VIDEO Sminteala Fanfarelor. Reportaj de la Ziua Forțelor Terestre

La nici două zile de la incidentul de la Pitești, mai-marii Armatei Române au organizat o paradă de modă cu copii îmbrăcați în uniforme de camuflaj în centrul Clujului. Și ca să fie treaba treabă, le-au pus micuților în mână și arme de asalt, totul într-o atmosferă cu iz de sărbătoare câmpenească. Asta cu concursul generos al unor părinți extaziați de spectacolul pus în scenă de oficialii militari.

“Bravo! Bravo, Sara!”, se aude vocea unei mămici pe fundalul unui clip postat pe Facebook luni seara. Timp de zece minute, cât durează clipul, mămica extaziată la culme își încurajează în continuu plodul, unul dintre mulții copii puși să defileze pe scena cazinoului Chios din Cluj-Napoca de Ziua Forțelor Terestre, în aplauzele și aprecierea înalților oficiali din politică și armată, dar și sub privirile aprobatoare ale părinților, rudelor și spectatorilor deopotrivă.

Acțiunea ieftină de PR a Armatei Române vine la nici două zile de la “Festivalul Lalelelor” din Pitești, eveniment care a indignat o țară întreagă și ne-a făcut pe toți să ne gândim la felul în care sunt folosiți copiii de către autoritățile române la diferite evenimente publice cu conotații dintre cele mai controversate.

Parada continuă, iar micuții obosiți și bătuți în cap de soare se fâstăcesc stângaci pe scenă sub aplauzele publicului. O fetiță aflată în fruntea coloanei, îndemnată de profesoara de dans, merge spre mijlocul scenei și își ridică piciorul drept deasupra capului, ca într-o scenă de cabaret ieftin, iar apoi se așează pe scaune amplasate acolo dinainte și dau drumul, rând pe rând, la baloanele albe din mână.

La doar câteva minute de la această scenă înfiorătoare, camera se mută pe lacul Chios, unde dintr-un elicopter al Armatei coboară, în rapel, soldații forțelor speciale. Este desantul de intervenție împotriva lebedelor și gâștelor de pe lac, care privesc indiferente la tot circul. Mulțimea aplaudă, își face self-uri și se miră cu gura căscată de eroismul soldaților noștri. Un sentiment de patriotism se leagănă în aer precum lebedele roz de plastic de pe lac folosite vara pe post de bărcuțe. Soldații aleargă bezmetic de colo-colo, printre tomberoane și boscheți, trag focuri de armă cu cartușe oarbe spre nicăieri și zbiară unul la altul, ca într-o scenă de film cu buget mic, tras cu actori de duzină și un regizor resemnat. Spectatorii însă se declară mulțumiți și încântați de show, aplaudă și pleacă mai departe spre panoplia de arme și mașini de război generos expuse pe marginea lacului.

Într-un studiu realizat în 2017, cercetătorii de la Universitatea Ohio (SUA) dovedesc negru pe alb cum expunerea îndelungată la violență în care sunt implicate arme de foc este strict legată de interesul și timpul pe care copiii îl petrec jucându-se cu cu pistoale și mitraliere. Studiul merge mai departe și concluzionează îngrijorător: posibilitatea ca un copil expus la violența cu arme să pună mâna pe armă și să apese trăgaciul e de patru ori mai mare.

Însă studiul pare să nu fi ajuns la urechile niciunui psiholog din cadrul MApN-ului. Cu siguranță nu la Cluj, unde luni după-amiază, într-o atmsoferă câmpeanscă și pe acordurile muzicii rapsozilor populari din zonă, copiii mânuiau de zor puști, pistoale și lansatoare de rachete. Un băiețel cu ochelarii mari și privirea sfioasă se apropie de o mitralieră, o ridică cu greu și încearcă să ia în cătare camera. Nimeni nu are nicio strângere de inimă și niciunui adult nu i se pare că scena are un nefiresc straniu. Doi pași mai încolo, un tată își învață fetița cum să mânuiască o pușcă cu lunetă. Copila, ușor distrasă la început, prinde repede gustul armelor de foc și privirea i se luminează brusc.

Înainte să dăm vina pe autorități, ar trebui să ne uităm la noi înșine. Părinți și spectatori deopotrivă. Chiar și noi, mass-media. Ne îmbrăcăm plozii în lalele, ghiocei, în camuflaj, îi punem să facă giumbușlucuri care frizează paroxismul, îi aplaudăm, le facem poze și îi aruncăm în spațiul virtual ca pe o arenă de circ ieftin. Iar noi, jurnaliștii, le punem microfonul în față și îi întrebăm “Ce ți-a plăcut astăzi? Soldații? Daaaa? Ce frumos!”. Fugim repede în redacții și dăm o știre cu final fericit. Părinții sunt mulțumiți că au petrecut încă o zi cu copiii, oficialitățile au mai bifat un eveniment de succes, iar noi rămânem cu un sentiment vag de mulțumire de sine. Nimeni nu se întreabă, măcar pentru o clipă, de ce facem toate astea. Cui îi servește? Cu siguranță nu copiilor.

Singura imagine de normalitate surprinsă de cameră la evenimentul de ieri apare chiar în încheierea materialului, ca o concluzie și o speranță în același timp. Un soldat tânăr și prietena sa fac schimb de înghețată, se privesc cu drag și se pierd în mulțime. În toată sminteala zilei de ieri, tinerii respiră un aer de normalitate, iar noi rămânem cu întrebarea: sunt copiii noștri folosiți de instituțiile statului în scopuri propagandistice cu acordul și binecuvântarea noastră?

Adauga comentariu