VIDEO - Un bătrân care livra poșta, bătut cu bestialitate în scara unui bloc din Mănăștur

Un eveniment de o brutatilate ieșită din comun a avut loc în scara unui bloc din cartierul clujean Mănăștur. Un bătrânel de peste 70 de ani, care își rotunjea veniturile livrând facturi și plicuri a fost bătut cu bestialitate de către un individ furios căruia nu i-a păsat că îi putea omorî, potrivit bzc.ro

In imagini obținute în exclusivitate de către cotidianul Bună Ziua Cluj se poate vede cu ușurință modul în care un bătrânel, despre care ulterior am aflat că este în vârstă de peste 70 de ani, este lovit cu bestialitate de către locatarul unui bloc din cartierul clujean Mănăstur.

Din câte se pare, motivul agresiunii este a fost unul absolut banal. Mai exact, agresorul a fost revoltat de faptul că poștașul în cauză i-a înmânat o citație de întrerupere a curentului electric pentru neplată.

Furios din cauza citației, agresorul s-a năpustit asupra pensionarului care nu avea nicio vină și l-a lovit cu pumnii și picioarele până acesta a căzut jos.

Din imagini se poate observa cum bestia își continuă agresiunile și după ce vârstnicul este căzut la pământ, lovindu-l cu picioarele în zona pieptului și a feței

Ziar de Cluj a solicitat informații privind acest incident. Vom reveni cu detalii după ce avem răspunsul IPJ Cluj,

UPDATE:

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secției 4 Poliție desfășoară cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Cercetările au fost demarate din oficiu la data de 23 iunie a.c., urmare a acestor imagini, ulterior fiind identificate și audiate persoanele implicate.
În fapt, la data de 15 iunie a.c., un bărbat în vârstă de 69 de ani, care desfășura activități în cadrul unei societăți private din domeniul comunicațiilor poștale, ar fi fost agresat fizic în scara unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca.
În continuare se derulează investigații sub coordonarea directa a procurorului de caz, în vederea administrării probatoriului și tragerea la raspundere penala a autorului.

Adauga comentariu