Rautacisme

VIDEO ZGUDUITOR cu Paltonarul lui Emil Boc

În nomenclatorul meseriilor, a apărut recent o profesie nouă: Paltonarul lui Emil Boc. Se scrie oricând și oriunde cu P pentru că are dublă semnificație: P de la paltonar și P de la Pali, cel care ocupă acest post. Este foarte posibil ca postul să fi fost aranjat că nu am văzut niciunde anunț de concurs. Dar mai miră pe cineva? Așa merge treaba la stat. 

Pali nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este aproape la fel de cunoscut ca „stăpânul” său Emil Boc, pe care îl slujește cu credință încă din anul 2004. Cum nu îl știți? Este băiatul ăla un pic mai mic decât Emil Boc și care apare peste tot pe unde umblă și primarul. El îi pune panglica de primar, el face legea în Sala de Sticlă a Primăriei, denunță nelegiuirile din oraș, face echitație și câte și mai câte. 

Pali conducea într-o perioadă un BMW X3, deși bolidul nu apărea în declarația lui de avere și el e „dăcât” un sărman bugetar. Pali a avut și un accident prin 2011 când venea de la București după ce terminase consilierea premierului Emil Boc. Același Pali făcea rost de „clienți” pentru mămica lui, Peter Tunde, acea doamnă inspector școlar care a fost condamnată la închisoare pentru că a luat șpagă 21.300 euro pentru a da note favorabile la Bac. 

Știți cu ce se mai ocupă acum Pali? Se ține de paltonul domnului primar Emil Boc. Haideți să nu fim răi și să nu creadă lumea că Pali se ține de palton ca un țânc de fusta mămicii și să fim clari: aghiotantul lui Boc ține paltonul edilului șef. Dacă nu a fost mediul propice pentru îngenuncherea în fața primarului pentru punerea pănglicuței, Pali a ținut paltonul. Scena este cât se poate de recentă. Într-un video postat pe pagina de Facebook Pagina de Transilvania apare Emil Boc care explică de ce a fost la Ostrava și în dreapta, undeva departe unde credea că nu bate camera, se vede Pali cum ține paltonul și se plimbă nerăbdător să termine „the master” interviul. Se mai uită la telefon, se mai mută de pe un picioruș pe altul, se mai întoarce cu spatele, doar doar a termina Boc interviul. 

Ideea este şi că Boc şi-a dat paltonul la ţinut ca să dea tinereşte şi sportiv în imagine. Poate nu aţi observat cum, la începutul interviului, şi-a dat mai jos fermoarul de la „trelingul-fâş”, să arate cât de viguros e el şi că nu şi-a cheltuit cu toba întreaga vigoare.

Citește și: 

Cu ce se ocupa Pali, Marele Consilier Personal al lui Boc

Emil Boc le dă cu flit jurnaliștilor. Primarul discută numai cu presa „de casă”, iar Pali, aghiotantul edilului șef face regulile în Sala de Sticlă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *