prin față și ei înghit gălușca de fiecare dată. Dacă se începea construcția de prima dată când s-a promis, probabil era gata deja. Dar așa, pe candidat nu-l doare gura să promită, atâta timp cât electoratul îi mănâncă din palmă.
În România nu se discută pe proiecte reale, concrete, fezabile în campaniile electorale, pentru că nimeni nu e curios de așa ceva. Cu cât minți mai frumos despre ce vei face, cu atât ai șanse mai mari să câștigi. Nu-i spune românului ce vei face CONCRET dacă devii primar, parlamentar sau președintele.
Spune-i ce ai putea face, împachetează totul în vorbe frumoase, pune-i o fundă și te va vota cu două mâini. Fix ca în cazul unei femei: vrea să fie mințită frumos, ca să rămână pe norișorul ei roz, unde totul e perfect.
Românii așteaptă să le creezi așteptări, ca să fie dezamăgiți. Românii s-au obișnuit atât de mult cu dezamăgirea, încât a devenit normalitate. Românii abia așteaptă să se plângă că iar și-au pus încrederea într-un politician și au fost dezamăgiți.
Și combustibilul dezamăgirii sunt așteptările, iar politicienii știu foarte bine asta. Fă-i să creadă că ești de-al lor, din popor, vorbește-le pe limba lor, convinge-i că ești din alt aluat, cucerește-i și, pac!, dezamăgește-i. Abia așteaptă să simtă dulcele gust al dezamăgirii.
Românii așteaptă de la un candidat să fure, dar să și facă ceva. Trăim în țara în care unul dintre criteriile pentru alegerea unui candidat e „care va fura mai puțin.” Pornim din start de la premisa că se va fura, dar să ne pice și nouă ceva.
Că peste tot în lumea asta se fură, doar că celor din țările civilizate le mai pică un spital modern, o școală fără budă în curte, o autostradă. La noi se fură, iar noi ne alegem cu niște firmituri. Și ne mulțumim cu ele, decât nimic. De aia vorba „a furat, dar a și făcut” e atât de emblematică pentru acest popor.
Vrem candidați care să fie cât mai controversați. În țara can-can-ului, un candidat „cuminte” are șanse mici. Trebuie să ai toate rufele la întins în public, să faci show ieftin, poți fi chiar nesimțit, mârlan, iar românii se vor îndrăgosti de tine. Iar dacă ai demonstrat deja că ești capabil să administrezi o comunitate, dar ești un tip discret, românii tot vor fi dezamăgiți: de ce nu află picanterii din viața ta? De ce nu îți expui viața personală în public? Nu contează ce ai făcut ca profesionist, dacă nu faci chiloțăreală.
Suntem în plin viol în grup. Dacă faceți puțină liniște, veți auzi gemetele de plăcere ale românilor.