Focus

VIDEOREPORTAJ EXCLUSIV. Intimitățile familiei Ceaușescu dezvăluite de camerista lor personală

Dezvaluirile despre viata de cuplu a sotilor Ceausescu sunt impresionante. Pe cat de apropiati pareau in iesirile publice, pe atat de separati erau Elena si Nicolae in intimitate. Raspunsurile la numeroasele intrebari despre viata intima a Ceausestilor puteti afla in materialul video de la finalul acestui reportaj.

Viata traita de cuplul dictatorial Nicolae si Elena Ceausescu a ridicat de-a lungul timpului controverse si numeroase zvonuri. Pe cat era de secreta viata celor doi soti care aveau sa conduca destinele Romaniei timp de 24 de ani, pe atat de mult se vorbea pe la colturi despre luxul in care se lafaiau Ceausestii sau despre comportamentul excentric in care traia Nicu, baiatul cel mic. 

Raspunsurile la intrebarile despre viata intima a cuplului sunt putine si majoritatea nescrise inca. Oare chiar traia Ceausescu o viata luxoasa? Stia Securitatea tot ce face cuplul prezidential? Ducea Nicu o viata boema ? Se lafaia Elena in haine si parfumuri scumpe? Dar ce mancau sotii Ceausescu in timp ce tara se confrunta cu lipsuri majore, in special la alimente ? 

Chiar si astazi, la 30 de ani de la moarte celor doi, in decembrie 1989, se stiu prea putine lucruri despre viata lor privata, despre modul in care i-au crescut pe cei trei copii – Valentin, Zoia și Nicu sau despre cum se comportau cei doi soti in dormitor. 

Rare erau momentele in care din casa cuplului transpira vreo informatie. In rest, era plin de zvonuri. 

Putini au fost cei care stiau cu adevarat cum traiau cei doi soti in vila lor din cartierul bucurestean Primaverii. 

Printre acestia se numara Pacepa, generalul care avea sa scoata la lumina secrete intime din viata Ceusestilor a anilor 70-80 descrise in cartea Orizonturi Rosii. 

Si totusi, in istorie a ramas inca un mare gol – cum traia cuplul in anii de inceput ai dictaturii lui Ceausescu, imediat dupa moartea lui Gheorghe Gheorgiu Dej.

Printre putinele persoane dispuse sa vorbeasca despre viata secreta a cuplului prezidential este Verona, o fata de la tara, care a ajuns in anul 1965 ingrijitoare si bucatareasa la casa Ceausestilor. 

Verona are acum 72 de ani. Locuieste in Zalau, intr-un bloc ridicat in epoca de glorie a regimului comunist alaturi de sotul ei. A avut o viata tumultoasa. A fugit de doua ori de acasa, si-a ingropat doi soti, a fugit din casa lui Ceausescu, iar acum isi gaseste linistea sufleteasca traind din amintirile anilor apusi. Intra si acum cu drag in bucatarie si mai face din cand in cand cate o placinta sau o reteta traditionala din Ardeal, asa cum ii placea lui Nicolae Ceausescu.Cand a ajuns in casa familiei Ceausescu avea doar 17 ani. A fost aleasa dintr-un grup de 32 de fete chiar de catre Elena Ceausescu, o femeie atat de controversata in istoria Romaniei. 

Verona si actualul sau sot

Elena, dictatoarea din umbra, nu a fost de la inceput inebunita dupa viata extravaganta pe care a ajuns sa o traiasca spre finalul regimului. Dezvaluirile despre viata de cuplu a sotilor Ceausescu sunt impresionante. Pe cat de apropiati pareau in iesirile publice, pe atat de separati erau Elena si Nicolae in intimitate.  

Casa din cartierul Primaverii a fost tot timpul un loc invaluit in mister. Atat de mult a tinut Securitatea la secretele care s-ar putea auzi sau dezvalui din casa Ceausestilor incat rotatia cadrelor era foarte bine pusa la punct. Logica era simpla: nimeni din palat nu trebuia sa aiba relatii de prietenie. Securitatea era peste tot prezenta, dar intr-un mod atat de discret incat nimeni nu stia unde este sau cine este cu adevarat Securitatea. O alta intrebare care inca le ofera multe de scris istoricilor este daca se temea sau nu Ceausescu ca va fi otravit cu mancare? Si totusi, nimeni nu degusta bucatele care ieseau din bucataria dictatorului. Dar cum ajungeau alimentele in  bucataria dictatorului? Evident, dincolo de gardurile vilei, era, din nou, Securitatea. 

Vila lui Ceausescu din cartierul Primaverii (sursa foto – 1001 calatorii)

Detaliile despre copilaria lui Nicu, baiatul cel mic al lui Ceausescu sunt atat de picante incat Verona rade si acum cand isi aminteste. Timpul scurs de cand acesta era un copil neastamparat pana cand a devenit un tanar care se culca prin hotelurile luxoase ale partidului cu studente din toate colturile tarii s-a scurs rapid. 

Ceausescu alaturi de Nicu (sursa foto – adevarul)

Femeia crede si astazi ca liderul comunist al Romaniei nu stia ce se petrece in tara.  Si nici ce faceau cei din partid, care pentru Verona raman niste escroci, iar Ceausescu, un barbat deosebit. Verona a plecat din casa familiei Ceausescu in momentul in care Securitatea a pus-o sa depuna juramantul militar pentru a o inrola. Nu a regretat niciodata ca a fugit. Insa dupa, s-a trezit si ea azvarlita intr-o viata in care nu avea nici paine pe masa. Prapastia dintre cele doua moduri de trai a fost uriasa. Insa acum se bucura de libertatea pe care a adus-o  democratia, dar crede in continuare cu tarie ca dictatorul putea sa fie si astazi in fruntea Romaniei. Singura conditie – sa fi dat paine poporului. 

 

Revolutia din Romania (sursa foto – expresspress.ro)

sursa foto principal  – cunoaste lumea, antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *